Cuviosul Paisie Aghioritul – Departarea de Dumnezeu este iad

Cu cat se departeaza cineva de Dumnezeu, cu atat lucrurile se complica mai mult. Se poate ca cineva sa nu aiba nimic, dar daca il are pe Dumnezeu, nu doreste nimic. Asta e ! Iar daca Ie are pe toate, si nu II are pe Dumnezeu, este chinuit inlauntrul sau. De aceea, fiecare pe cat poate, sa se apropie de Dumnezeu. Numai langa Dumnezeu afla omul bucuria cea adevarata si vesnica. Ne otravim viata atunci cand traim departe de dulcele Iisus. Cand omul, din om vechi devine om nou, fiu de imparat, se hraneste cu desfatarea dumnezeiasca, cu dulceata cereasca si simte veselia paradisiaca, simte adica intr-o masura bucuria raiului.De la bucuria cea mica paradisiaca, inainteaza, zilnic, catre cea mai mare si se intreaba daca exista ceva mai inalt in rai decat aceea pe care o traieste aici. Starea in care traieste este astfel, incat nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumanarile de acea dumnezeiasca fierbinteala si dulceata, inima lui salta si e gata sa sparga tatmadul, ca sa plece, pentru ca pamantui si lucrurile pamantesti i se par lucruri zadarnice.

La inceput omul avea comuniune cu Dumnezeu. Dupa aceea, insa, cand s-a departat de harul lui Dumnezeu, a fost ca unul care, dupa ce traise in palat, s-a aflat pentru totdeauna afara de el, pe care il vedea numai de departe si plangea. Precum copilul sufera cand se departeaza de mama lui, tot asa si omul sufera si se chinuieste cand se departeaza de Dumnezeu.

Departarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit sa indeparteze atat de mult pe oameni de Dumnezeu, incat au ajuns la punctul sa se inchine la statui si sa-si jertfeasca pe copiii lor acestor statui. Infricosator! Si unde gasesc diavolii atatia zei ? Zeul Hamos! … Numai numele sa-l auzi si iti ajunge. Insa cel mai chinuit este diavolul, pentru ca este cel mai departat de Dumnezeu, de dragoste. Si cand pleaca dragostea, acolo ramane iadul. Potrivnica dragostei ce este ? Rautatea, rautatea care este una cu chinuirea.

Unul care este departat de Dumnezeu, primeste inraurirea diavoleasca. In timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeste harul dumnezeiesc. Cine are harul lui Dumnezeu, i se va da si altul. Iar cel ce are putin si dispretuieste, i se va lua si acesta (Lc. 19,26). Harul lui Dumnezeu lipseste de la oamenii contemporani, pentru ca prin pacat au murit izgonind si putinul pe care il aveau. Si cand pleaca harul Dumnezeiesc, se napustesc toti diavolii inlauntrul omului.

Potrivit cu indepartarea lor de la Dumnezeu oamenii simt mahnire si in aceasta viata, iar in cealalta vor trai mahnirea cea vesnica. Pentru ca inca din viata aceasta gusta oricine, intr-o oarecare masura, potrivit cu cat traieste el in legatura cu voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria raiului. Sau vom trai o parte a bucuriei raiului de aici si vom merge si noi in rai, sau vom trai o parte a iadului si – Doamne fereste! – vom merge in iad. Raiul e una cu facerea de bine. Iadul e una cu facerea de rau. Face cineva o facere de bine, simte bucurie. Face cineva o strambatate, sufera. Cu cat face mai mult bine, cu atat se bucura mai mult. Cu cat face mai mult rau, cu atat mai multa suferinta aduce sufletului sau. Hotul simte bucurie ? Nu simte nicidecum bucurie. In timp ce acela ce face binele simte bucurie. Daca afla cineva ceva pe drum si-l tine spunandu-si ca e al lui, nu va avea odihna. Nu stie nici cui apartine, nici n-a nedreptatit pe cineva, nici nu-l fura (lucrul) si totusi nu afla odihna. Cu cat mai mult unul cand il fura. Chiar si cand cineva primeste, iarasi, nu simte bucuria ce-o simte atunci cand da. Cum sa simta bucurie cata vreme fura sau nedreptateste ? De aceea, vezi, oamenii facand nedreptate, ce fete au, cum se schimonosesc.

La ce stapan lucrezi de la acela vei lua si plata

Oamenii indepartati de Dumnezeu mereu sunt nemangaiati si de doua ori chinuiti. Cel ce nu crede in Dumnezeu si in viata viitoare, pe langa faptul ca ramane nemangaiat, isi osandeste si sufletul sau vesnic. La ce stapan lucrezi, de la acela vei lua si plata. Daca lucrezi la stapanul cel negru, iti face viata neagra inca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cat vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atat vei straluci mai mult si te vei veseli. Dar noi spunem: “E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !”. Insa aceasta este infricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa innoiasca tot neamul omenesc. Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ?

Lumea vrea sa pacatuiasca si Il vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi… vioara noastra. Oamenii nu cred, de aceea dau navala la pacat. Tot raul de acolo incepe, de la necredinta. Nu cred in cealalta viata, prin urmare nu iau in considerare nimic. nedreptatesc, isi parasesc copiii… Se fac lucruri… pacate grele. Nici Sfintii Parinti n-au prevazut in Sfintele Canoane astfel de pacate – precum a spus Dumnezeu despre Sodoma si Gomora: ”nu cred sa se faca astfel de pacate; sa merg sa vad ?” (Fac. 18, 21).

Daca oamenii nu se vor pocai, daca nu se vor intoarce la Dumnezeu isi vor pierde viata cea vesnica. Omul trebuie ajutat sa priceapa sensul profund al vietii, sa-si revina, sa simta  mangaierea Dumnezeiasca. Scopul omului este si sa urce duhovniceste, nu numai sa nu pacatuiasca.

Cuv. Paisie Aghioratul

din ”Cu durere si dragoste pentru omul contemporan”

Sursa: http://ortodoxia.md