Opinii

România. Aici. Acolo.

Un interesant material evidenţiază elementele esenţiale care definesc tabloul României, cu cele două sau chiar patru milioane de români activi plecaţi la muncă în străinătate şi ce s-ar întampla dacă aceştia s-ar întoarce acasă. Luate grosso módo, consecințe pozitive ar fi “transferul de know-how, de mentalităţi diferite de cele din ţară, şi în al doilea rând, un val de antreprenoriat care alimentează economia românească”. Consecințe negative s-ar concretiza în “eliminarea unuia din principalele elemente de alimentare a contului curent (remiterile românilor din străinătate), plus o tensionare formidabilă a pieţei muncii”. Analizând însă situaţia în amănunt consecinţele reale sunt mult mai grave. De ce? Aşa cum foarte bine spune şi autorul, “România nu are resursele de a-i plăti şi nici nu le oferă spaţiul de afirmare necesar. A-i readuce în România înseamnă a-i plafona. În schimb, românii din această categorie pot fi excelenţi ambasadori neoficiali ai românilor, sprijinul lor (dezinteresat!) putând schimba o percepţie acolo, deschide o uşa dincolo”. Indiferent cât de bine sunt integraţi în ţara de adopţie, cei plecaţi trăiesc între două lumi, iar decizia de a reveni în România le va aparţine fără nici o constrângere atunci când sistemul românesc le va oferi mai multe oportunităţi decât în prezent.

Dan Luca/ Bruxelles

*********************

Doar profit și interese

Citind scrisorile voastre şi aflând despre dramele prin care aţi trecut şi treceţi, aş dori să vă dau câteva sfaturi. Încercaţi să nu vă descrieţi cu lux de amănunte lipsurile, corupţia, aspectele negative ale României din care aţi plecat. Nu este cazul de a povesti cum sunteţi trataţi în spitale, în magazine, despre lipsa colaborării cu instituţiile statului, despre umilirile la care sunteţi expuşi în fiecare zi, pentru simplul fapt că acestor spanioli nu le pasă de voi. Sunteţi în Spania doar pentru a munci, a presta servicii pe care alţii refuză să le îndeplinească. Aţi ajuns în această țară pentru a salva ceea ce a rămas din demnitatea voastră umană, lăsându-vă acasă copiii sau părinţii ajunşi la bătrâneţe. Este chiar atât de dificil de înţeles că toleranţa şi compasiunea sunt calităţi total absente printre străini, micile excepţii confirmând regula? Înainte de a vă mărturisi frustrările, încercaţi să fiţi siguri că aveţi în faţa voastră persoana capabilă de a înţelege drama de zi cu zi a unui român. Din păcate, nu aveţi cum să cunoaşteţi esenţa poporului spaniol, cum gândesc, cum reacţionează. Este nevoie de o experienţă de mulţi ani pentru o imagine clară despre ceea ce înseamnă mentalitatea celor care vă acceptă printre ei. Singurii care vă pot înţelege sunt vârstnicii care au fost martorii lipsurilor din cel de Al Doilea Război Mondial şi a foametei care a urmat. Nu confundaţi faptul că o familie spaniolă are nevoie de voi pe post de “internă”, “externă” sau “baby-sitter”, cu ospitalitatea sau bunătatea umană. Nu trebuie să credeţi că munca de “om bun la de toate” în casa unui spaniol vă dă dreptul de a face parte din acea familie. Aceste persoane vă acceptă atât timp cât reuşiţi să îndepliniţi rolul pentru care sunteţi plătiţi. Povestind situaţii şi fapte jenante din trecutul vostru din România, speraţi, probabil, să fiţi înţeleşi şi compătimiţi de spanioli? Comiteţi o mare eroare! Chiar dacă aparent aveţi parte de compătimire, poveştile voastre nu vor adăuga în niciun caz cinste niciunuia dintre voi. Nu este oare suficientă “imaginea” creată de violuri, hoţii, crime, accidente rutiere provocate de români în stare de ebrietate? Nu este suficientă invazia ţiganilor care nu vă lasă să trăiţi liniştiţi? Cum puteţi spera la ajutor şi compasiune de la persoane care nu se susţin material şi moral pe parcursul vieţii, nici măcar între ele, în cadrul relaţiilor de rudenie, sau de prietenie? Acolo unde sunteți, nu va veni niciodată vecina “de bloc” să se ocupe pentru două-trei ore de copilul vostru, ca să vă vizitaţi rudele din spital. Sunt extrem de puţine cazurile în care există un ajutor real între spanioli pentru că şi societatea spaniolă, ca orice entitate capitalistă, se bazează pe profit şi interese. Îmi permit să adresez o întrebare românilor din Spania: de câte ori aţi avut ocazia să auziţi lamentaţiile unui spaniol privind situaţia reală a societăţii în care trăieşte? Acum douăzeci de ani se striga peste tot “nu ne vindem ţara”, dar comuniştii şi securiştii au îngenuncheat-o, vânzând totul străinilor motiv pentru care câteva milioane de români disperaţi au devenit braţe de muncă în afara ţării. În mod sigur nu va veni nimeni să vă explice că, în anii ’50, se murea de foame în Spania sau Italia, mulţi emigrând în Argentina, Belgia, Australia şi exportând cu “succes” mafia şi camorra în Statele Unite. Nimeni nu va recunoaşte că sunt datori vânduţi americanilor, pentru ajutorul financiar acordat în reconstrucţia ţării, nimeni nu vă va spune că, muncind în Spania sau Italia, plătiţi cele mai mari taxe din Europa. Vă spun toate acestea pentru a înţelege consecinţele denigrării sistematice a ţării din care provenim. Este oare cazul de a complica şi mai mult situaţia delicată în care ne aflăm? Cu cât veţi reuşi să vă controlaţi mai bine vorbele, cu atât veţi reuşi să pretindeţi respectul şi stima poporului spaniol sau italian. Prin muncă cinstită, corectitudine şi verticalitate umană! Demonstraţi în oricare situaţie că sunteţi mai buni, mai umani. Demonstraţi că aveţi cel puţin un minim de educaţie şi civilizaţie şi nu vă umiliţi.

