27 septembrie 2011

Ne merităm soarta

Ca imigranți, ne-am răspândit prin toate colțurile lumii. Sătui de corupția din toate domeniile, de minciunile și hoțiile guvernanților, de sărăcia și incultura instalată tot mai mult de la an la an, am sperat că în străinătate nu vom mai avea de-a face cu astfel de metehne comuniste. Ne-am dorit cu toții o democrație reală, să trăim într-o societate lipsită de corupție, sănătoasă și educată. Să ne creștem copiii în pace, liniște și cinste. Și ce am căutat, am găsit. Fie că trăim prin Europa, în SUA, Canada sau Australia. Din păcate însă, mulți dintre noi nu am înțeles că toate acestea trebuiesc respectate, valorificate și că odată plecați dintr-o țară din estul Europei avem obligația morală să ne debarasăm de obiceiurile comuniste, să ne lepădăm de ele la graniță și în țara de adopție să o luam de la capăt. Curați, cinstiți și fără să mai privim înapoi. Dar, nuuu! Am exportat odată cu noi și acele metehne de care mulți nu se pot desprinde nici după 10 ani de străinătățuri. Și dacă nu am fost în stare să ne debarasăm de minciună, de hoție, de șpagă, trădare, bărfă și toate celelalte, apelând la ele zi de zi, de ce avem pretenții ca cei care ne-au adoptat să se poarte bine cu noi? Să ne respecte? De ce facem scandal că nu suntem tratați democratic? Păi, cum?! Spaniolii, sătui de noi și de toate relele pe care le facem la fiece pas, s-au hotărât să ne trimită pe la casele noastre. Din motive diverse dar și pentru faptul că niciun stat nu este obligat să ne suporte escrocheriile, hoțiile, crimele și nesimțirea de care am dat dovadă ani de-a rândul. Ba chiar cred că guvernul României ar trebui să plătească guvernului Spaniei taxe importante pentru faptul că spaniolii ne-au suportat atât de multă vreme. Că ne-au primit cu brațele deschise, că ne-au tolerat și crezut toate minciunile și mizeriile de care am dat dovadă că suntem în stare. Ne-au oferit servicii impecabile în sănătate, transporturi și alte domenii. Și noi? Ce am oferit în schimb? Mulți vor răspunde că munca în construcții și prin casele lor, dar nu este suficient. Cei care au muncit au fost remunerați dar cei care creează probleme și ne fac de rușine ca nație, zi de zi și ceas de ceas, ce facem cu ei? Și nu sunt puțini. De ce nu luăm atitudine? De ce mediatizăm cu bună știință toate ticăloșeniile lor? De ce trebuie să copiem ce scrie și spune massmedia din țară și să procedăm la fel? De ce nu suntem în stare să scoatem la lumină și treburile frumoase, pozitive. Sunt sute de mii de români în Spania de care ar trebui să fim mândri dar pe care nimeni nu-i cunoaște pentru că importante de evidențiat sunt crimele, hoțiile și toate răutățile care ne dezumanizează ca nație. Sunt sute, mii de români care muncesc câte 12 – 14 ore pe zi, își cresc și educă copiii minunat și sunt adevărați ambasadori ai țării de proveniență. Cine îi cunoaște? Unde se vorbește sau se scrie despre ei?! Multe asociații, diverse organizații existente au încercat prin tot felul de proiecte să ajute, dar din păcate nu este suficient. Totul trebuia să pornească de la fiecare dintre noi. Să ne controlăm comportamentul în mijloacele de transport, să nu mai fim atât de încrezuți că nu e cazul și să învățăm de la cei care ne-au adoptat tot ce-i mai bun.

