Ortodoxia, factor de regres?

Nu de mult, un autor american, Samuel Huntington, in cartea sa Ciocnirea civilizatiilor, a afirmat ca un viitor progres al lumii in care globalizarea ori mondializarea sunt cuvinte de ordine, Ortodoxia, impreuna cu Islamul, ar trebui izolate, ca factori de regres. Singura Biserica cu care s-ar putea face fata noii ordini mondiale este cea Romano-Catolica. Ca urmare, el a delimitat net tot ceea ce inseamna lume catolica de ceea ce este necatolic, asa incat intr-o viitoare harta observam reconfigurarea lumii, avand granita intre tarile catolice si cele ortodoxe si musulmane. Chiar Transilvania, care este infatisata de „cultura de Internet” ca fiind catolica, iese din spatiul ortodox. Asta cand este vorba despre Europa. Iar Grecia, tara comunitara (din Comunitatea Europeana), dar eminamente ortodoxa, se afla in aceeasi „osanda”, adica de partea catolica.

Mai nou, sunt din ce in ce mai multi intelectuali in Romania care au inceput sa cocheteze cu ideea ca Ortodoxia a constituit un rau esential pentru noi, cautand sa sugereze o imbratisare a catolicismului, ca si cum acesta ar constitui rezolvarea tuturor problemelor. Cand o astfel de afirmatie vine din partea unui academician precum Adrian Marino, proeminenta figura a culturii romanesti, lucrurile se complica, cel putin din perspectiva cititorului mai putin avizat. Pana si in ceea ce ne priveste ca natie, sunt intelectuali, tot romani, care isi definesc propriul neam ca fiind de calitate spirituala inferioara. Ideea este argumentata, aratandu-ne ca aceasta calitate spiritual-culturala indoielnica a romanilor ar avea drept cauza tot Ortodoxia. Cu alte cuvinte, Ortodoxia estre izvorul tuturor neajunsurilor pe care le sufera azi Romania.

Ba mai mult, s-a mers pana acolo incat sa se demonstreze ca initial Biserica Romana a fost una catolica, iar Ortodoxia s-a impus in aceste teritorii datorita unor jocuri politice ale Bizantului sau datorita vanitatii unora dintre episcopii bizantini dornici de dobandirea unor prerogative lumesti.

Altfel spus, ce fericiti am fi fost daca nu se intampla astfel! Din sumedenia de argumente sunt folosite citate ale unor autori de marca pentru istoriografia sau cultura romaneasca (Sextil Puscariu, Xenopol ori Lovinescu, atat de cunoscut pentru prooccidentalismul sau), dar ca de obicei rupte din context.

De altfel, problematica nu este noua, ci ea se mai poate reintalni si cu alte ocazii. Intre Ortodoxie si Romano-Catolocism exista o mai veche disputa care are la baza separatia ce s-a facut mai intotdeauna in istoriografia occidentala privind cele doua lumi: cea apuseana si cea rasariteana. Ele sunt tratate diferit si separat ca doua istorii diferite ce corespund la doua lumi diferite.

Si ca sa ne convingem ca problema pusa nu este noua, iata ca in 1912 Nicolae Iorga raspundea acesteia: „De o bucata de vreme ni se cere acest lucru: sa lasam Ortodoxia, in deosebite forme, facandu-se apel chiar la interesele nationalitatii noastre care ar fi mai bine servita prin alta forma a crestinismului. Ortodoxia ar fi adica o forma veche, oarecum demodata, barbara, orientala si prin urmare, in legatura cu occidentalismul timpului nostru, in legatura cu avantul spre civilizatie al romanilor din timpurile cele noua, cu schimbarile sufletesti petrecute la noi si care ne apropie de vestul Europei, indepartamdu-ne de est, am fi datori sa ne occidentalizam si religios, sa ne catolicizam pentru a ne dezorientaliza”.

Iar mai aproape de timpurile noastre Dan Zamfirescu scria in 1956: „Pornindu-se de la hegemonia necontestata pe care in asa-numita epoca „moderna” cultura si civilizatia tarilor apusene, de formatie catolico-protestanta, a exercitat-o asupra Rasaritului european din punct de vedere politic si mai ales spiritual, iar apoi asupra lumii intregi, s-a tras concluzia – valabila pentru cei mai multi dintre oamenii care, cu oarecare pretentii de cultura, compara Biserica Romano-Catolica cu cea Ortodoxa, ca aceasta hegemonie este marca incontestabila a „superioritatii” Romano-Catolicismului asupra Ortodoxiei”.