Kasandra Kalmann Nasaudean

*******************************

Omul frustat și iubirea

Mândria şi frustrările distrug relaţiile dintre oameni. Prea mulţi români vor să impună celorlalţi felul lor de a fi, de a gândi, de a se îmbrăca, de a vorbi. Mândria de a demonstra altora că eşti deasupra lor vine întotdeauna din frustrări serioase. Faptul că eşti complexat te împinge la astfel de gesturi care arată celor din jur exact inversul celor pe care vrei să le demonstrezi. Astfel de oameni sunt foarte uşor de înţeles pentru că nu se pot ascunde. Pentru un om deschis la minte este foarte simplu să vadă în spatele aparenţelor. Foarte interesant este faptul că aceşti oameni frustraţi şi mândri sunt foarte uşor de manipulat. Te poţi juca cu ei aproape fără restricţii dacă le gâdili un pic orgoliul pentru că sunt orbiţi de ceea ce se chinuie să demonstreze. Interesant este atunci când ai un astfel de şef pe care îl vezi cât de slab şi redus este. Când apare frustrarea în viaţa unui om, este din cauză că se simte înşelat în aşteptările sale. Frustrarea de multe ori apare și din cauza lipsurilor materiale sau a sentimentelor morale. Viaţa multora e stăpânită de iubire, dar nu întotdeauna împărtăşită. Când unul iubeşte şi nu i se împărtăşeşte aceelaşi sentiment, să fie iubit, și e tratat cu indiferenţă, devine frustrat. El îşi imaginează diferite situaţii din cauză că nu este iubit de către acea persoană, aceste situaţii făcând să-şi schimbe în mare parte comportamentul faţă de cei din jur şi în primul rând faţă de el însăşi. Nu aș fi vrut să mă opresc iar la acest subiect. Am discutat prea des despre asta, și probabil am amintit de el de multe ori. Însă de când există lumea, faptele și vorbele tuturor oamenilor au trezit controverse. Nu-i înțelegem pe majoritatea celor care ne înconjoară. Găsim oameni care ne dezamăgesc, fugim, dar ne lovim iar de ei. Toți dăm vina pe cei de lângă noi pentru că lumea în care trăim nu este mai bună. Războaiele nu se mai țin cu arme, pistoale și săbii. Noi suntem armele războaielor. Purtăm războaie cu cei de lângă și cu noi înșine.

