Sa luam pilda de la cei morti
Un frate s-a dus la Avva Macarie Egipteanul si i-a zis:
– Avvo, spune-mi cuvant sa ma mantuiesc !
Si i-a zis batranul:
– Du-te la mormant si ocaraste mortii !
Deci, ducandu-se fratele, a ocarat si a azvarlit cu pietre si, venind, a vestit batranului.
Si i-a zis batranul:
– Nimic nu ti-au grait ?
Iar el a raspuns:
– Nu.
I-a zis lui batranul:
– Du-te maine si ii slaveste !
Deci mergand fratele, i-a slavit zicand:
– Apostolilor, sfintilor si dreptilor !
Si a venit la batranul si i-a zis:
– I-am slavit.
Si a zis batranul:
– Nimic nu ti-au raspuns ?
A zis fratele:
– Nu.
I-a zis lui batranul:
– Stii cu cate i-ai necinstit si nimic nu ti-au raspuns si cu cate i-ai slavit si nimic nu ti-au grait. Asa si tu, daca voiesti sa te mantuiesti, fa-te mort inaintea lumii si a celor din lume. Nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor sa nu o socotesti, ca cei morti sa fii si poti sa te mantuiesti.