Incercand sa raspunda acestei provocari, profesorul de teologie Teodor M. Popescu spunea: „Se imputa Ortodoxiei o anumita neputinta culturala, zicandu-se ca nici un popor ortodox n-a avut initiativa in promovarea culturii moderne. Afirmatia este fusta in sensul ca cultura moderna ca atare nu este opera popoarelor ortodoxe, dar ea nu poate insemna ca Ortodoxia este anticulturala prin insasi esenta sa. Situatia culturala inferioara in care se gaseste orientul european nu se datoreste Ortodoxiei lui, ci imprejurarilor politice si sociale in care s-a gasit prin prabusirea imperiului cultural al Bizantului, mai inainte ca un stat ortodox sa fie destul de format pentru a asigura Bisericii pacea, pe care celei occidentale i-o asigurase din partea barbarilor orientali, asiatici, Imperiul Bizantin, timp de o mie de ani”.

Asa stau lucrurile cu adevarat. De altfel, intreaga carte a profesorului Dan Zamfirescu pune chiar problema relatiei intre Ortodoxie si cultura, dovedind cu o prisositoare argumentatie ca aceasta nu este noua, iar pe de alta parte faptul ca Ortodoxia n-a fost deloc straina de inceputurile culturii europene. Sa ne amintim numai cate personalitati bizantine s-au refugiat dupa caderea Bizantului in Universitatile occidentale. Este oare neinsemnat acest lucru?

La sfarsit de secol al XVIII-lea una dintre personalitatile Bisericii noastre, ieromonahul Grigorie Ramniceanul (c.1763 – c.1828), raspundea unei problematici similare, intrebandu-se in prefata scrisa de el insusi la Triodul din 1798 de ce romanii nu facusera aceleasi „fapte minunate ale mintii” ca si vecinii lor din vest. A gasit raspunsul in concentrarea romanilor asupra vietii „interioare”.

Romanii, concluziona el, sunt un popor religios, calitate ce ii ajutase in mod negresit sa supravietuiasca. Tara lor fusese adesea camp de bataie si mai suferisera si alte calamitati, dar in ciuda caii pe care apucasera, nu erau mai putin europeni. In vremea in care el scria aceste randuri cultura romana era practic formata, chiar daca mai tarziu decat la altii, lucru ce poate contrazice parerea lui Lovinescu ca „Ortodoxia ne-a impus o limba liturgica si un alfabet strain, fara a ne ajuta sa cream o cultura si o arta nationale”. Asertiunea sa, precum si a altora care au crezut intocmai pana acum, iat-o contrazisa de fapte.

Cultura la romani, la sfarsitul secolului XVIII, sub aspectele ei imediate, limba, carte, arte, era pe deplin romaneasca. Cred ca nu este cazul sa amintesc aici toata pleiada creatorilor de cultura romaneasca pentru ca ar insemna sa ma refer la insasi intreaga istoria noastra, care este fara doar si poate, parte a istoriei culturii, daca nu universale, macar europene. Bibliografia este foarte bogata in acest sens. Ca urmare Ortodoxia nu este cauza a unei necresteri culturale, tot asa cum nu este nici anticulturala.

Legat de acest fapt, putem spune ca este un neadevar cand se sustine ca cultura romana, cel putin in Ardeal, s-ar datora exclusiv Scolii Ardelene. Nimeni nu contesta meritele acestui curent de latinizare a culturii noastre, tot asa cum nimeni nu contesta meritele celor care au promovat cultura romaneasca in acele timpuri, in Ardeal, insa de aici si pana la a se pune neputinta implinirii culturii romanesti pe seama Ortodoxiei, ori implinirea ei numai pe seama Scolii Ardelene este un drum lung.

Trebuie sa cunoasca toata lumea, si nu ma indoiesc ca lumea intelectuala cunoaste faptul ca nu era posibil sa se produca cultura intr-un areal in care insasi natia care ar fi trebuit sa o produca nu era recunoscuta ca existand in acel spatiu. Concret, cum sa te exprimi cand nu esti recunoscut ca natie, ori cand credinta pe care o ai este cel mult tolerata?

