Primitorii de daruri
Autor: Maria Timuc
”În Vechiul Testament se spune; să nu primești daruri întrucât îi orbesc pe cei care văd. Omul care s-a obișnuit doar să primească – slăbește. Slăbește, în primul rând, sufletul. Este greu să credem, dar tocmai aceste nuanțe ale senzațiilor determină sănătatea noastră și posibilitatea pierii sau supraviețuirii civilizației noastre. Dacă pentru un om fericirea supremă este doar să primească, este bolnav”, spune Lazarev, în cartea sa ”Principii de Vindecare”(Ed. Dharana). Lazarev însuși a suferit de o boală terminală, pe care și-a tratat-o, între altele, prin reorientarea de la starea de primitor la aceea de dăruitor. În acest pasaj, el spune că civilizația însăși depinde de creșterea capacității omului de a dărui mai mult decât de a primi.
Mentalitatea noastră de ”primitori”, chiar și atunci când avem cu mult mai mult decât nevoile noastre reale, are nevoie de o ajustare, de o înțelegere nouă, poate și pentru faptul că, așteptând să primim mereu câte ceva, nu mai avem energie să facem ceva. Știind că ”primim”, nu prea mai dăruim. Se poate, oare, să creăm un blocaj al energiei, al curgerii binelui, frumosului, un blocaj existențial, devenind dependenți de ”propriile noastre așteptări”, de așteptarea aceasta de a ”primi”? Se poate ca ”primirea darurilor” să ne ia puterea de a vedea, cum spune Vechiul Testament, nu vederea fizică, firește, ci puterea de a percepe corect, de a înțelege și chiar a iubi? Lazarev asta sugerează; dacă noi nu mai dăruim nimic, dacă nu facem nimic pentru alții, dacă nu spunem un cuvânt frumos, nu întindem o mână altui om, nu îngrijim pământul, nu curățăm pomii sau via, atunci ce putem primi de la ele? Ce putem primi de la alți oameni dacă noi nu le dăm nimic? Nu mai avem energie, nu mai avem iubire în suflet, nu simțim bunătatea și nu ne e drag de noi înșine fără a manifesta acestea toate în relația cu ceilalți. Cu toții primim; primim sprijin, bani, lucruri, atenție, slujire, încredere, bunăvoință, înțelegere, toleranță, dar starea de primitor nu-i decât o ipostază a celei de dăruitor. De îndată ce starea aceasta ne captează atenția, ne înlănțuie și ne absoarbe, e ca și cum am cădea din rai în Iad sau din Iubire în cea mai neagră stare a conștiinței, căci a primi exclusiv devine un soi de stare de boală. Orice situație nefericită ne-ar ataca vreodată viețile, orice situație grea ne-ar pune la încercare, orice nefericire ne-ar înveșmânta, avem de căutat de îndată dacă nu cumva ne-am complăcut prea mult în așteptarea de a primi și am uitat să dăruim. Starea de primitor blochează curgerea fructuoasă, abundentă și iubitoare a existenței. Doar așteptând să fim iubiți, să primim atenție, să ni se dea una și alta, să ni se împlinească dorințele și nevoile, nu mai avem ochi pentru dorințele, nevoile și așteptările celorlalți. Această stare de ”orbire” ne face să fim mai puțin iubitori, mai puțin înțelepți, frustrați, plini de pretenții față de alți oameni și de lume, iar toate acestea duc la o creștere masivă a agresivității. Emoțiile agresive exclud iubirea, iar fără iubirea pe care o putem simți noi înșine, nu avem idee despre ce și cum putem dărui, ne simțim lipsiți de elan, de optimism și de bunăvoință, fiindcă așteptăm să le primim. A dărui e o condiție esențială a iubirii(a sănătății sufletului), dar nu despre servicii vorbim aici, nu despre schimburi de mărfuri, ci despre a dărui orice cu inima deschisă, cu dragoste și fără condiții!
sursa: jurnalul.ro
