Războiul împotriva populaţiei

Ies tot mai mult la iveala gândurile ascunse ale celor ce stăpânesc lumea în acest veac. Recent, Nina Fedoroff, profesor de biologie moleculară şi deţinătoarea unei Medalii Naţionale pentru Ştiinţă (cea mai mare distincţie ştiinţifică din SUA) şi, cel mai important, consilier al secretarului de stat Hillary Clinton (om de bază al administraţiei Obama), a reiterat filosofia ucigaşă a reducerii populaţiei globului pământesc datorită suprapopulării planetei. Consilierul american îndeamnă la răspândirea pe scară largă a alimentelor modificate genetic (citeşte, otrăvite) pentru a se contracara aşa-zisa problemă a suprapopulării. Dar alegaţiile consilierului nu s-au oprit aici: “Trebuie să facem ceva pentru micşorarea ratei natalităţii. Pământul nu mai poate suporta atât de mulţi oameni”. Fedoroff a evidenţiat şi necesitatea de a rationaliza mancarea si apa. “În prezent, există aproximativ 6,5 miliarde de oameni pe întreg globul, iar populaţia este în continuă creştere. Trebuie să inventăm modalităţi noi de a raţionaliza apa şi de a multiplica sursele de hrană“, a adăugat “cercetătorul”. De fapt, afirmaţiile consilierului american nu sunt o premieră, ci fac parte dintr-o serie de politici publice care au deja un trecut solid în spatele lor. Ca “teorie”, ele repeta tezele irealiste expuse de Th. Malthus, un cleric anglican cu principii vădit anti-creştine şi cu o filosofie ce contrazice flagrant Scriptura. Dar scrierile sale au devenit foarte influente, inspirand principiile eugeniei, precum si controlul creşterii populaţiei prin controlul naşterilor, avort etc. Redăm mai jos, spre ilustrare, articolul Războiul împotriva populaţiei, apărut în nr. 2 al revistei Presa Ortodoxă.

Războiul împotriva populaţiei

Pentru mintea omului este imposibil de cuprins şi de înţeles provenienţa răului care a ajuns de la un an la altul să inunde societatea, ridicându-ne o mulţime de întrebări: Care este explicaţia promovării pe scară largă a contracepţiei şi a avortului, a desfrânării instituţionalizate în cadrul programelor de educaţie sexuală sau chiar a eutanasiei? Care este cauza răspândirii fără precedent a homosexualilor şi a politicilor care-i protejează, discriminând majoritatea? Cum putem accepta faptul că cineva urmăreşte sterilizarea a milioane de femei şi îmbolnăvirea generală a populaţiei?

Ne vine greu să credem că aceste procese sunt dirijate de o anume instanţă, părând iraţională o asemenea direcţionare a eforturilor umane, a unor oameni care ca şi noi trăiesc în lumea aceasta, au familii, îşi iubesc copiii şi viaţa. Că un nebun ajunge conjunctural să omoare, iar altul să fure este uşor de înţeles, dar ca un grup de oameni să plănuiască distrugerea umanităţii este un lucru cu neputinţă de crezut pentru o minte raţională – doar dacă acceptăm că Cel rău a ajuns să întunece într-atât minţile celor care-i slujesc, încât aceştia urmăresc glasul acestuia, în locul propriei conştiinţe şi a propriei naturi umane.

În anii din urmă, a început să circule tot mai mult ideea că o mare parte a politicilor contraceptive, pro-avort, de sterilizare şi pro-eutanasie sau însăşi propaganda pornografiei, disimulată adeseori chiar sub masca programelor de educaţie sexuală îşi găsesc rădăcinile în ideologia controlului populaţiei. Adică, pentru că am fi prea mulţi şi planeta nu ne mai poate hrăni, trebuie împiedicată înmulţirea populaţiei sau chiar trebuie stimulată reducerea ei, până la o cifră rezonabilă care să asigure bunăstarea tuturor locuitorilor pământului. Vă mărturisesc că multă vreme nu am putut crede acest lucru. Teoria mi se părea alarmistă şi, după cum i se spune, conspiraţionistă, de tipul celor susţinute apocaliptic de mişcările milenariste sectare. Aceasta s-a întâmplat până la apariţia în limba română a cărţii Războiul împotriva populaţiei (Editura Pro Vita, 2008), scrisă de Jacqueline Kasun, o profesoară de economie la universitatea californiană Humboldt, SUA. Lucrarea, întemeiată pe o bibliografie de peste o mie de titluri, demonstrează fără putinţă de tăgadă că într-adevăr politica controlului populaţiei mondiale este îmbrăţişată în mod oficial de conducerea Americii şi de majoritatea organismelor internaţionale, cum ar fi Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ONU, UNESCO etc.

