Predica Preasfințitului Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților la duminica a VI-a după Rusalii

VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI DIN CAPERNAUM,

SAU DESPRE CUM ÎMBOLNĂVEŞTE PĂCATUL TRUPUL

Dreptmăritori creştini,

În evanghelia de astăzi Mântuitorul Hristos, intrând într-o casă din Capernaum, vindecă un paralizat. Patru oameni îl aduc pe o targă, iar El, văzând credinţa lor, i-a zis aceluia: ,,Îndrăzneşte fiule! Iertate sunt păcatele tale!’’Apoi urmează arhicunoscuta contestare din partea iudeilor: ,,Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate ierta păcatele fără numai unul Dumnezeu?’’ (Mc.2,7) Domnul Hristos, însă, nu intră în dispută cu ei. Le arată numai semnul puterii Sale: ,,Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.’’ Ca să înţeleagă cu toţii ,,că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele’’ , a tămăduit pe paralizat chiar în faţa lor.

Iubiţi credincioşi,

Trei lucruri aş vrea să subliniem astăzi, plecând de la această pericopă evanghelică. Întâi, faptul că, văzând credinţa celor patru, a tămăduit Hristos pe paralizat. Ce înseamnă aceasta? Aceasta ne încurajează pe noi să credem că putem cere de la Dumnezeu iertare de păcate, sănătate , împlinirea bunelor cereri etc., şi pentru cei ce nu sunt pentru un motiv sau altul, împreună cu noi la rugăciune: pentru cei de acasă, pentru cei aflaţi în nevoi, pentru cei din spitale, pentru cei din închisori, pentru cei care nu pot sau nu vor să vină cu noi la biserică. Putem să purtăm în sufletele noastre pe cei dragi ai noştri, vii sau adormiţi, şi să-i ,,aducem’’ măcar în felul acesta la altar, cerând Bisericii să se roage pentru ei: pentru cei care nu pot, pentru cei care nu ştiu şi pentru cei care nu vor să se roage.

Evanghelia de astăzi ne încredinţează că, dacă vom avea puţină dragoste faţă de aproapele şi ne va păsa de sufletul lui, putem să-l aducem chiar şi în felul acesta înaintea lui Dumnezeu, iar El, care caută spre noi cu atâta iubire şi ne ascultă cu atâta răbdare, priveşte cu bunăvoinţă spre rugăciunile noastre pentru ceilalţi. Dacă ar căuta Domnul numai la vrednicia faptelor, nu s-ar mai mântui nimeni, însă, El caută şi la gândul nostru cel bun şi la intenţia noastră frumoasă, aşa cum a căutat şi la intenţia şi la credinţa celor patru care l-au adus astăzi pe paralizat. A primit gândul lor frumos, a căutat la jertfa lor şi a ascultat rugăciunea lor tainică pe când îl purtau cu speranţă pe targă. S-a arătat Dumnezeu ,, impresionat’’ de dorinţa lor sfântă şi n-a mai pretins paralizatului nimic, ci i-a zis doar: ,,Iertate sunt păcatele tale!’’

Al doilea lucru demn de evidenţiat în evanghelia de astăzi ar putea fi sintetizat în zicala populară: ,,unde dai şi unde crapă’’. Cei patru l-au adus pe bolnav şi, probabil cei de faţă se aşteptau fie ca Mântuitorul să facă cine ştie ce preparate din plante sau medicamente şi să se aplece asupra lui ca un doctor asupra bolnavului, fie să poarte cu paralizatul un dialog despre credinţa şi vrednicia lui, ca o condiţie a vindecării. Ce a făcut însă Hristos, spre surprinderea tuturor, şi chiar a noastră? S-a adresat paralizatului astfel: ,,Iertate sunt păcatele tale!’’ Ce înseamnă aceasta? Simplu! Bolnavul paralizase din cauza păcatelor lui. Era paralizat trupeşte, pentru păcatele sale, probabil sufleteşti. Iată ce legătură teribilă există între suflet şi trup! Iată ce mult contează sănătatea sufletului pentru trup! Vechii spuneau: ,,mens sana in corpore sano”(minte sănătoasă în corp sănătos), iar noi am zice, adaptând această zicere la evanghelia de astăzi: ,,suflet păcătos în trup neputincios’’. Minunea săvârşită astăzi de Hristos ne atrage atenţia că noi nu suntem numai trupuri. Nu suntem doar ceea ce se vede, îndeobşte, ci suntem fiinţe întregi, cu trupuri, dar şi cu suflete, iar o sănătate precară a sufletului, constând în păcate nemărturisite, deci neiertate şi netămăduite, poate aduce până şi suferinţă fizică– paralizie în cazul slăbănogului de astăzi.

