Nunta si Botezul, in aceeasi zi?
In ultimii ani, s-a constituit o adevarata „moda”, in randul celebritatilor si nu numai, din oficierea Tainei Nuntii si Tainei Botezului in aceeasi zi. Altfel spus, din ce in ce mai multi tineri aleg sa se casatoreasca religios abia dupa ce dau nastere pruncilor.
Daca pentru bunicii si strabunicii nostri, celebrarea unui dublu eveniment de acest fel, ce presupunea a da nastere unui copil in afara Tainei Cununiei, era daca nu de neconceput, cel putin unul ce purta pata rusinii si constiinta nefirescului, astazi, se doreste ca un astfel de obicei sa se impuna drept „firesc” in „peisajul” contemporan al vietii sociale si religioase.
Realitatea ne arata ca generalizarea acestui obicei, ce se vrea un semn de „emancipare”, poarta totodata pecetea unei lumi si vieti tot mai secularizate, tot mai instrainate de Dumnezeu si de valorile crestine.
Sub asaltul pacatelor si patimilor (unele dintre ele aflate chiar sub „paravanul” legii, precum libertinajul sexual, avortul si homosexualitatea), Taina Casatoriei este supusa unui dureros proces de relativizare. Opinia potrivit careia dragostea nu se intemeiaza pe un document (casatoria civila) si nici pe primirea binecuvantarii lui Dumnezeu (casatoria religioasa), specifica pespectivei „moderniste” isi are, la randul ei, aportul sau negativ in tot acest proces in care dragostea insasi este relativizata.
Sunt invocati numerosi factori, mai ales de natura economica si sociala, ce conduc la situatia actuala in care pentru multi dintre tineri concubinajul reprezinta singura solutie fiabila in viata de cuplu. In general, nimeni nu-si asuma o vina in acest sens. Se cauta o „vina de context”. Vremurile pe care le traim sunt cat se poate de „ostile” intemeierii unei familii. Acestea sunt „responsabile” pentru faptul ca primirea binecuvantarii lui Dumnezeu prin Taina Casatoriei este tot mai mult amanata, daca nu chiar exclusa cu totul.
Insa „vina” ne apartine in mod personal, in totalitate, pentru ca ne lipseste dimensiunea duhovniceasca asupra realitatii. Nu mai credem cu tarie ca dragostea „toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda”, ca „dragostea nu cade niciodata”. Uitam exact ceea ce ne aminteste Biserica, si nu numai ne aduce aminte, dar ne deschide unei asemenea iubiri intru Hristos.
De aceea, tot mai multi tineri sunt biruiti de temeri de tot felul, pentru ca si-au faurit din relatia lor de dragoste un univers inchis. Un cuplu din care lipseste perspectiva relatiei personale cu Dumnezeu, in care nu este traita prezenta Sa, discreta dar lucratoare, va fi tentat sa amane la nesfarsit timpul asumarii responsabilitatilor vietii de familie.
Prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, nasterea de prunci reprezinta o chemare la o viata mai inalta din punct de vedere duhovnicesc, pe care El o adreseaza si cuplurilor care traiesc in concubinaj. Adesea, numai dupa nasterea copilului, acestia iau in calcul si primirea Tainei Casatoriei odata cu savarsirea Tainei Botezului.
In luarea acestei hotarari contribuie adesea si mentalitatea mercantila, pragmatica, specifica societatii de consum, in care ceea ce primeaza este profitul. Nu ne mai raportam duhovniceste la Sfintele Taine ale Bisericii, ci in termeni economici, cautand cu orice pret reducerea cheltuielilor.
Nu sunt putine cuplurile care sustin ca au ales aceasta solutie din necesitate, intrucat vremurile pe care le traim sunt grele, iar costul unei nunti si al unui botez celebrate separat, nu multi il pot suporta. Prin celebrarea dublului eveniment, cheltuielile sunt vizibil reduse, deoarece are loc o singura petrecere, exista o invitatie comuna la evenimente etc.
Se pierde din vedere insa ca in Biserica Ortodoxa „comasarea” acestor doua Sfinte Taine, fiecare in parte prilej de bucurie, poarta totusi in sine, desi nu se specifica in randuielile de cult, o „umbra”, o tristete, pe care o mai regasim intrucatva in randuiala Nuntii de-a doua. Indiferent de solemnitatea momentului, si de bucuria ce il marcheaza, acest fapt trebuie sa il traiasca si sa il constientizeze cu smerenie, intru pocainta, cei deveniti parinti inainte de a fi cununati in Biserica.
Iar la aceasta constiinta pot ajunge indrumati de parintele duhovnic, prin rugaciune, evitand a se raporta la viata si slujbele Bisericii intr-un mod strict ritualist. Conformarea, adesea oarba, la „traditiile strabune” (unde multi claseaza savarsirea Sfintelor Taine ale Bisericii Ortodoxe) trebuie inlocuita de dimenisiunea vie si personala, data de relatia fiecaruia dintre miri cu Hristos. In fond, doar pocainta ne poate deschide vietii autentice in Hristos, aducatoare de bucurie, ce se cuvine a fi una marturisitoare, plina de recunostinta, dupa cuvantul Psalmistului: „Mari lucruri a facut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie.” (Ps. 125, 3)
Nu intamplator in Biserica Ortodoxa sunt randuite aceste Sfinte Taine separat, fiecare avand insemnatatea sa fundamentala pe calea catre mantuire a familiei. Daca Biserica accepta astazi, in astfel de cazuri, savarsirea in aceeasi zi a celor doua Sfinte Taine, o face nu imprumutand chipul secularizat al lumii, ci din pogoramant, fara a inceta sa-L propovaduiasca pe Hristos si sa invete adevarul lucrurilor.
Radu Alexandru
sursa: crestinortodox.ro