Prin urmare, controlul populaţiei – sau, mai corect, reducerea populaţiei (un genocid la scară planetară) – nu este unul dintre miturile explicative ale ideologiei anti-viaţă, care devine tot mai popular în legislaţia statelor lumii, ci chiar vectorul principal al politicii mondiale. Şi pentru că această ideologie este una dintre cheile de boltă ale înţelegerii lumii în care trăim, a presiunilor care se exercită asupra noastră, vom acorda pentru o vreme o rubrică permanentă acestei tematici, sprijinindu-ne pentru început în mod deosebit pe cartea prof. Kasun, Războiul împotriva populaţiei.

Perpetuarea omului în lumea modernă vine în conflict cu interesele utilitariste ale marilor puteri şi ale marilor miliardari

Acest lucru rezultă din raportul final al Comisiei privind Creşterea Populaţiei şi Viitorul American, prezentat Congresului şi preşedintelui SUA de către John D. Rockefeller III:

„Pe termen lung, nici un beneficiu substanţial nu va rezulta din creşterea populaţiei ţării; mai degrabă stabilizarea treptată a populaţiei noastre va contribui semnificativ la capacitatea ţării de a-şi rezolva problemele. Noi am căutat, însă n-am găsit nici un argument economic convingător care să susţină creşterea continuă a populaţiei. Nici sănătatea ţării noastre şi nici vitalitatea afacerilor sau bunăstarea oamenilor simpli nu depind de acest lucru”. (John D. Rockefeller III, Scrisoare către Preşedinte şi Congres, în prezentarea Raportului final al Comisiei privind Creşterea Populaţiei şi Viitorul American, 27 martie 1972)

Planificarea familială cerea ca până în anul 2000 să nu se mai depăşească media de doi copii pe familie în toată lumea

La începutul anilor 1970, birocraţia din Agenţia Internaţională de Dezvoltare a SUA (USAID) şi-a făcut clar planul de a stopa creşterea populaţiei mondiale. Într-un document secret, pregătit în 1974 şi care nu a fost desecretizat decât în 1980, planificatorii ajutoarelor străine şi-au exprimat intenţia de a stabili „o familie de doi copii în medie” în toată lumea, până în anul 2000. Planul presupunea anunţarea, „după o pregătire adecvată”, a unui scop „aproape de stabilizare” a populaţiei SUA. În ceea ce priveşti populaţia lumii, acest plan a prevăzut „un efort de departe mai mare, la nivel înalt” pentru a „ţine sub control creşterea populaţiei” şi a numit ţările pe care planificatorii trebuiau să-şi concentreze eforturile: India, Bangladesh, Pakistan, Etiopia, Mexic, Indonezia, Brazilia, Filipine, Thailanda, Egipt, Turcia, Nigeria şi Columbia. Planul sugerează măsuri specifice pentru a convinge oamenii să aibă familii mai mici şi avertizează că ar putea fi necesare „măsuri obligatorii de control al populaţiei”. (cf. documentului Guvernului SUA, NSSM 200, Implications of Worldwide Population Growth for U.S. Security and Overseas Interests, 10 decembrie 1974, declasificat la 31 decembrie 1980, p. 14).