Acesta este si motivul pentru care, dupa o rezistenta indelungata, multi dintre romanii ardeleni au sfarsit prin a adopta uniatismul, ca mijloc prin care sa se poata face auziti. Numai uniti fiind cu Roma autoritatile le-ar fi recunoscut demersurile. Asa au aparut un Gh. Sincai, un Petru Maior, un Sextil Puscariu, un Simion Barnutiu si atatia altii care in epoca au purtat stindardul culturii romane in Ardeal. Toate acestea le-au relizat cu mare efort romanii uniti cu Roma, pana mai ieri ortodocsi.

Au avut de ales: ori ortodocsi si in imposibilitatea de a se exprima, ori uniti si cu putinta de a pune pe tapet problemele natiei lor. Dar este important de subliniat ca erau aceiasi romani, cu aceiasi calitate spirituala care, daca ar fi ramas ortodocsi, nu le-ar mai fi fost recunoscuta. Dar problema se mai poate judeca si sub alt aspect: Scoala Ardeleana reprezinta iluminismul ortodox, si nu pe cel greco-catolic. Este foarte adevarat ca acei corifei uzau de armele, posibilitatile si performantele catolice pe taram cultural, dar cu scopul implinirii Ortodoxiei.

In acest caz se pune intrebarea legitima: Ortodoxia este cauza neajungerii la performantele culturale la care Occidentul ajunsese de mult? Oare demersurile antiortodoxe sunt pe deplin justificate sau sunt rodul unor prejudecati pe care, le vedem, nu ne sunt intocmai contemporane, ci cu mult mai vechi? Asta in conditiile in care, aceeasi Ortodoxie fusese foarte productiva pe taram cultural in cele doua Principate.

Tot astfel raspundem si celor care neaga faptul ca increstinarea romanilor s-a facut in forma ortodoxa, ca si cum le-ar fi rusine pentru apartenenta la acesta confesiune din motivele enumerate mai sus. Sunt tot mai multe si mai vadite vocile celor care vor sa spuna ca nu Ortodoxia este forma in care au fost increstinati romanii, sustinandu-se cu argumente puerile si lipsite de suport istoric. Astfel de afirmatii sunt intalnite in presa, la televiziune sau in diverse publicatii la care m-am referit.

Trebuie sa remarc faptul ca in conditiile unor argumente istorice astfel de asertiuni sunt sortite esecului. In conditiile in care se recurge la adevarul istoric, sustinut cu dovezi bine documentate, atari publicatii nu-si merita raspunsul. Asa se si explica lipsa de reactie din partea Bisericii Ortodoxe sau, cel putin, din partea membrilor ei marcanti.

Toate aceste reactii nu sunt altceva decat un soi de mediatizare a unor pseudoadevaruri ce nu pot fi demonstrate istoric. Sunt un tip de propaganda careia nici nu-i trebuie suport stiintific. Iata de ce:

– ca sa argumentezi catolicitatea Bisericii Romane (nu ma refer la etimologia termenului care presupune universalitatea Bisericii), nu poti invoca faptul ca rugaciunea Tatal Nostru contine termeni in mare parte latini. Acesta este un argument pentru latinitatea si continuitatea poporului roman, precum pentru catolicitatea Bisericii Romane primare.

– nu se poate invoca faptul ca Sfantul Apostol Andrei, „presupusul evanghelizator al romanilor” si frate al Sfantului Apostol Petru, ar fi recunoscut primatul acestuia, cand se stie bine ca primatul papal nu are sustinere biblica.

– nu se poate aduce ca argument faptul ca la nordul Dunarii se slujea liturghia romana.