Irina Georgescu Șova

**********************

“Pupăcioșii” de lângă noi

Cu toții îi cunoaștem. I-am întâlnit la serviciu. Sunt acei oameni care în loc să își vadă de treaba lor și să își îndeplinească atribuțiile sunt prea ocupați cu suflatul în urechile șefilor. Îi găsiți în spatele șefilor gata de pupat și gata să ceară mai mult de lucru doar de dragul de a arăta bine. Aceștia sunt cea mai josnică subspecie de oameni. Nu îi preocupă decât să arate bine în fața șefilor și nu îi interesează cum obțin asta. Toarnă pe toată lumea, cer de muncă în prostie, fac ore suplimentare la nesfârșit. Practic, sunt niște sclavi de bună voie și nesiliți de nimeni. Cu toții îi cunoaștem și îi „îndrăgim”. Datorită lor ajungem și noi să muncim ca niște sclavi și să picăm prost în fața șefilor pentru simplul fapt că nu suntem niște pupăcioși care trăiesc pentru a pupa dosul șefului cu orice ocazie. Îi cunoști, dacă n-ai trăit cumva pe altă planetă până acum. Ai cu siguranță câteva fețe în minte deja, ai câteva referințe clare fără să te chinui prea mult. Îi știi, n-ai cum să-i ratezi, chiar dacă ai și numai două săptămâni în câmpul muncii și tot ai deja o listă cu cel putin trei pupăcioși entuziaști, care pândesc momentul să se arunce în dosul șefului. Eu am de ceva ani buni un șef. Cu care mă înțeleg de minune, cu toate că de câteva ori m-a luat de perciuni și m-a spânzurat pe fereastră după ce am făcut niște nefăcute (nefăcute: să scriu „hemoroizi” sau „vip-uri constipate” în articolele mele. Evident c-am recidivat și până la urmă m-a lăsat în pace). Eh, șeful acesta al meu are un stil care te unge pe suflet când vine vorba de pupăcioși. Trage câte o privire atât de acră și ucigătoare când simte că-i vorba de „periere” încât își înghit oamenii limbile cu tot cu dinți. Dar din nenorocire nu-i așa peste tot. Mi-aduc aminte de ședințe și de întâlniri de lucru în România, unde nu aveai loc să spui un „nu” de-atâtea: „Vaaaai șefu’, da’ ce deștept ești, da’ bine că ai venit cu ideea asta, că ne-ai luminat, zău așa!” Bre pupăcioșilor, vă doresc s-aveți și de-acum încolo un succes nebun în carieră! Și să vă uitați la fel de strâmb la proștii care chiar încearcă să facă ceva cu adevărat, muncind cu creierul. Dar viața, drăguța de ea, ajunge să fie corectă în toate cazurile și întotdeauna. Nimic nu rămâne neplătit. Că proștii ăia poate nu ajung la fel de repede ca voi să-și scrie în CV „manager” sau „director adjunct”, dar nici n-au parte zilnic de gustul acela oribil în gură…

Final fericit

Aceste rânduri sunt dedicate acelor persoane care nu își mai scot botul din dosul șefilor. Pupăcioșii, sau lingăii, care sunt în apropierea noastră. Cei care ar face orice ca să intre sub pielea cuiva, iar rolul de hârtie igienică li se potrivește de minune. Pot fi cei mai buni prieteni, dar și cei mai inverșunați dușmani. Pupăcioșii acționează solo, deoarece două sau mai multe suluri de hârtie igienică deja bat la ochi. Eu nu înțeleg ceva la ei: cum vor să mai fie și respectați, după ce dau dovadă de un caracter infect sau poate inexistent? După ce intră sub pielea cuiva, vor să-i ia și locul. Nesimțire totală. Și se poartă de parcă toți ceilalți ar fi inferiori, când nu realizează că ei sunt de fapt, frustații bolnavi a unei nații în declin. Din partea mea, toate aceste persoane ar putea forma un zid uman în fața tramvaiului sau pot constitui subiectul unui reportaj de știri despre autoincendiere.

Dex: pupincurist: lingușitor, servil, slugarnic, persoană falsă cu interese ascunse, linguşitoare.

Cristian I. Guitars – Barcelona

sursa: occidentul-romanesc.com