Programele şcolare sau medicale de educaţie sexuală nu sunt decât mijlocul ideologic principal pentru reducerea populaţiei

După cum vom arăta mai departe, prin educaţia sexuală se contribuie semnificativ la spălarea creierelor şi la formarea omului nou, obsedat de sex şi speriat de perspectivele unei vieţi de familie şi naşterii de copii. „De-a lungul anilor, promotorii de frunte ai programelor guvernamentale de control al populaţiei, cum ar fi Planned Parenthood şi Asociaţia Americană pentru Sănătate Publică, au înţeles că educaţia sexuală este vitală pentru scopurile lor. În planul lor de 5 ani, pentru perioada 1976-1980, Federaţia Planned Parenthood din America a chemat la „o rată zero de creştere naturală a populaţiei”, care trebuie să meargă mână în mână cu necesitatea stringentă a educaţiei sexuale pentru a „ridica în rândul tuturor persoanelor nivelul de conştientizare privind planificarea familială, sexualitatea umană, creşterea populaţiei şi sănătate în general” (a se citi în loc de planificare familială contracepţie şi avort, în loc de sexualitate umană cultivarea sexului în afara perspectivelor unei vieţi de familie, şi în loc de creşterea populaţiei reducerea acesteia, n.n.) Federaţia a făcut presiuni asupra filialelor sale ca acestea „să-şi asume poziţia de lider în dezvoltarea şi promovarea programelor de educaţie sexuală în clinici, şcolile locale alte organizaţii”. (Planned Parenthood Federation of America, A Five Year Plan: 1976-1980 for the Planned Parenthood Federation of America, Inc., aprobat de membrii PPFA la 22 octombrie 1975, cf. Kasun, 146).

„Cuplurile care fac mai mult de doi copii sunt iresponsabile”, declară un consilier britanic pe probleme de mediu

Jonathan Porritt, consilier pe probleme de mediu al guvernului britanic, consideră că familiile care nasc mai mult de doi copii reprezintă un adevărat pericol pentru mediul înconjurător. Ca soluţii, funcţionarul care conduce comisia guvernamentală pentru dezvoltare durabilă, propune limitarea creşterii populaţiei prin metode contraceptive şi legalizarea avortului.

În opinia lui Porritt, aceste „remedii” ar trebui să se afle în centrul politicilor mondiale de luptă împotriva încălzirii globale.

Un raport al comisiei, care va fi publicat luna viitoare, afirmă că guvernele trebuie să promoveze politicile de reducere a populaţiei printr-o mai bună planificare familială.

“Cred ca vom alege o poziţie prin care să le spunem oamenilor că a avea mai mult de doi copii este iresponsabil“, afirmă consilierul.

Optimum Population Trust, un grup condus de Porritt, afirmă că dioxidul de carbon produs de fiecare copil născut în Marea Britanie, de-a lungul vieţii, este echivalentul cantităţii absorbite de doi acri şi jumătate de pădure de stejari bătrâni.

Porritt, care are doi copii, încearcă să convingă grupurile de lobby pentru protecţia mediului să se concentreze pe problema populaţiei în campaniile pe care le derulează. (cf. hotnews.ro)

Contracepţia – lecţia de bază a educaţiei sexuale

„Încă din şcoală, copiii trebuie învăţaţi despre necesitatea deciziilor responsabile şi mature privind stabilizarea populaţiei prin utilizarea contracepţiei”. (Arcata School District Family Life Life/Sex Education Curriculum Guide Arcata, California, iunie 1976)

USAID a fost eficient în dezvoltarea sistemului în Indonezia, unde guvernul central a susţinut o reţea de aproximativ 30.000 de unităţi de „planificare familială” la sate. Unităţile locale extrăgeau şi transmiteau informaţia despre comportamentul contraceptiv al cuplurilor de la ţară, în provincia Bali, unde, conform unui raport al Băncii Mondiale, adunarea lunară a consiliului din localitate „începea cu un apel, şi fiecare dintre cei numiţi trebuia să răspundă dacă el şi soţia sa utilizează contraceptive. Răspunsurile erau bifate pe o hartă a satului, afişată la loc vizibil”.

Lucrătorii locali din domeniul planificării familiei primeau bonusuri pentru „recrutarea cetăţenilor către servicii contraceptive”, iar guvernul central stabilea „ţinte” pentru un număr de oameni noi care acceptau contracepţia şi lansa „motivaţii” speciale de recrutare. Guvernul oferea premii colective satelor care atingeau aceste ţinte. Aceste premii constau în suplimente crescute de alimente, servicii medicale şi alte beneficii.

