EMANCIPARE ŞI PERVERSIUNE (I)

Dintr-o problemă între altele, sexualitatea a deve nit marea obsesie a lumii contemporane. Politicieni, jurişti, filosofi, antropologi, sociologi, medici, psihologi, teologi – toţi se simt datori să-i facă un loc din ce în ce mai mare în preocupările lor. Ideea generală este aceea că menta litatea tradiţională a îngrădit nelegitim libertatea sexuală şi a ocultat sub tabu-uri şi prejudecăţi funcţia individuală şi socială a sexualităţii. Altfel spus: trecutul ne-a lăsat moş tenire o viziune eronată a problemei, pe care pre zentul este chemat să o corecteze, pe fondul “eman ci pării” sau “dezinhibării” impuse de “progresul” general al civilizaţiei. Liberalismul sexual, atît în teorie cît şi în practică, devine criteriu al modernităţii, indiferent de formele lui de manifestare. S-a ajuns chiar la luarea în discuţie, sub egida O.N.U. (întrunirile relativ recente de la Cairo şi Beijing), a unei noi taxinomii a sexelor, cea tradiţională nemaicorespunzînd, chipurile, realităţilor şi exigenţelor actuale! Ne pasc vremurile în care omenirea va fi “legal” împărţită în 4 sau 5 categorii sexuale (deşi, cu puţină fan tezie, s-ar putea scorni chiar mai multe!), simpla condiţie de “bărbat” sau “femeie”, ca şi matrimoniul clasic, bazat pe heterosexualitate, devenind irelevante…
Grija exagerată – ceea ce va să zică: prioritară, iar adesea chiar exclusivă – a omului faţă de propriul trup şi de funcţiile imediate ale acestuia este rezultatul consec vent al unui lung proces dedespiritualizare, inaugurat de antropocentrismul şi naturalismul renascentist, trecînd prin ateismul şi materialismul iluminist, pentru a ajunge la formele de perversiune şi degenerare ale lumii contemporane.
Se vorbeşte uneori, în sens negativ, despre o “ani ma lizare” (într-un limbaj mai crud: “îndobitocire”) a spe ţei umane. Animalul are însă o ingenuitate instinctua lă cu care omul nu se poate lăuda. Fiind singura fiinţă vie capa bilă să-şi pervertească instinctele prin conştiinţă*, omul decăzut intră direct într-o condiţie de sub-animalitate (vor ba lui Topîrceanu, dacă nu mă înşel: omului îi este necesară o mare doză de nesimţire ca să nu roşească în faţa por cului…). Omul modern rămîne tot mai mult dator nu doar icoanei sale spirituale (“chipului” şi “asemănării” lui Dum nezeu), dar şi propriei “animalităţi”. Îndepărtîndu-se de centrul spiritual al existenţei, el perverteşte şi dimen siunea materială a fiinţei sale, “ieşindu-şi din fire” sub toate aspectele.
La fel de falsă e şi forţarea unui sens pozitiv al “animalităţii” noastre. Ca să ne întoarcem la problema de la care am pornit, e doar o iluzie că liberalizarea sexuală ar fi echivalentă cu o conformare la “natura umană”, cu o asumare “dezinhibată” a celor “fireşti” (în sensul şabloa nelor clasice – exploatate pro domo – de genul Naturalia non sunt turpia sau Homo sum; nihil humani a me alien um puto). Faptul de a poseda conştiinţă ne împiedică să fim “animale” – şi în sensul bun, şi în sensul rău al cuvîn tului. Omul se poate armoniza cu natura înconjurătoare, dar nu se poate reduce la ea; el o depăşeşte întotdeauna, fie într-un sens, fie în celălalt.
“Natura” omului nu poate fi definită material, iar, creştineşte vorbind, ea nu-şi află sensul fără raportare la Dumnezeul Care S-a făcut om. Modelul umanităţii creş tine e Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul – “piatră de po tic nire” a tuturor aventurilor noastre naturist-animali­zante. Viaţa creştină nu înseamnă doar secundum naturam vivere, ci, mai presus de toate, imitatio Christi.
Sînt cu atît mai curioase anumite încercări pretins “teologice” de fundamentare a liberalismului sexual al con temporaneităţii. O astfel de încercare penibilă – ţi nînd de aşa-numita “teologie feministă” ivită în sînul pro testantismului, şi mai ales al anglicanismului – s-a tradus mai demult şi-n româneşte: Adrian Thatcher, Descătuşarea sexului. O teologie creştină a sexualităţii (Ed. Polimark, Bucureşti, 1995). Autorul încearcă mai cu seamă apologia feminismului şi legitimarea homosexualităţii/lesbianis mu lui, persiflînd Tradiţia şi răstălmăcind Sfintele Scrip turi**. Fenomenul este caracteristic ariei occidentale, fă­cîn du-se simţit chiar şi în mediile catolice (ca, de pildă, la o Maria Caterina Jacobelli – autoare ce face mare caz de catolicism – într-o recentă carte despre Risus paschalis şi “temeiul teologic al plăcerii sexuale”, unde încearcă să-şi legitimeze speculaţiile – psihanalizabile – cu extrase silu i te din Toma de Aquino şi din conjuncturale declaraţii pa pa le!***). Uneori, astfel de discursuri pseudo-teologale se intersectează cu ceea ce se numeşte “antropologia sexe lor”, sub pălăria încăpătoare a unei pretinse “antropologii creştine”. Alteori, totul se varsă în marele ghiveci “holis tic” al “spiritualităţii” New Age(în care creştinismul este corcit cu elemente magico-naturiste, pe urmele teosofiei şi ale antroposofiei steineriene).
Este simptomatic acest pseudo-creştinism ce-şi re vi zu ieşte propria tradiţie în numele… “descătuşării sexu lui”! Foarte des este invocat faptul că omul este făcut “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”; dar cum pe Dumnezeu contemporaneitatea Îl ignoră, speculaţiile iau calea inversă: sînt înregistrate “obiectiv” datele imediate ale umanului şi apoi este reconstruită, cu o erudiţie dece rebrată sau tendenţioasă, o imagine a divinului care să le suporte! Ca în vechiul păgînism, divinitatea este aproxi mată, de fapt, după chipul şi asemănarea omului; nu teo-logia catalizează antropo-logia, ci cea din urmă o ajustea ză procustian pe cea dintîi. Se face simţită ambiţia omului de a-şi înnobila teoretic degenerescenţa, fără să-şi pună problema “fundamentalistă” a profanărilor, pentru că, în fond, totul stă sub semnul desacralizării. Materialismul se deghizează în spiritualism, aşa cum Satana “se îmbracă în înger al luminii” (II Corinteni 11, 14). Sexualitatea “des că tuşată” ţine să cocheteze, cultural, cu Absolutul. Dar pentru această aberantă concomitenţă între “rai” şi sex există la români o vorbă pe cît de crudă, pe atît de lămu­ritoare…
De aceea nu pot decît să mă simt solidar, în această privinţă, cu “buna sălbăticie” a Ortodoxiei.