Ziua de 24 iulie, moment de bucurie: reamintirea hirotoniei mele întru preot (24 iulie 2005)
„Ai fost invrednicit, frate, să primeşti treapta preoţiei? Ai sârguinţă, ca să placi Celui ce te-a primit în armata Lui! Slujeşte-I Lui cu curăţie, cu dreptate, cu înţelepciune duhovnicească şi cu feciorie strălucită. Fii râvnitor ca Ilie, purtător de grijă ca Ieremia, cuminte ca Iosif, curat ca Isus al lui Navi, iubitor de străini ca Avraam, iubitor de săraci ca Iov, plin de dragoste ca David şi blând ca Moise. Pe cel rătăcit călăuzeşte-l, pe cel şchiop sprijină-l, pe cel căzut ridică-l, pe cel bolnav ajută-l şi fă toate câte sunt asemenea”. Sfântul Efrem Sirul
Pentru că s-a întâmplat să fie 24 iulie în zi de duminică anul acesta, fiind ziua hirotoniei mele întru preot (2005), după o frumoasă şi îndelungată slujire ca diacon şi arhidiacon al Catedralei episcopale din Galaţi, am ţinut astăzi la Sfânta Liturghie să fac amintire cu plăcere de acest moment şi am săvârşit rugăciune de mulţumire către Dumnezeu pentru toate binefacerile rânduite în slujirea noastră, amintind mai ales pe cei prin mâinile şi osteneala cărora am fost aşezat la altar să aduc jertfă bineplăcută: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul B.O.R (la momentul hirotoniei, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care şi dânsul a sărbătorit astăzi 17 ani de la instalarea ca episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos (din 27 septembrie 2009 ridicată la rang de Arhiepiscopie).
Întreită este bucuria, pentru că la 24 iulie 1999 s-a născut singura noastră fiică, Ana-Maria, darul şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Mulţumesc doamnei preotese pentru curajul şi răbdarea cu care mă însoţeşte în acest drum, cu suişurile şi coborâşurile lui!