Iubirea dupa o copilarie traumatizata

Pentru a depasi durerea si lipsa de siguranta produse de absenta iubirii, sau mai rau, de abuz (emotional, fizic, sexual), e nevoie de constiinta faptului ca esti iubit si ca poti darui iubire. Totusi, celor care au nevoie disperata sa se simta iubiti le vine adeseori greu sa iubeasca pentru ca cer prea mult. Apoi, daca isi dau seama de efortul cerut pentru a li se arata iubire, apare convingerea ca nu pot fi iubiti.

Unele terapii incarca sa-l faca pe pacient sa se simta „iubit” intr-un mod patimas periculos, incurajand mandria si egoismul. Un consilier cunoscut al meu a fost sfatuit sa spuna pacientilor deprimati sa-si spuna cu mandrie de zece ori pe zi: „Sunt minunat asa cum sunt”. O, daca ar putea fi invatati sa spuna in schimb: „Dumnezeu este minunat si El are grija de noi”, sau: „Ce minune este existenta mea”, sau: „Orice as fi, pot sa devin mai bun”.

Oamenilor le este frica sa ceara iubire de la o persoana „zdrobita”. Dar Evangheliile sunt calea tamaduirii de orice boala. „Lupta impotriva amintirilor prin cultivarea virtutilor” (Cuviosul Talasie Libianul). Chiar si la nivel psihologic, cineva care este insetat de iubire va fi mai sincer iubit daca e amabil si neegoist. La inceput purtarea iubitoare poate fi silita si artificiala, dar reactiile pozitive ale celorlalti vor duce mai usor la relatii firesti decat cersitul iubirii: „Daca vrei sa fii iubit, fii demn de a fi iubit”.

Cele ce urmeaza sunt un fragment dintr-o carte cu amintiri despre venerabilul staret Porfirie.

O femeie se plangea odata staretului ca nimeni n-o iubea. Sotul ei n-o iubea, la serviciu nimeni n-o placea, prietenii se indepartasera de ea, copiii nu-i dadeau nici o atentie. Se plangea intr-una.

Staretul a sfatuit-o sa-si scoata aceste ganduri din cap pentru ca nu sunt ale ei.

A doua zi staretul se plimba printre copacii de langa manastire si a dat peste un grup de studenti care venisera acolo intr-o excursie. Aveau un casetofon si ascultau muzica. Cantecul pe care tocmai il ascultau suna astfel:

„Nu-mi cere sa te iubesc,

Iubirea nu poate fi poruncita.

In adancul inimii

Se naste si prinde radacini iubirea.”

Batranul s-a gandit la femeia care-l vizitase cu o zi in urma. Mai tarziu i-a spus: Nu trebuie sa cerem iubire de la ceilalti. Trebuie sa-i iubim noi mai intai, nu sa luptam sa castigam dragostea lor. Apoi, candva, ne vor intoarce si ei iubirea.” Si i-a spus si ei versurile cantecului pe care-l auzise.

Sfantul Ioan Scararul spune ca o persoana care trebuie sa lupte impotriva resentimentului sau maniei va dobandi mai mult har decat cineva pe care imprejurarile l-au facut sa fie calm si sa aiba usor relatii in chip natural.

O femeie de 40 de ani fusese abuzata in copilarie si era chinuita de ganduri amare impotriva parintilor ei: impotriva tatalui care abuzase de ea, si impotriva mamei pentru ca „n-o protejase” de el. Psihoterapeutii o sfatuisera sa-si exprime resentimentul si sa nu se simta vinovata pentru aceasta, dar ea nu si-a gasit pacea. Cand a cautat sfatul unui preot ortodox, acesta a abordat lucrurile intr-un mod diferit. Simpatizand cu durerea ei, i-a aratat si ca daca tatal ei era responsabil pentru faptele lui, in schimb ea trebuie sa-si asume acum responsabilitatea pentru reactia sa – isi facea singura rau lasandu-se in seama resentimentului. Lasa raul sa nasca un alt rau. Intr-adevar, nu facea decat sa-si adanceasca si chiar sa-si cultive iritarea, dandu-i mai multa putere asupra ei si nesmulgand-o din radacina. Preotul a sfatuit-o sa se roage ca sa-si castige pacea si pentru tatal ei, chiar daca la inceput cu inima amara si doar din cuvinte. I-a mai sugerat sa vorbeasca cu mine. (Asa stiu ce i-a spus; de obicei nu las pe nimeni sa-mi povesteasca cele spuse de el la spovedanie.)

Inca o data am vazut ca nu exista situatii in care Evanghelia sa fie inaplicabila. Femeia a inceput sa se elibereze de chinuri. Orice gand la tatal sau o indemna sa se straduiasca sa-si depaseasca resentimentul. La inceput, pe cand se lasa inca prada gandului razbunarii, a fost usurata cand a inteles ca „Dumnezeu il va judeca”. Treptat a incetat sa doreasca razbunarea. Curand a dobandit o oarecare pace si o mare nadejde ca pacea ii va vindeca in cele din urma ranile. Daca va ajunge sa-si iubeasca tatal se va sfinti, pentru ca daca va putea sa-l primeasca in inima sa, nimeni altul nu va mai fi exclus din ea.

Nu oricine a trecut prin asa ceva mai e in stare sa asculte un sfat. Uneori un sfatuitor crestin nu poate decat sa asculte cu compasiune si rugaciune. Dar o victima care invata sa iubeasca ajunge biruitoare asupra raului si tovarasa a sfintilor.

„Iubirea este de la Dumnezeu” [1 Ioan 4, 7]. In masura in care iubesc in duhul Evangheliilor, traiesc asa cum traieste Dumnezeu, iar Tatal, Fiul si Duhul Sfant pot salaslui in mine. Filozoful Descartes si-a inceput investigatia sa asupra realitatii de la ideea de baza potrivit careia din moment ce gandesti existenta, poti fi sigur cel putin de faptul existi. Si asa a plamadit expresia: „Gandesc, deci exist”. Un crestin are o alta perspectiva: „Iubesc, deci exist”. Putem face iubirea mai usoara pentru copiii nostri. Sa ne amintim nevoia lor de asigurare sporita de iubirea noastra, intr-o lume plina de presiuni impotriva a tot ceea ce ne este mai scump noua si lor. Nu-i putem iubi niciodata prea mult si nu le aratam niciodata prea multa iubire.

Maica Magdalena

sursa: crestinortodox.ro