Rugăciunea Celui Care mângâie

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților si Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin

Rugăciunea „Împărate ceresc” se adresează celei de-a treia Persoane a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, Domnul de viață dătătorul, Care de la Tatăl purcede (după cum mărturisim în Simbolul Credinței). Originea și autorul acestei rugăciuni nu sunt cunoscute, însă există motive să credem că își are obârșia aproape de sfârșitul primului mileniu al erei creștine.

„Împărate ceresc” este probabil una dintre cele mai cunoscute rugăciuni, alături de „Tatăl nostru” (Rugăciunea domnească) și de Psalmul 50 al lui David. Face parte din așa-zisele „rugăciuni începătoare”, adică acele rugăciuni pe care le auzim la începutul multor slujbe, inclusiv la începutul rugăciunilor noastre obișnuite de dimineață si de seară: „Împărate Ceresc”, ”Sfinte Dumnezeule” (de 3 ori), „Prea Sfântă Treime”, „Tatăl nostru”.

În plus, se obișnuiește să se citească „Împărate Ceresc” pentru a-L chema pe Duhul Sfânt înainte de începerea oricărui lucru. Unul dintre aceste cazuri este rugăciunea din slujbele bisericești. Iar acest lucru, cred, explică includerea rugăciunii „Împărate Ceresc” între rugăciunile începătoare. În sfârșit, această rugăciune este una din stihirile Cinzecimii, iar acest lucru este și motivul pentru care scriu astăzi articolul acesta. Totuși, să privim mai întâi textul rugăciunii.

Ne adresăm Duhului Sfânt ca unui Împărat al cerurilor (a se vedea începutul Rugăciunii Domnești: „Tatăl nostru, care ești în ceruri…”). Această adresare, strict vorbind, nu este specifică celui de-al treilea Ipostas. Astfel, spre exemplu, în vecernia din postul mare, se citește rugăciunea „Împărate ceresc, credința o întărește…”, care cel mai probabil face referire la Hristos, dar nu este destul de clar; ne putem gândi, de asemenea, că este adresată Sfintei Treimi.

Urmează apoi apelativul „Mângâietorule” (Παράκλητος în greacă). Astfel L-a numit Mântuitorul pe Duhul Sfânt într-o convorbire cu ucenicii: „Și Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul adevărului, pe care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaște; voi Îl cunoașteți că rămâne la voi și în voi va fi!” (Ioan 14, 16-17). Pe lângă sensul evident „cel care mângâie, alină”, acest cuvânt poate fi înțeles, de asemenea, în sensul de „mijlocitor”, „Dumnezeu”, „ocrotitor”.

Despre Duhul Sfânt, precum și despre Dumnezeu „în general”, vorbim de omniprezență „Care pretutindenea ești”. Expresia care urmează, „toate le plinești”, pe drept cuvânt poate încurca. După cum se poate observa, în acest caz, nu este vorba despre împlinirea rugăciunilor și dorințelor noastre, ci tot cam la fel – despre omniprezența Dumnezeirii: „pe toate le plinești” înseamnă „pe toate le umpli cu Tine”. Cu toate acestea, aici se poate vedea ceva și mai mult: Duhul Sfânt nu umple pur și simplu în mod „mecanic” universul cu Sine, ci El îl animă, în fiecare secundă îi întreține existența, altfel totul s-ar dezintegra și s-ar împrăștia.

Mai există în această rugăciune o expresie pe care, după cum vă puteți imagina, mulți o înțeleg greșit: „Vistierul bunătăților” nu înseamnă nicidecum că Duhul Sfânt este un fel de comoară pentru oamenii buni. Nu, Duhul de viață făcător este vistieria celor bune, fericite, izvorul și rezervorul a tot binele și al curăției.

În continuare Îl numim pe Duhul Sfânt ”Dătător de viață”. Aici este necesar să amintim o altă cântare pe care o auzim adesea la priveghere: „Prin Duhul Sfânt tot sufletul viază și întru curăție se înalță…”

Toate aceste cuvinte și expresii despre care am vorbit până acum sunt apelative folosite în aproximativ două treimi din rugăciune. Urmează apoi partea de cerere. Ce Îi cerem lui Dumnezeu Duhul Sfânt? Îi cerem ”să vină și să se sălășluiască întru noi”. Acest lucru poate fi înțeles în două moduri (iar o înțelegere nu o exclude pe cealaltă): fie ne dorim ca fiecare dintre noi să devenim casă a Duhului Sfânt, biserică a lui Dumnezeu, fie ca (cf. In 1, 14) Duhul Sfânt să se sălășluiască printre noi, între noi, unindu-ne într-Unul Trupul lui Hristos.

Cerem apoi ca Duhul Sfânt, sălășluit în noi, să ne curețe de toată întinăciunea, adică de patimă, de păcat și pentru ca El, Bunul să ne mântuiască sufletele, adică să ne izbăvească de puterea lumii, a diavolului, ba încă și de patimile noastre, și ca El să ne dăruiască Împărăția Cerurilor, propria Sa Împărăție (a se vedea începutul rugăciunii).

După cum am menționat mai sus, rugăciunea „Împărate Ceresc” este componentă a slujbei Cinzecimii (Ziua Sfintei Treimi). Amintim că această rugăciune nu se citește în perioada dintre Paști și Rusalii: în perioada pascală ea este înlocuită cu citirea (sau cântarea) întreită a Troparului Paștilor, iar de la Înălțare până la Paști nu mai este deloc înlocuită cu nimic, iar această absență semnificativă subliniază încordarea cu care Biserica așteaptă în fiecare an Pogorârea Duhului Sfânt. Și iată că în ziua Cinzecimii, după șapte săptămâni de absență specifică, se aude din nou rugăciunea „Împărate ceresc” cântându-se de multe ori, începând cu Vecernia Mare (penultimele stihiri la stihoavne), iar apoi de două ori la Utrenie (după Psalmul 50 și înainte de Doxologia Mare). Din această zi, „Împărate ceresc” se citește în fiecare zi, până în prima zi de Paște.

(Preot Feodor Liudogovski)

sursa: doxologia.ro