Naşterea Domnului în parohie
De sărbătoarea Naşterii Domnului, credincioşii parohiei s-au reunit la Sfânta Liturghie săvârşită în biserica parohială, ocazie cu care, după cuvenita pregătire, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.
Copiii şi toţi cei prezenţi au primit daruri pregătite prin grija membrilor Consiliului şi Comitetului parohial.
În cuvântul de învăţătură, părintele paroh a menţionat: Îndemnul meu este unul singur cu ocazia sărbătorii Crăciunului şi este universal: “Faceţi precum Dumnezeu: deveniţi oameni!”
Trăim într-o lume nebună… în care a fi om, în sensul deplin şi adevărat, a devenit un lux! Trăim într-o lume în care nimic nu mai este cum era. Tehnologia “avansează” mereu, copiii “se maturizează” prea devreme fără să mai aibă timp pentru copilărie; nimic nu mai e cum era, nici măcar noi… Oamenii îşi construiesc un univers personal cu ziduri groase peste care nu trec. Am ajuns sa trăim singuri, indiferenţi faţă de oamenii de lângă noi, reci… goi din punct de vedere sufletesc şi spiritual. Alergăm frenetic după ceea ce nu contează cu adevărat, alegem drumuri care de multe ori nu duc nicăieri, ci doar ne epuizează… Intrăm în situaţii în care suntem “prinşi” şi ne rotim, ne rotim ca într-un cerc vicios fără să putem găsi soluţia şi puterea pentru a ne elibera. Distrugem inocenţa copilăriei, năruim visele celor de lângă noi pentru ca noi sa înaintăm primii, fără să ştim că ne distrugem pe noi… Fără copilăria noastră, nu suntem nimic. Fără copilul din noi, nu suntem nimic. Crăciunul e oarecum o sărbătoare a copiilor, atâta timp cât nu pierdem din vedere că avem mereu ceva de învăţat de la un copil şi deci, pentru a trăi Crăciunul, trebuie să re/naştem copilul din noi.
Astăzi avem sărbătoarea naşterii lui Dumnezeu ca om. E un început şi ar trebui să fie şi pentru noi un început. Avem nevoie de modelul înfăptuit de Dumnezeu prin acest divin gest: Veşnicul, Atotputernicul, Nemărginitul se lasă cuprins de precarul, limitatul şi neputinciosul om. Aşadar, nu avem voie să spunem că nu se poate, de vreme ce Dumnezeu a făcut-o deja. Să facem, deci, precum Dumnezeu: să devenim oameni! Oare nu ne-am săturat să fim aşa de subţiri şi superficiali, încât am uitat sensul lui “a fi om”? Complezenţa nu mai este pur şi simplu de ajuns. Comoditatea este o haină prea uzată ca să o mai purtăm şi noi în timpurile de faţă. Nu am obosit prea mult, tot făcând compromisuri cu promiscuitatea? Este de ajuns. Am obosit să ne tot prefacem că trăim. Odată adevărul trebuie spus, cu preţul de a strica eticheta interpretată de unul sau altul ca fiind greşită.
Cu toţii suntem deja, într-un anume sens, oameni. Astăzi Hristos ne învaţă însă să devenim în sens deplin oameni. Sa dăm aşadar dovadă de umanitatea noastră, dar mai mult de “omenia” noastră, dorindu-ne a fi nimic mai mult, dar nici mai puţin decât ne-am propus. Să fim deci noi înşine, şi prin aceasta oameni.
