Legenda Ecaterinei Teodoroiu: Ce spun Arhivele Militare?

Galeria româncelor eroine alătură femei tinere din diverse epoci, animate de dragostea de ţară şi spiritul de sacrificiu de care au fost capabile în situaţii extreme. Arhivele şi literatura istorică păstrează, astfel, memoria unor femei precum Druşa, eroina de la Bobâlna din timpul răscoalei din 1437, Anca Zin, care a căzut în focul răscoalei din 1514, Maria Putoiana, luptătoare în oastea lui Mihai Viteazul, Ecaterina Varga, „Doamna moţilor”, ridicată la răzmeriţă, arestată şi întemniţată în timpul revoluţiei din 1848 din Transilvania, Ana Ipătescu, pistolara de pe podul Mogoşoaiei, „o femeie oacheşă, înaltă, cu eşarfă tricoloră pe pieptul ei şi înarmată ca cel dintâi luptător”, Elena Vârnav, care, la 24 de ani, a purtat la 1848 stindardul libertăţilor Moldovei, Alexandrina Haralambie, fiica generalului Gheorghe Magheru, Maria Rosetti, care a condus acţiunea de eliberare din prizonierat a fruntaşilor paşoptişti, Măriuca Zaharia, fetiţa de 12 ani, răpusă de un glonţ pe 6/19 august 1917, în apropierea pădurii „La Răzoare” de lângă Rateşul lui Haret, în timp ce-l înlocuise pe telefonistul de la postul de observaţie din livada bunicului, căzut la datorie, sau maica Mina (Marina) Hociotă din Săliştea Sibiului, sublocotenent în Primul Război Mondial, decorată în 1918 cu „Crucea comemorativă” şi în 1968 cu Medalia „Virtutea ostăşească” clasa I. Lor li se alătură sergentul Elena Chiriţă, sanitara Detaşamentului Păuliş, voluntară în Batalionul 1, Regimentul 96 Infanterie, trecută în eternitate pe 8 martie 1945, în Spitalul din Arad, decorată pentru faptele sale de arme cu „Virtutea Militară” clasa a II-a, „Meritul Sanitar” clasele a II-a şi I şi Ordinul „Apărarea Patriei”.

Cu toată această listă impresionantă de eroine, de aproape un secol, Ecaterina Teodoroiu continuă să domine elita feminină românească, la concurenţă cu nume celebre din străinătate sau consoarte de legendă din basmele naţionale. Dar cine a fost, până la urmă, Ecaterina Teodoroiu şi ce fapte de arme au făcut-o remarcată până la celebritate? Răspunsul îl aflăm din Arhivele Militare Române, acolo unde documentele şi mărturiile memorialistice se detaşează de legendă, probându-i şi amplificându-i autenticitatea.

Pe 7 martie 1928, maiorul Constantin Bucimeanu înainta Serviciului Istoric din Marele Stat Major o biografie a voluntarei sublocotenent onorific Ecaterina Teodoroiu, pornind de la faptul că în incinta Muzeului Militar Naţional exista expus în perioadă „un tablou-pictură reprezentând pe această fecioară eroină de la Jiu, în fruntea plutonului ce a comandat. Sub acest tablou nu există niciun fel de dată explicativă. Din această pricină, cine priveşte tabloul n-are putinţa să cunoască, în acelaşi timp, despre Ecaterina Teodoroiu decât ceea ce fiecare întâmplător a aflat şi ştie din auzite. Pentru completarea acestei lipse, subsemnatul am fost însărcinat a provoca corespondenţă cu toate autorităţile de la care am socotit că pot culege ceva date necesare întocmirii acestei biografii”. Într-adevăr, Bucimeanu iniţiase o amplă documentare, soldată cu informaţii, mărturii şi amănunte demne de luat în considerare. Prezentăm, în cele ce urmează, câteva dintre aceste documente, reconstituind itinerariul eroic al Ecaterinei şi redând cititorilor istoria acestui personaj despre care cei mai mulţi nu ştiu decât atât: c-a murit pe front, în Primul Război Mondial, şi că şi-a căpătat renumele de „eroina de la Jiu”.

Legenda creată în jurul Ecaterinei a dat naştere multor inadvertenţe

Pentru buna receptare a documentelor, câteva observaţii sunt totuşi necesare. Întâi de toate, numele de familie al eroinei: potrivit certificatului de naştere (redat de Ion Mocioi, cel mai apreciat monograf al Ecaterinei), acesta e Toderoiu – Cătălina Vasile Toderoiu. În scrisori, rapoarte, ordine, memorii apar însă mai multe variante: Toderoiu, Teodoroiu, Toderiu, Teodoriu. Contemporanii au receptat, deci, diferit numele de familie al fetei, iar noi redăm întocmai variantele, menţionând că însăşi Cătălina a ortografiat pe nişte cârţi poştale şi albume gen oracol de liceu când Lili Toderoiu, când Lili Teodoroiu. Schimbarea numelui şi a prenumelui a intervenit, se pare, în timpul şcolii, tânăra din Vădeni fiind prezentă în documentele militare şi cu numele vechi, şi cu numele consacrat, şi cu alte forme intermediare.

