„Ca toate poftele trupului calcand”

„Straluceste in inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stapane, lumina cea curata a cunoasterii Dumnezeirii Tale si deschide ochii gandului nostru spre intelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri. Pune in noi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului calcand, vietuire duhovniceasca sa petrecem, cugetand si facand toate cele ce sunt spre buna-placerea Ta. Ca Tu esti luminarea sufletelor si a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule si Tie slava inaltam…”. Este rugaciunea pe care o citeste Preotul inaintea citirii Sfintei Evanghelii in timpul Liturghiei.

Dintotdeauna Dumnezeu S-a ingrijit de nevoile copiilor Lui. Nu si-a retras nici binecuvantarile , nici ajutorul care trebuia dat ca noi sa avem cele de folos spre mantuire. Chiar si atunci cand ne-a invatat cum sa ne rugam, in rugaciunea Tatal nostru, se face referire la necesitatea „painii cea de toate zilele”. Si Biserica continua sa se roage mereu „pentru ca sa fim izbaviti noi de tot necazul, mania, primejdia si nevoia, Domnului sa ne rugam…”

Este fireasca si pur omeneasca grija vietii, de aceea nevointa pentru a-ti acoperi necesitatile vietii este considerata o mucenicie de multe ori. Ar trebui insa sa ne ingrijim si de suflet, ca si de trup! Si mai mult decat atat, ar fi bine „de la Domnul sa cerem” discernamant pentru a sti cum sa ne grijim de viata, in asa fel incat sa nu ne pierdem in nevoile noastre.

Si spun aceasta deoarece in zilele noastre, prin inrobirea unora cu dorinta de a castiga cati mai multi bani, s-a produs o deviere de la starea normala a firii. Anume, faptul ca gija nevoii a devenit nevoia grijii!!!

Suntem bombardati efectiv de reclame si indemnuri de a cumpara tot felul de lucruri, care de cele mai multe ori nu ne sunt atat de necesare pe cat credem. Dar cei din spatele reclamelor sunt buni cunoscatori ai psihicului uman si astfel reusesc frecvent sa ne produca nevoile, in asa fel incat ei sa castige cat mai mult si noi sa ne inrobim bunurilor.

GRIJA NEVOII

Din ce in ce mai des ma intreb daca omul se schimba, daca cei ce traiau cu doua sute de ani inaintea noastra erau mai buni, sau mai simpli ca noi cei de azi…Cu experientele si bogatia bunurilor ce exista astazi, ma gandesc ca atunci lucrurile erau mult mai simple, iar oamenii traiau liberi chiar si sub presiunea nevoilor necesare. Simplitatea aceea a vietii provenita si din lipsa atator bunuri, ma face sa cred ca rugaciunea lor era mai puternica si dorinta de a-si creste copiii in si cu Domnul era posibila ca traire fireasca.

Nevoile nu sunt altceva decat lucruri pe care ar trebui sa le avem pentru a trai cuviincios, ajutandu-ne sa crestem in Domnul; dar noi invatand prin cuvantul evanghelic cum sa calcam toate poftele trupului care ne sunt daunatoare, vom ajunge sa cunoastem diferenta dintre „a avea” si „a fi”. Stiti ca (spunea un ganditor) „bogat nu este cel care are mai multe, ci cel care are cele mai putine nevoi”…

Un proverb grecesc spune ca „omul trebuie sa manance pentru a trai, nu sa traiasca pentru a manca!”, din pacate suntem din ce in ce mai mult luptati sa credem ca trebuie sa avem pentru a fi.

NEVOIA GRIJII

Parintele Galeriu de multe ori sublinia importanta pastrarii masurii in viata, spunea ca nepastrarea masurii duce la pacat. Asa ca, daca nu pastrez acest echilibru intre grija si nevoie, ajung fara sa vreau sa am nevoie de griji.

A-ti dori nu este pacat, dar sa nu trecem cu vederea si cat de necesare-mi sunt lucrurile pe care le doresc. Si ca buni crestini ce suntem, ar trebui sa ma intreb daca ceea ce vreau ma ajuta sa fiu mai aproape de Dumnezeu. Telul nostru nu este sa avem, ci sa traim pregustand prin Har bucuria Raiului. Daca nu incerc sa-mi capat pacea, sa cred cu adevarat ca Dumnezeu ca Tata stie mai bine care-mi sunt nevoile, nu voi reusi niciodata sa ma eliberez de stresul si epuizarea psihica ce ma apasa din dorinta de a avea ceea ce mi se ofera.

In societatea in care traim astazi, nevoile ne sunt fabricate. Si cred ca fiecare din noi a observat de multe ori ca ceea ce ni se ofera ca produs spre „usurarea” vietii, este de fapt prilejul de a ne pune pe noi in starea de dorire. Iar gandul iti este preocupat cu intrebuintarea lucrului, fermecat fiind de prezentarea facuta prin reclama si lasandu-te invins de dorinta de a-l avea; si astfel uitam sa ne rugam, sa constientizam cat de mult ne pierdem libertatea ca oameni simpli ce trebuie sa fim.

La nastere, copilul nou- nascut, un singur lucru face in afara de plans; isi indreapta mainile in sus si inchide- deschide manutele mici. Acest lucru este atat de firesc, incat imaginea lui nu ne mai misca. Insa lucrurile sunt mult mai profunde, caci el face asta din nesiguranta pe care o simte venind intr-o lume pe care nu o cunoaste. Se simte golit si in aer incercand sa se prinda de ceva cu disperare, dar Sf. Ioan Hrisostom spunea ca prin acest gest isi exprima si dorinta de a avea, provenita din stabilitatea pe care ti-o ofera lucrul avut.

Nesiguranta traita din necunoasterea lucrurilor lumesti, imbinata cu nostalgia bucuriei din placerea Raiului ce se afla in adancul fiintei noastre devin o combinatie periculoasa si cresc in timpul vietii direct proportional cu intensitatea dorintei catre cele pamantesti.

„Toata grija cea lumeasca ACUM sa o lepadam…” (cantarea heruvicului) si astfel sa traiesc – rugandu-ma, rugandu-ma – sa cred si crezand sa ma eliberez de toata grija cea apasatoare…

Ajuta-ma Doamne sa pun inceput bun ACUM.

Arhim. Siluan Visan

sursa: crestinortodox.ro