Am ajuns într-un mare impas și dăm vina pe toată lumea. Ne considerăm victime. Ne deranjează faptul că bulgarii, acceptați în UE odată cu noi merg mai departe și că nu au fost „pedepsiți” precum românii. Nici nu aveau motive să o facă. Nu e vorba de discriminare. Să fim cinstiți și corecți pentru o clipă și să punem în balanță situația. Sunt ziarele spaniole pline de știri despre crimele, tâlhăriile și mizeriile pe care le fac bulgarii? Nu! Sunt dezbinați, răi, bărfitori și plini de invidie precum românii? Nu! Or fi având și ei metehnele lor dar știu să și le înfrâneze, știu să le pună sub tăcere între ei. Fără să facă vălvă, fără să se bărfească unii pe alții și să se bucure sincer de necazurile altora. Sunt evident mai uniți decât românii. Au demonstrat în timp prin comportamentul lor și nu numai, faptul că ne sunt superiori în anumite privințe. Ba chiar au realizat și un ziar în limba română pentru românii din Spania pentru că noi nu am fost în stare. Au organizat diverse evenimente pentru noi, evenimente la care autoritățile care ne reprezintă s-au grăbit să participe cu mult interes ignorând evenimentele organizate de români. Și atunci? De ce continuăm să ne uităm peste gard? Cred că e cazul să ne uităm fiecare în ograda noastră și să facem curățenie. În toate privințele. Începând de la autoritățile care ne reprezintă și care au uitat care le este menirea ca diplomați și până la ultimul venit la cules de struguri pe perioadă determinată. Și revenind la autorități… Cu toții avem câte un dinte (sau chiar mai mulți) împotriva reprezentanților autorităților noastre. Invariabil, cetățeanul se simte ignorat, tratat cu dispreț sau chiar agresat de către autorități și reprezentanții acestora, în diverse situații. Când lucrul acesta se întâmplă în țară, multă lume are tendința să-l considere “obișnuit”, ba chiar uneori se găsesc circumstanțe atenuante. E lume multă, circuitul hârtiilor lung, poate prea puțini funcționari la ghișeu, dar funcționarilor misiunilor diplomatice nu li se poate aplica același standard. Toți am sperat ca aceștia să nu poarte culori politice și să fie alături de cetățenii țării pe care-i reprezintă. Unii sunt adevărați diplomați și chiar dacă sunt foarte tineri sau abia și-au format o familie, se dedică cu multă pasiune misiunii. Alții însă, nu se implică decât de formă pentru că au alte interese așa că de cele mai multe ori suntem singuri în bătaia furtunilor… De curând parte dintre cei de la Madrid s-au întors în țară la final de misiune. Desigur că, mult mai săraci sufletește dar bogați în alte privințe. Ba unii chiar „și-au pus coada pe spinare”, au plecat în grabă și, după ei, „potopul!” Cu siguranță că, cei care vor urma se vor implica mult mai mult, vor da sens misiunii diplomatice și vor apăra interesele românilor din Spania. Iar pentru noi, cei din diaspora, cred că a sosit momentul în care ar trebui să învățăm să ținem real și sincer unii la alții, să fim mai uniți, să terminăm cu escrocheriile, șpaga, minciuna, invidia și bârfa, cu loviturile pe la spate și să apreciem în jur doar ce este de calitate și are valoare. Să nu ne mai vindem atât de ușor și ieftin precum cei din țară pentru un litru de ulei și un kg de zahăr. Să eliminăm kitch-uri-le din viața noastră și-n special pe cele umane… Să dăm o mână de ajutor din omenie și nu pentru șpagă. Să participăm la alegerile parlamentare viitoare și să demonstrăm că ne-am integrat cu bine în societatea de adopție. Niciodată nu este prea târziu să învățăm de la cei din jurul nostru ce este calitatea și valoarea. În toate domeniile. Și să nu uităm că cea mai mare bogăție a unei națiuni sunt cetățenii ei, nu resursele naturale. Cetățenii unei societăți sănătoase și educate. O dovedesc atât de mult Elveția și Japonia. Și multe alte națiuni. România va avea vreodată o astfel de societate?!