Sunt suficiente argumente istorice astazi care pledeaza pentru crestinarea daco-romanilor in forma ortodoxa, inca din cele mai vechi timpuri, asa incat nu este cazul sa le citez aici. Sunt argumente de ordin lingvistic, arheologic, toate facand subiectul unei bibliografii extrem de intinse. Este stiut ca pana si ungurii, la venirea lor in Campia Panonica, au primit crestinismul in forma ortodoxa, de la Bizant, acolo unde se mutase centrul de greutate al Impriului Roman de altadata. Si cum era sa-l primeasca daca nu in forma care exista de mult timp in teritoriile pe care ei venisera? Este evident ca ei fusesera influentati in optiunea lor de populatiile pe care le gasisera aici. Abia regele Stefan cel Sfant ii va trece pe unguri, putin dupa anul 1000, in sfera de influenta a Bisericii Romane care, nici macar atunci nu se numea catolica.

Mai tarziu, crestinismul ortodox al romanilor a imbracat forma bizantina. Este cunoscut faptul ca episcopii romani de la nordul Dunarii participasera la Sinoadele Ecumenice, purtau corespondenta cu marii ierarhi ai timpului lor, fie se implicau in diferitele dispute teologice ale timpului de la Bizant.

Ba mai mult, unii dintre episcopi, Bretanion (pe la 369), critica pe imparatul Valens pentru ratacirea lui (arianismul). In secolele V-VI este atestata existenta a 14 episcopate in Dobrogea care tineau direct de Bizant. Excursul istoric poate continua spre a demonstra ortodoxia credintei poporului ce a trait aici din cele mai vechi timpuri.

Important este de stiut ca romanii au primit crestinismul in forma sa apostolica, adica asa cum il propovaduisera Apostolii si nu intesat de ereziile cu care ulterior Biserica a avut de luptat.

Romanii s-au nascut si au ramas ortodocsi. Impotriva evidentei, se incearca impunerea unor confuzii intre latinitatea romanilor, necontestata de nimeni, si un alt fapt ce ar trebui sa decurga de aici: latinitatea Bisericii lor. Numai ca nu a fost asa. Paradoxul – popor latin, Biserica ortodoxa – este unanim recunoscut de lumea istorica, iar pentru noi reprezinta o particularitate.

Orice sugestie care ar vrea sa spuna ca Ortodoxia ar fi fost impusa „ulterior”, nu are temei stiintific. Si apoi, termenul de ulterioritate la ce s-ar putea raporta? Cumva la faptul ca Biserica romanilor a fost mai intai una catolica? Am aratat anterior ca este vorba de o confuzie in termeni. Ea este continuata atunci cand un autor catolic doreste sa creada ca semnarea Unirii de la Ferrara-Florenta din 1439 s-a facut si de catre mitropolitul moldovean Damian numai din cauza sentimentelor catolice pe care le aveau romanii. Trebuie sa-i amintim autorului cu pricina ca mitropolitul moldovean nu a fost singurul care a semnat, ci au semnat multi alti ierarhi bizantini sau ortodocsi. Aceasta se intampla insa sub presiunea momentului istoric. Turcii se aflau la portile Bizantului, iar bizantinii inca mai sperau la bunele sentimente ale catolicilor, in ideea de a primi ajutor militar din partea lor. Este singurul motiv pentru care a fost semnata „unirea” cu Roma. Dupa care, Bizantul a cazut. Nu se poate pune in seama romanilor prin semnarea unui act pe care necesitatea istorica il impunea un eventual catolicism al nostru.

In concluzie, cred ca orice demers de genul acesta este neavenit, daca nu tendentios. De ce am fi obligati sa credem ca romano-catolicismul ne-ar fi stat mai bine si de ce sa nu incercam sa ne convingem de valorile Ortodoxiei, de vreme ce insisi romano-catolicii au inceput sa recunoasca valoarea ei duhovniceasca. Pe de alta parte, recunoscand forta traditiei ortodoxe, recunosc implicit si valoarea ei culturala. Bibliotecile lumii ortodoxe stau marturie.

Este nedrept ca spiritualitatea ortodoxa sa fie tratata drep factor de regres, ci dimpotriva ea ar putea ajuta lumea occidentala sa-si revina din neimplinirile spirituale pe care secularizarea i le-a adus. Si sunt destule. Lumea trebuie sa invete ca Ortodoxia este capabila de orice fel de progres, dar mai putin de innoiri sau inovatii care altereaza insasi credinta. De un astfel de lucru, insa, nu o poate acuza nimeni, atata timp cat este o problema de constiinta (ecclesiala).

Pr. Dr. Ioan Moldoveanu

sursa: crestinortodox.ro