Aşadar, să avem grijă şi de sufletul nostru, după cum avem grijă de trup – pe care îl spălăm, îl curăţim şi îl îmbrăcăm, fără însă a exagera ca doamnele, în special, care se vopsesc şi se sulemenesc, într-o încercare disperată parcă de a-L corija pe Dumnezeu, Care, dragă Doamne, n-ar fi fost destul de inspirat atunci când a creat femeia! Avem şi faţă de suflet la fel de multe datorii, ca faţă de trup, dacă nu cumva mai multe… După cum, atunci când ne îmbolnăvim, mergem la doctor, primim medicamente şi căutăm să respectăm cât mai strict prescripţiile medicale, aşa trebuie să procedăm şi cu sufletul din noi, obstrucţionat, de multe ori, de un trup care, parcă, se voieşte din ce în ce mai ’’independent’’ faţă de suflet. Tot aşa ar trebui să alergăm şi la ,,Doctorul sufletelor noastre’’ şi la duhovnic, pentru a ne îngriji ,,rănile’’ noastre sufleteşti, căci astfel se distruge echilibrul sfânt dintre suflet şi trup, componente create de Dumnezeu ca să trăiască împreună în armonie, să se completeze unul pe celălalt şi împreună să ducă o viaţă sfântă, iar nu să se îmbolnăvească reciproc.

În fine, al treilea lucru care merită subliniat astăzi este faptul că toate duminicile din luna aceasta sunt consacrate unor vindecări.. Am avut, acum două duminici, vindecarea slugii sutaşului din Capernaum, duminica trecută vindecarea celor doi demonizaţi din Gadara, astăzi s-a citit despre vindecarea paralizatului din Capernaum, iar duminica viitoare vom asculta evanghelia privind vindecarea a doi orbi şi un mut. Tot atâtea prilejuri pentru noi să ne întrebăm, pe de o parte, cum de au fost oamenii din vremea Mântuitorului atât de necredincioşi şi de învârtoşaţi la inimă ca, deşi martori ai atâtor minuni, să nu creadă, totuşi, în El? Să-L considere, până la urmă, un mincinos şi un profet fals, şi să-L răstignească pe cruce? Sau, altceva! Ne putem întreba, potrivit logicii omului de astăzi: cum de nu a ,,abuzat’’Mântuitorul Hristos de această putere a facerii de minuni în fiecare ceas, la fiecare pas, în fiecare cetate, pretutindeni, ar fi înţeles necredinciosul iudeu din vremea Sa că are de-a face cu Dumnezeu şi nu L-ar mai fi dat la moarte!…

Mântuitorul Hristos, însă, a săvârşit minunile pe care le cunoaştem cu toţii doar în situaţiile în care se impunea să fie înfăptuite acestea. Aşa, spre exemplu, a înviat pe fiica lui Iair la stăruinţa şi credinţa părintelui ei (Lc.8,41-56), iar pe fiul văduvei din Nain de mila mamei care plângea nemângâiată (Lc.7,12-14) şi, în general, săvârşea minuni la solicitarea celor care sufereau sau Îl rugau, dar nu a abuzat niciodată de acestea. De ce oare, de vreme ce un calcul simplu – dar ,,ieftin’’ şi fals – ne-ar putea determina să credem că minunile multe i-ar fi asigurat ,,succesul sigur’’ lui Hristos? Ei bine, Domnul n-a abuzat de darul acesta al facerii de minuni ca să ne înveţe, în primul rând, pe noi, smerenia. Apoi, să ne atragă atenţia că darurile şi calităţile nu trebuie ,,afişate’’ sau ,,aruncate porcilor’’(Mt.7,6), ci păstrate cu sfinţenie şi discreţie, aşa cum îşi păstrează cineva bunurile sale cele mai de preţ ca să nu-i fie furate. Tot aşa şi darurile spirituale şi însuşirile cele frumoase, dăruite nouă de Dumnezeu, trebuie să le folosim cu multă înţelepciune şi discreţie, ca nu cumva afişându-le sau lăudându-ne cu ele, diavolul ori lumea să le smulgă de la noi.

Dragii mei,

Aşa trebuie să fie şi viaţa noastră în Hristos! Să-i purtăm permanent în inimile noastre, în rugăciune sfântă, şi pe ceilalţi – pentru că Dumnezeu nu ne-a creat ca indivizi egoişti, ci pentru relaţie de iubire cu El şi cu aproapele – făcându-ne, astfel, datoria de buni creştini faţă de toţi cei din jurul nostru! Apoi, să luăm aminte că nu suntem numai trup, ci să dăm şi sufletului atenţia şi importanţa spirituală care i se cuvin, şi acestea toate întru smerenie, discreţie sfântă şi frică de Dumnezeu. Să ne binecuvinteze Domnul, aşadar, ca aceste adevăruri şi învăţături să le punem la inimă şi în practica vieţii noastre, ca să fim credincioşi adevăraţi, aşa cum ne-a dat pildă El însuşi: întru smerenie şi discreţie, întru sfinţenie şi slujire deplină în viaţa aceasta şi în viaţa de dincolo, Amin!

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor