De ce iubesc Romania?!

Sam cel Român locuieşte de mai bine de 7 ani la Cluj şi se recomandă „regele României, mai român decât tine”. A hotărât să se stabilească aici după ce a făcut mai multe excursii şi s-a convins că cel mai bun loc în care poate trăi este România pentru că „are tot: mare, munţi, oraşe frumoase, aer proaspăt, apă bună, mâncare sănătoasă, femei frumoase”.

A venit pe lume în Orlando, Florida. A terminat liceul, iar apoi a devenit autodidact. „Am lucrat câţiva ani pentru o mare bibliotecă americană şi luam de la gunoi cărţile pe care le aruncau studenţii după examene, le citeam, şi aşa am învăţat o grămadă de lucruri.” E şi „un fel de poliglot”, pentru că, pe lângă engleză şi română, vorbeşte spaniolă, italiană şi ivrit, pe care le-a învăţat „pe stradă, nu din cărţi”, când a locuit pe rând, cel puţin câte un an de zile, în Mexic, Italia, Spania şi Israel.

Primele lucruri despre România le-a aflat prin 1999, de la o româncă stabilită în State, care i-a făcut cadou un album al trupei „Holograf” şi i-a tradus în engleză versurile. Cel mai mult i-a plăcut melodia „Banii vorbesc”.

Aşa că, un an mai târziu, în 2000, ajungea pe Otopeni, cu o cursă Tarom, pentru o excursie de o săptămână, să vadă cu ochii lui cum vorbesc banii aici. A cutreierat Bucureştiul, Braşovul, Clujul şi Timişoara, şi a rămas fascinat de tot ce i s-a întâmplat. A revenit apoi trei ani la rând, în vizite tot mai lungi, iar în 2004 s-a hotărât să se stabilească definitiv în România.

„Auzeam tot timpul în capul meu o voce care-mi spunea: trebuie să te muţi aici, să trăieşti aici, e cel mai bun loc pentru tine! Şi până la urmă mi-am zis că n-are rost să tot dau o grămadă de bani pe avion ca să vin în vizită, mai bine mă mut aici şi gata!” Aşa că a demisionat de la slujba pe care o avea în Atlanta, unde lucra pentru o agenţie guvernamentală, şi-a luat laptopul, camera foto şi o valiză cu haine şi s-a întors în România „pentru totdeauna”.

„Acum aici e casa mea şi aici o să mă îngropaţi. În America am locuit în mai multe state şi după aia am trăit în mai multe ţări din lume, Anglia, Mexic, Spania, Italia, Israel, în fiecare am întâlnit lucruri interesante. Dar România are tot, mare, munţi, oraşe frumoase, aer proaspăt, apă bună, mâncare sănătoasă, femei frumoase. Ce mai doriţi, sincer, când toată lumea care vine aici rămâne şocată când vede ce ţară extraordinară e România? Am stat de vorbă cu o grămadă de turişti din toată lumea şi toţi mi-au spus că aici e un fel de paradis. Sigur, nu e totul perfect, nici vorbă, e şi sărăcie, şi corupţie, am stat şi eu la coadă, OK! Dar e o ţară foarte bogată, cu resurse care nu se pot cumpăra, cu bani se cumpără maşină sau casă de lux, dar ce preţ are aerul proaspăt sau apa bună? Nici pentru un milion de dolari nu se găseşte aşa ceva în alte părţi. Păi, unde se găsesc urşi în Italia, de exemplu, urşi cum am văzut eu la Sinaia şi la Braşov?”

Iniţial a locuit la Timişoara, apoi s-a mutat la Cluj, iar de aici la Braşov, pentru ca în cele din urmă, în 2007, să se întoarcă „definitiv” la Cluj, unde trăieşte într-un apartament închiriat nu departe de centru, pe care îl împarte cu cele două pisici culese de pe stradă.

Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut odată stabilit în România a fost să-şi „uite” numele real – „nu de tot, pentru că-l am în continuare pe paşaport şi în actele oficiale de aici, dar altfel nu-l spun la nimeni” – şi să-şi ia „un nume de scenă”: Sam R. „R de la Român, adică Sam cel Român”. De ce Sam cel Român? „De ce Ştefan cel Mare? A trebuit să aleg ceva şi am ales numele ăsta, pentru că aşa mi-a plăcut, e vreo problemă?”

Cu acest nume şi-a semnat atât cartea scrisă anul trecut despre România – „The Complete Insider’s Guide to Romania”, „un fel de ghid turistic pentru străinii care vizitează România, scris de cineva din interior, care trăieşte aici şi cunoaşte bine locurile, oamenii, obiceiurile şi aşa mai departe” – cât şi „Balada Supravieţuitorului”, o suită de confesiuni autobiografice subintitulată „27 de povestiri ale unui american naufragiat în România acum câţiva ani de zile”.

La început a trăit din economiile cu care venise din State, „destul de consistente, pentru că acolo lucram câte 80 de ore pe săptămână şi câştigam foarte bine, dar nu prea cheltuiam că n-aveam nici timp, nici chef, eram prea obosit”. Când contul din bancă a început să se subţieze, şi-a găsit un job la o instituţie guvernamentală americană: „ceva cu baze de date, destul de plictisitor, dar cu avantajul că puteam să lucrez online, de oriunde din lume”.

Anul trecut însă, după ce şi-a publicat cartea, atât în versiune tipărită, cât şi electronică, a renunţat la slujbă şi de atunci trăieşte doar din ce câştigă din vânzarea ghidului. Cam 150-200 de exemplare lunar, numai pe Internet. Clienţii sunt aproape în totalitate străini, mai ales americani, doritori să viziteze România.

„Împământenirea” sub noul nume nu i s-a părut însă suficientă, aşa că şi-a completat ” cartea de vizită” cu „Regele României, mai român decât tine”. Cum i-a venit ideea?

„În aprilie anul trecut am fost la ambasada americană de la Bucureşti, să rezolv ceva în legătură cu paşaportul. Şi, în timp ce aşteptam, am intrat în vorbă cu paznicii români de la intrare, iar unul din ei mi-a zis <Aaa, se vede că eşti ardelean, după cum vorbeşti!>. A fost foarte greu să-l conving că sunt american, era sigur că sunt un român care se dă american ca să intre mai uşor în ambasadă. M-am gândit după aia mai bine şi mi-am dat seama că omul avea ceva dreptate, pentru că aici am învăţat să dansez folcloric, să fac brânză în casă, o grămadă de lucruri specific româneşti, în timp ce românii merg la mall după Pizza Hut şi McDonald’s, sunt mai americani decât mine. Şi atunci am zis: dacă tu eşti mai american, atunci eu sunt mai român decât tine, fiindcă eu trăiesc mai româneşte decât tine, tu mănânci nu ştiu ce hamburger la micul dejun, eu telemea cu ceapă verde. Deci cine-i mai român? Eu!”

La fel şi cu „Regele României”. „Am văzut că aici e un rege care nu face nimic, s-a mutat aici după ce a stat atâţia ani în Elveţia fără să facă nimic pentru poporul <lui>, decât poze. Şi atunci am zis: nu vreau să fiu preşedinte, că nu-mi place, vreau să fiu rege! Deci, cine e rege aici? Eu! Pentru că eu fac ceva aici, şi pentru mine, şi pentru România, fără să aştept să facă alţii. Şi-mi mai place şi fiindcă sună frumos, King of Romania!”

În sinea sa, certitudinea că e cu adevărat „mai român decât mulţi români” a avut-o însă abia când a reuşit să vorbească româneşte suficient de bine ca să poată scrie şi un articol despre „cum am învăţat limba română în 36 de paşi uşori şi durează numai zece ani”. Nu stă nici o clipă pe gânduri când trebuie să spună care i-au fost cei mai buni profesori.

„Ţiganii, că ei nu vorbesc engleza şi puteam să exersez, cu românii nu prea am putut, că vorbesc aproape toţi englezeşte şi voiau mereu să exerseze ei cu mine. N-am stat la şcoală pentru bacalaureat în limba română, am stat la stradă, cu ţigani şi oameni fără dinţi, aşa trebuie să înveţi o limbă, practic. Odată, la Turda, am stat de vorbă mai mult de o oră cu un ţigan de cinci ani, ca să exersez, că ăla avea răbdare, aşa am învăţat! Şi m-au mai ajutat mult şi manelele, care conţin mult slang (argou), că e mare diferenţă între limba oficială, din cărţi, şi limba română cum o vorbesc oamenii pe stradă.”

Îndrăgostit de România şi fericit cu viaţa frumoasă pe care o duce aici, Sam cel Român nu-şi ascunde însă supărările pricinuite de noua sa patrie. Primul lucru pe care-l detestă este „obiceiul majorităţii românilor de a se plânge tot timpul că au probleme, în loc să caute soluţii”.

„OK, şi eu am avut şi am probleme, dar nu stau toată ziua doar să mă plâng, găsesc soluţii, pentru că întotdeauna când se închide o uşă, se deschide o fereastră, aşa trebuie gândit pozitiv, numai aşa se poate schimba ceva! Aici în România problema nu e ţara, care e frumoasă şi bogată, problema e că e locuită de oameni care nu gândesc la ce fac, ei fac problemele.”

Cealaltă supărare – politicienii: „Tot timpul fac ceva cu Statele Unite care nu e deloc bun pentru România, cu rachete şi de-astea, pentru care România nu a primit aproape nimic, tot timpul nu vor decât să fie un frate mai mic lângă Obama. Ca să nu mai zic că nu se poate ajunge aşa de înalt fără să fii corupt, fără să fii prins într-un păianjen de corupţie. Totul e vândut la alţii pe nimic, politicienii români tot timpul au frică să nu-i deranjeze cumva pe americani, dar nu poporul american, doar Casa Albă şi pe Obama. Dacă citiţi WikiLeaks, se vede că în fiecare săptămână mere acolo, la ambasadă, şi PSD, şi PNL, şi PDL, o, domnu’ ambasador, îmi pare rău, nu ştiu ce… Şi pentru ce, numai ca să merem în America fără viză? Păi, n-o să fie niciodată, pentru că americanii ştiu că România e fraieră, primeşte şi găzduieşte soldaţi şi rachete pentru un pic de bani de la CIA, pentru ce, pentru închisoare secretă! Sincer, ce a primit România de la America? Nimic!”

Supărările de care a avut parte în cei aproape opt ani de când trăieşte în România, nu l-au făcut să regrete nici o clipă că a ales să fie „român pentru totdeauna, mai român decât mulţi români”. Dovadă că se gândeşte tot mai serios să ceară şi cetăţenia română. O va face atunci când o să ştie româneşte suficient de bine ca să poată da examenul de limba română cum spune legea. „Nu vreau să obţin cetăţenia doar prin căsătorie cu o româncă, pe care nici n-am găsit-o deocamdată.” Când se va întâmpla acest lucru? „Poate chiar anul viitor, când o să mă simt pregătit o să mă sui într-o bună zi în tren sau în avion şi o să mă duc la Bucureşti să depun cererea!” Până atunci însă are alte treburi „urgente”: un serial de filme documentare despre România, de câte 10 minute fiecare, „în completarea ghidului turistic. Primele „producţii” se găsesc deja pe YouTube.

sursa: gandul.info