Doi ochi si-o limba

Omul este o fiinta complicata, care are tendinta de as complica si mai mult existenta, cu doi ochi vazatori si cu o limba vorbitoare. Complicata… pentru ca, de cele mai multe ori, omul are doi ochi cu care nu vede… si o limba cu care nu vorbeste…cum ar trebuie si cum se cuvine!

Ele devin unelte ale pacatului, madulare ale faradelegii, care atrag osanda omului si chiar pieirea, prin desertaciunile pe care le cauta ochiul si pentru toate vorbele rele pe care le rosteste limba.

„Daca pasarea pe glasul ei piere” si despre om se poate spune tot cam asa… cu doi ochi si-o limba … moartea il va paste pe el…

In Sfanta Scriptura suntem atentionati in aceasta privinta:

„Va spun ca pentru orice cuvant desart, pe care-l vor rosti oamenii vor da socoteala in ziua judecatii. Caci din cuvintele tale vei fi gasit drept si din cuvintele tale vei fi osandit” (Matei 12, 36-37).

De aceea, se ruga psalmistul: „Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele” (Psalmi 140, 3).

Omul intunecat de patimi si orbit de nestiinta, vede, dar nu cunoaste, aude, dar nu pricepe. Nestiinta, ignoranta si uitarea nu sunt doar justificarile celor trandavi in plan spiritual, ci sunt si adevarate neputinte si boli ale sufletului, spun Parintii Bisericii.

De aceea, in Evanghelia de la Matei, cap.13,14,15 gasim cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos rostite si prin gura prorocului Isaia:

„De aceea le vorbesc in pilde, ca, vazand, nu vad si, auzind, nu aud, nici nu inteleg. Si se implineste cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veti auzi, dar nu veti intelege, si cu ochii va veti uita, dar nu veti vedea”. Caci inima acestui popor s-a invartosat si cu urechile aude greu si ochii lui s-au inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si sa auda cu urechile si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca, si Eu sa-i tamaduiesc pe ei”.

Astfel, omul devine orb si mut, nu trupeste, ci sufleteste, pentru ca asa cum este orbire ca infirmitate fizica, exista si orbire spirituala, cand omul nu-L vede pe Dumnezeu, nu-L cunoaste, nu dupa Fiinta Sa, caci aceasta nu poate fi cuprinsa de mintea omului, ci dupa lucrari Sale din creatie si din viata omului.

De asemenea, omul necredincios si indiferent fata de viata sa religioasa poate deveni si „mut”, pentru ca, nu poarta un dialog cu Divinitatea, devenind ca necuvantatoarele care n-au Dumnezeu. „Omul in cinste fiind n-a priceput; alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor” (Ps. 48, 12)

Daca „aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine singurul si adevaratul Dumnezeu si pe Iisus Hristos pe care l-ai trimis” (Ioan 17,3), atunci inseamna ca, necunoasterea lui Dumnezeu si a Fiului Sau este moarte vesnica…

Dar si mutenia este de doua feluri, aceea ca handicap de a vorbi, dar si atunci cand inceteaza a se mai exprima omul si incepe sa vorbeasca o jivina sau un drac prin gura omului. Oricine a auzit astfel de indivizi care cand vorbesc, iti vine sa pui mana pe urechi, sa nu mai auzi vorbele care apartin unor fiinte atat de degradate, cazute mai jos de nivelul regnului animal, care au devenit potrivit „filozofiei lor de viata” un fel de primate cu chip de om.

Cuvintele omului decazut decad si ele devenind : vorbe urate, cuvinte murdare, sudalme, barfe, injurii, injuraturi, hule, calomnii, minciuni, sminteli, etc.

„Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.

Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine, ca este bine pentru tine sa intri in viata ciung sau schiop, decat, avand amandoua mainile sau amandoua picioarele, sa fii aruncat in focul cel vesnic.

Si daca ochiul tau te sminteste, scoate-l si arunca-l de la tine, ca mai bine este pentru tine sa intri in viata cu un singur ochi, decat, avand amandoi ochii, sa fii aruncat in gheena focului” (Matei 18,7-9).

Bineinteles ca, acest text nu este o invitatie la automutilare, nu trebuie sa macelarim madularele noastre!

Acest indemn este, de fapt, o invitatie la o buna folosire a puterilor sufletesti si trupesti, bine stiind ca, reaua intrebuintare a lucrurilor, a cuvintelor si a madularelor noastre aduce paguba, vatamare, nenorocire si moarte.

In cazul nostru ne referim la buna sau reaua intrebuintare a doi ochi si-o limba …

La Pildele lui Solomon gasim urmatorul text:

„Trei lucruri uraste Domnul: ochiul mandru, limba mincinoasa si piciorul care alearga in calea nedreptatii, …”

Apoi in epistola de la Sf. Ap.Iacov, cap.3, 4,5,6: avem si textul:

„Iata si corabiile, desi sunt atat de mari si impinse de vanturi aprige, sunt totusi purtate de o carma foarte mica incotro hotaraste vrerea carmaciului. Asa si limba: mic madular este, dar cu mari lucruri se faleste! Iata putin foc si cat codru aprinde!

Foc este si limba, lume a faradelegii! Limba isi are locul ei intre madularele noastre, dar spurca tot trupul si arunca in foc drumul vietii, dupa ce aprinsa a fost ea de flacarile gheenei.”

Este atat de usor a face raul, in comparatie cu a face binele, atat de puternici ne credem noi oamenii, cand dispunem de toate aceste puteri ale noastre si le folosim cum nu trebuie, anapoda, nu spre a ridica pe fratele, ci pentru a-l dobori, nu pentru tamaduire, ci pentru ranire, nu pentru zidirea sa, ci pentru injosirea aproapelui, incat putem sa ne recunoastem a fi adesea: orbi, surzi si intunecati.

Constatam ca, multi orbi din nastere, apoi surzii, mutii, ologii, slabanogii si multi dintre indraciti au fost chemati de la raspantii si de la rascruci de drumuri pentru a veni la Cina Domnului din Imparatie Sa Cereasca, iar „fiii Imparatiei au fost izgoniti afara”…

Foarte multi dintre cei smeriti au fost vindecati de Mantuitorul; minuni si vindecari despre care se aminteste, iata si in aceste Duminici.

Toti acestia care au raspuns chemarii de Sus, care au venit la Mantuitorul cu credinta si care l-au recunoscut ca Domn si Dumnezeu, au fost bolnavi mai mult trupeste decat sufleteste, insa s-au vindecat, deopotriva si spiritual si fizic.

Bolile spirituale care se manifesta prin refuz si necredinta, nepasare si orgoliu, cerbicie si indiferenta sunt cu mult mai grave si mai greu de vindecat, decat cele ale trupului, intrucat primele sunt nevazute, iar cele din urma sunt vizibile. Astfel, semnele si durerile lor ii indeamna pe patimitori sa-L caute pe Doctor.

Oamenii sanatosi trupeste si care nu au infirmitati, fiind doar bolnavi sufleteste, fara sa-si dea seama, isi pun mantuirea lor in mai mare primejdie, fata de cei care-si recunosc neputintele si bolile, intrucat este mai mare nenorocire sa fii bolnav si sa nu stii ca esti bolnav, sa fii pacatos si sa crezi ca esti sfant, sa fii rau si sa crezi ca esti bun, sa fii prost si sa nu fi aflat intre timp acest lucru…

Pr. Alin-Cristian Preotu

sursa: crestinortodox.ro