Duminica Femeilor Mironosiţe – ziua femeii creştine, 8 mai 2011, în parohia ortodoxă din Coslada
Duminică, 8 mai 2011, pomenim pe sfintele femei mironosiţe, care s-au dus la mormânt cu miresme pregătite şi cumpărate de ele ca să aducă cinstire Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Mironosiţele (femei purtătoare de mir) nu sunt altceva decât imaginea femeii autentice, care se regăseşte pe sine ca persoană în ceea ce face. Părintele Teofil Părăian spune: „ceea ce faci, te face” (te defineşte, te construieşte ca om). Preocuparea lor este fidelitatea faţă de modul de viaţă în care s-au angajat urmându-L pe Hristos, de aceea nu le sperie nici Golgota, nici soldaţii, nici mormântul sigilat. Ele Îl slujesc pe Hristos până la capăt, chiar dacă acest capăt părea pentru moment a fi mormântul. Pentru că nicio altă sărbătoare nu ne prezintă „bărbăţia” femeii într-un chip mai elocvent şi pentru că această „bărbăţie” are valoare numai pusă în legătură cu Domnul Hristos şi cu învăţăturile Lui, duminica femeilor mironosiţe a devenit un simbol cu valoare universal-creştină.
În Parohia „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, ziua aceasta are o semnificaţie deosebită, astfel încât, duminică, 8 mai a.c., după Sfânta Liturghie a fost rostit un cuvânt de apreciere pentru femeia creştină şi fiecare a primit un dar simbolic – semnul preţuirii de care se bucură din partea noastră.
În cuvântul său, părintele paroh a spus: Sunt atâtea femei de elogiat. Unele au crescut 10-12 copii, sau peste 15, şi azi sunt bătrâne fericite, altele şi-au pierdut soţii pe front şi au dus greul vieţii cu o liotă de orfani. Sunt mămici care şi-au donat un rinichi sau un plămân odraslelor iubite. Sunt mame care au stat ore întregi în genunchi la căpătâiul pruncilor când aveau febră, cărora le-au amorţit mâinile în spital legănându-i. Altele fac sacrificii uriaşe, trag de ele obosite la serviciu, ca să-şi ţină copiii prin facultăţi, să-i îmbrace bine. Sunt văduve care au renunţat deliberat la plăcerile vieţii, pentru binele copiilor, ca ei să ajungă oameni mari şi importanţi. Sunt mamele decreţeilor, generaţia mea – segmentul cel mai larg din piramida vârstelor ponto-carpatice, care s-au culcat multe seri nemâncate în timpul hidoşeniei comuniste, numai să le fie odorul sătul. Altele tinere, care din strabism cupidonian, stau seara singure în casă înghiţind amazoane de lacrimi, pentru că soţul, cu mână largă prin baruri şi discoteci, nu mai are nici ochi, nici urechi şi nici lipici pentru ele. Şi, ca să nu-şi îngrijoreze părinţii care le-au cicălit că siropul e hrănitor, dar nu ţine de foame, înghit munţi de batjocuri. Sunt atât de multe ce merită promovate, elogiate, oferite modele pentru tineri…
Ar putea fi elogiate femeile care şi-au crescut copiii în frică de Domnul, în biserică. Cele care stau lângă prunci, cu mâinile calde împreunate la rugăciune, cu răbdare să-i înveţe să scrie. Ar mai fi mamele noastre care ne-au purtat în pântece şi ne-au dat viaţă. Suntem aici datorită lor. Sunt femei care fac jertfe pentru noi, bărbaţii, care trec peste «atâtea flori promise», peste cuvintele dure primite, care accceptă slăbiciunile noastre. Sunt soţiile noastre care ne iubesc, cărora le zdrobim inima, le înlăcrimăm prea ades şi ne întrebăm de ce plâng? Ne iartă, ne acceptă, şi o iau de la început, după ce au şters totul!
În numele bărbaţilor, vă mulţumim tuturor! Ştim că vă doriţi multe, Domnul să vă asculte. Şi…, să vă dea, pe deasupra, peticul dumneavoastră de cer!
Hristos a înviat!
Prezbitera Gina Cimpoca