În general, instituţia ajutorului pentru străinătate preferă stimulentele de grup, deoarece astfel se evită impresia că sunt plătiţi indivizii pentru utilizarea controlului naşterilor sau sterilizarea lor (care, deşi este enumerată printre opţiunile din telegrama USAID nr. 017208 şi se află în uz, atrage critici). Şi, în orice caz, aceasta incorporează chiar un stimul mai puternic al presiunii de grup. Femeia care acceptă voluntar „dispozitivul intrauterin” (DIU) în Indonezia, nu numai că se va bucura de un bonus pentru alimente, ci va câştiga şi mulţumirile vecinilor săi, cu care va împărţi acest bonus. Dimpotrivă, cei care refuză aceste servicii vor priva vecinii, precum şi pe ei înşişi de aceste bonusuri (cf. Kasun, 117).

După căderea regimului comunist, înainte de alegerea noului guvern, pe data de 28 decembrie 1989 era dată prima ordonanţă de urgenţă: Guvernul Frontului Salvării Naţionale, avându-l ca prim-ministru pe Petre Roman, a considerat ca fiind de maximă urgenţă şi de importanţă majoră pentru noul destin în care se înscria România liberalizarea avorturilor. Creşterea populaţiei ortodoxe a ţării noastre, pe fondul politicii globale de scădere a populaţiei lumii putea fi văzută ca o adevărată crimă împotriva orânduirii – bineînţeles, a celei noi. La scurtă vreme, ţara noastră a fost inundată cu programe de difuzare a anticoncep­ţionalelor pe fondul ideologiei planificării familiale. Începeam să păşim timid şi oarecum complexaţi pe calea civilizaţiei. În mod paradoxal, părăseam o dictatură care ne impunea să năştem copiii pe care ni i-a dat Dumnezeu, pentru a pătrunde în Minunata Lume Nouă în care naşterea de copii este un posibil atentat la stabilitatea şi bunăstarea lumii.

ONU împotriva „societăţii patriarhale”

Ultimele declaraţii ale unor reprezentanţi ONU fac transparente intenţiile acestei organizaţii mondiale prin politicile de control şi diminuare a populaţiei dar şi prin zdruncinarea valorilor tradiţionale.

Prezent la un colocviu ţinut în Mexico City, Mexic, unul din liderii Fondului pentru Populaţie al Naţiunilor Unite, Arie Hoekman, a declarat că departe de a constitui o criză, distrugerea familiei tradiţionale şi conceperea copiilor în afara acestui cadru stabil reprezintă o oportunitate pentru distrugerea vechii lumi, patriarhale, în care familia este un pilon de bază.

Pentru reprezentantul ONU, criza familiei reprezintă un triumf al „drepturilor omului” împotriva „societăţii patriarhale”: „Mai mult decât o criză, ne aflăm în prezenţa unei slăbiri a structurii patriarhale ca rezultat al dispariţiei bazei economice care o susţine şi datorită apariţiei unor noi valori centrate pe recunoaşterea drepturilor umane fundamentale (s.n.)”.

Un alt reprezentant ONU a declarat la acelaşi colocviu: „Zi de zi, Mexic face experienţa unui proces al acestei diversităţi şi sunt unii care îl percep ca o criză pentru că ei nu recunosc decât un tip de familie“. (http://www.lifesitenews.com-/ldn/2009/feb/09020312.html )

Ceea ce înseamnă că, pentru reprezentanţii ONU, importantă este nu numai destructurarea familiei tradiţionale, ci şi redefinirea ei în sensul unirilor homosexuale. Din declaraţiile reprezentanţilor ONU se desprinde proiectul mondial al distrugerii societăţii tradiţionale şi al restructurării ei, plecând de la ideologia drepturilor omului. Iar politicile ONU de-a lungul timpului nu fac decât să confirme aceste declaraţii.

Gheorghe FECIORU

sursa: altermedia.ro