Vârsta tinerei reprezintă o altă sursă de inadvertenţe: născută la 14 ianuarie 1894 (potrivit aceluiaşi certificat de naştere), Ecaterina ar fi avut, deci, 23 de ani la momentul sacrificiului suprem pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, în numeroase documente ale timpului e prezentată drept o „copilă”, iar generalul Ernest Broşteanu notează – vom vedea – că Ecaterina „nu are decât etatea de 17 ani”. În plus, luând ca referinţă datele oferite de acelaşi Ion Mocioi, doar fratele cel mai mare, Nicolae, a murit pe front în 1916, trimiterile Ecaterinei la activitatea de front a tatălui şi a celorlalţi fraţi fiind voit mistificate. În general, legenda creată în jurul Ecaterinei a dat naştere multor neconcordanţe; se pare că, pe alocuri, mitizarea a luat-o înaintea faptelor. Credem, deci, că a existat în epocă o exaltare şi o complicitate tacită în faţa unei realităţi inedite şi totuşi tolerate în timp de campanie. Cu acestea în minte, iată în paginile care urmează un posibil portret al Ecaterinei, reconstituit pe baza surselor documentare – fie ele, uneori, contradictorii – din Arhivele Militare.

De la Cătălina Toderoiu la Ecaterina Teodoroiu

Născută la 14 ianuarie 1894 în comuna Vădeni (Gorj), în familia agricultorilor Elena şi Vasile Toderoiu, tânăra Cătălina a avut cinci fraţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile – şi două surori: Elisabeta şi Sabina. A început şcoala primară în satul natal şi a terminat-o la Târgu Jiu, unde învăţătoarea a înscris-o în catalog cu numele de Ecaterina Teodoroiu. Ecaterina a fost elevă, probabil între anii 1905-1909, la Şcoala româno-germană din Târgu Jiu (situată pe strada Popa Şapcă), unde director era Ştefan Bobancu. Etapa finală a studiilor sale a constituit-o perioada de şapte ani în care a frecventat cursurile liceale la Bucureşti, până în vara anului 1916. În 1909, Ecaterina se afla deja în Capitală, unde a urmat iniţial cursurile unui gimnaziu-pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior şi-a continuat studiile la o şcoală de infirmiere.

În condiţiile declanşării Primului Război Mondial, tânăra s-a înrolat într-una dintre primele unităţi de cercetaşe din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”, condusă de către Arethia Piteşteanu. În vara anului 1914 a revenit la Târgu Jiu, activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”. Din iunie până în august 1916, la decretarea mobilizării, Ecaterina s-a aflat din nou la Târgu Jiu, ajutând la îngrijirea răniţilor în cadrul aceleiaşi cohorte „Domnul Tudor”, aflate sub conducerea lui Liviu Teiuşanu. Date fiind dăruirea şi angajamentul său, la începutul lunii octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Regina Maria; despre întâlnirile Ecaterinei cu membrii familiei regale pe parcursul Primului Război Mondial dau seama mai multe documente, între care şi cel de mai jos.

Document inedit: o scrisoare atribuită Ecaterinei

Redăm integral o scrisoare atribuită Ecaterinei Teodoroiu, păstrată în fondul Manuscrise al Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti; în documentul cu pricina (nedatat, din păcate), Ecaterina îşi motivează hotărârea de a lua parte la lupte: fraţii i-ar fi murit pe front, iar ea voia să îi răzbune. Potrivit scrisorii, tânăra se afla însă într-un impas, aşa că solicita sprijin comandantului Diviziei 2 Infanterie:

„Prin aceste rânduri subsemnata Ecaterina Teodoroiu din comuna Vădeni lângă Târgu Jiu îmi permit să vă supun Domniei Voastre viaţa mea de până acum în calitate de cercetaşă româncă, de soldat voluntar-femeie şi, în sfârşit, prin ce împrejurări am ajuns la dumneavoastră ca să vă cer protecţie părintească şi o îndrumare din punct de vedere militar.

Făceam clasa a 5-a de liceu la Bucureşti când, cu ocazia războiului din 1913 m-am înscris în prima asociaţie a cercetaşelor românce pentru a-mi servi cât de puţin ţara în împrejurări grele.

