Pomenirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în parohie

Sătui de mizerie, foame, frig şi cenzura de orice tip, oamenii şi-au învins frica şi au ieşit în stradă în Timişoara în 15 decembrie 1989, protestând deschis contra regimului dictatorial al cuplului Ceauşescu. Oamenii au protestat paşnic, cu mâinile goale strigând doar că vor libertate şi o viaţă mai bună. În ajutorul celor din Timişoara s-au ridicat şi cei din Bucureşti în ziua de 21 decembrie, pentru ca în zilele următoare flacăra dorinţei de adevăr şi dreptate să cuprindă întreaga ţară. Antihristului comunist, distrugătorilor de biserici, de conştiinţe şi de neam nu le-a convenit acesta. Jaful la care au supus ţara timp de peste 50 de ani şi miile de victime făcute în lagăre şi în închisori ar fi fost date la iveală. Aşa că au dat ordin să se tragă în plin în miile de tineri, studenţi şi muncitori care stăteau cu piepturile goale în faţa mitralierelor. Au tras mulţi. Au murit şi mai mulţi. O ţară întreagă a rămas îndoliată. Părinţii îşi plâng copiii, soţiile soţul, copiii părinţii. Mai mult, şi acum la mai bine de 23 de ani de la evenimente, mormântul multora dintre aceşti eroi a rămas necunoscut.

Aceşti oameni au murit atunci pentru o viaţă mai bună, pentru libertatea lor, dar şi a noastră. Că lucrurile nu s-au realizat întocmai după dorinţa şi jertfa lor, aceasta dovedeşte că ciuma roşie, comunismul şi mentalitatea comunistă au supravieţuit.

Dacă ei au murit şi pentru noi şi pentru libertatea noastră de a ne ruga, a ridica biserici, a trece liberi şi nestingheriţi prin Europa, atunci suntem cu atât mai mult îndatoraţi să facem ceea ce creştineşte trebuie făcut pentru sufletele lor: parastase şi rugăciuni. Mai mult, trebuie să cunoaştem adevărul despre acele zile şi să-l spunem tuturor convingere. Ei nu vor să îi răzbunăm, vor doar să nu îi uităm, să îi pomenim.

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, în timpul Sfintei Liturghii s-a făcut în biserica parohială o rugăciune specială de pomenire a eriolor Revoluţiei din Decembrie 1989, aducând aminte celor prezenţi că uitarea sau nepăsarea faţă de ei înseamnă un grav păcat. Ţării şi poporului nu-i va putea merge bine niciodată atât timp cât jertfa miilor de oameni ucişi în lagăre, la canal, în închisori, în revoluţie sau în Piaţa Universităţii nu va fi cunoscută şi apreciată. Sângele lor va striga din pământ nerecunoştinţei noastre.

Eroii un mor niciodată. Eroii nu mor niciodată degeaba. Chiar dacă cei ce rămân în viaţă resimt adeseori sentimentul zădărniciei. E datoria noastră, a celor care am gustat din plin libertatea câştigată cu sânge, să facem în aşa fel încât jertfa martirilor din Revoluţia din decembrie să nu fi fost în zadar. Să le cinstim memoria clădind o ţară frumoasă şi cu adevărat liberă, aşa cum acei eroi şi-ar fi dorit să vadă. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Dumnezeu să ne binecuvinteze ţara şi neamul!