La decretarea mobilizării în august 1916 am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor în Târgu Jiu. Venind chemată la Bucureşti de M.S. Regina, m-am dus, iar la reîntoarcere, cu ocazia celei de-a doua invazii a nemţilor la Târgu Jiu, am aflat că tata, ca sublocotenent de rezervă în Regimentul 18 Gorj [?!], a fost făcut prizonier, iar doi fraţi ai mei, unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători [?!], sunt amândoi morţi pe câmpul de onoare.

Nemaigăsind nici pe mama mea şi lipsită de orice ajutor, m-am hotărât a mă înscrie voluntară pentru a-i răzbuna pe ai mei.

În ziua de 6 octombrie pierd şi pe ultimul meu frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porcenii de Gorj; atunci m-am dus la domnul colonel Jipa, comandantul Regimentului 18 Gorj, cerându-i voie să lupt în Regimentul domniei sale.

Cu începere din ziua de 7 octombrie am luat parte la lupte în tranşee alături cu soldaţii Regimentului 18 Gorj.

Pe ziua de 18 octombrie, în urma unei surprinderi din partea inamicului şi a unei scurte lupte, am fost luată prizonieră. Puţin după aceea fiind escortată de o santinelă germană, am scos neobservată de nimeni un revolver din sân şi am împuşcat santinela şi fiind noapte, am fugit. Cu mine au mai fugit şi alţii de-ai noştri.

În timpul fugii însă inamicul a tras focuri şi două gloanţe m-au nimerit, rănindu-mă uşor în piciorul drept. Nouă zile mai pe urmă spărturi de obuz m-au rănit în coapsă. Am fost dusă la spital în Craiova, apoi evacuată la Bucureşti şi, în sfârşit, la Iaşi.

Când m-am făcut bine am vrut să ies din spital şi am întrebat pe un domn sublocotenent unde este Regimentul 18 Gorj. Mi-a răspuns că e pe front. Domnia sa recomandându-se că este din Gorj, mi-am adus aminte că o cunosc pe sora domniei sale şi i-am cerut protecţie şi un sfat cum aş putea continua a face serviciu militar, totodată terminându-i convalescenţa.

Domnul sublocotenent Gheorghe Mănoiu mi-a permis atunci să fac serviciu în Compania a 7-a ce comanda în Regimentul 43/59 Infanterie.

M-am dus la regiment, m-am prezentat domnului maior Mareş şi corpului ofiţeresc la popota regimentului. Din ziua aceea, adică acum o lună, am îngrijit de numeroşii bolnavi din Compania a 7-a, am contribuit cât de mult la depăduchierea oamenilor, am observat ca mâncarea lor să se facă cu îngrijire şi am mâncat laolaltă cu ei, iar în cantonament am stat în aceeaşi casă cu domnul sublocotenent Mănoiu, neavând posibilitatea să am o casă singură pentru mine şi am dormit mereu cu fata gazdei în pat (sic!).

Acum şase zile am fost chiar la Iaşi la Palatul M.S. Regina pentru a obţine graţie trecerii şi cunoştinţei mele cu A.S. Regală Principele Nicolae câte ceva pentru a îmbunătăţi traiul soldaţilor din Regimentul meu 43/59 Infanterie. M.S. Regina m-a ascultat cu bunăvoinţă şi apoi a ordonat ca imediat să mi se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi. M-am înapoiat cu aceste daruri de la milostiva şi buna noastră Regină şi le-am împărţit chiar eu personal pe la companii, căci oamenii refuzau hrana nesărată.

În ziua de 14 februarie domnul colonel Lăzărescu a venit să inspecteze satul Dumitreşti-Gălăţei, unde este cantonamentul companiei mele. După ce domnia sa s-a declarat foarte mulţumit de felul cum am îngrijit eu personal de soldaţii noştri, a plecat fără să-mi zică nimic rău sau ceva care să mă facă să bănuiesc vreo intenţie rea a domniei sale.

Imediat însă după plecarea domnului colonel Lăzărescu, domnul maior Mareş mi-a dat ordin să părăsesc regimentul. N-am insistat ca să rămân şi nici n-am căutat să aflu motivele pentru care am fost izgonită şi îndată am venit la dumenavoastră, mult respectate domnule colonel, pentru ca supunându-vă atenţiei trecutul meu, faptul c-am fost rănită în luptă de un duşman care mi-a desfiinţat familia şi totodată exprimându-vă curăţenia sentimentelor mele de româncă care vrea cu arma în mână să-şi dezrobească colţul de patrie cotropit, vă rog să binevoiţi a ordona să fiu primită în oricare alt regiment sau serviciu al diviziei dumneavoastră. Referinţe puteţi lua de la Regimentul 18 Gorj şi de la Familia noastră Regală.

Mă încred în spiritul dumneavoastră de dreptate şi mă adresez dumneavoastră ca unui părinte pentru a-mi da putinţa să-mi urmez serviciul pentru patrie şi a repara nedreptatea ce mi s-a făcut”.

Continuarea la historia.ro