Savaliada – de la o unitate militară la o oază anti-sărăcie

O unitate militară de 100,000 metri pătraţi este pe cale să devină un sat sustenabil pentru oameni dezavantajaţi de toate vârstele, graţiei unui ambiţios proiect al Fundaţiei pentru Copii şi Vârstnici ‘Sf. Sava de la Buzău‘.

Aceasta este ştirea bună (în răspăr cu ştirile rele care ne asaltează de pretutindeni) faţă de care am încercat să sensibilizez cel puţin 800 de persoane (cei mai mulţi dintre ei destinatari necunoscuţi sau vag cunoscuţi de pe net), prin e-mailuri şi telefoane.

[…]De două decenii, prin dedicarea voluntarilor, dărnicia sponsorilor şi îngăduinţa celor care ar fi putut pune beţe în roate – şi, peste toate, unindu-le tainic, prin lucrarea lui Dumnezeu – Fundaţia a adus la viaţă multe proiecte în slujba celor dezavantajaţi.

A venit vremea ca experienţa acestor succese (de mai mică anvergură în comparaţie cu ce se vrea acum) să fie valorificată într-un mare proiect unic în România – Savaliada.

Un centru social pentru toate vârstele, denumit după ocrotitorul organizaţiei, Sf. Mucenic Sava de la Buzău, şi inspirat de vasiliadele fondate de Sf.Vasile cel Mare. Pentru cititori fideli şi oricine ar poposi pe aici, iată povestea proiectului…

A fost cândva, pe când România mai avea avea un sistem coerent de apărare antiaeriană, o unitate de rachete, lângă comuna Baba Ana (jud. PH, la graniţa cu jud. BZ). Până în 2002, rachetele de acolo protejau instalaţiile petroliere de la Ploieşti.

Dar, din moment ce petrolul nu mai este al nostru, ci al Austriei, iar de apărat, chipurile, ne apără NATO – o fi incorect politic să le zic fazani celor care mai cred vrăjeala?! – s-a hotărât că nu mai avem nevoie de bătrânele rachete de provenienţă sovietică.

Militarii au fost răsfiraţi pe la alte unităţi sau disponibilizaţi, iar UM 02331 – cotropită de arbori, arbuşti şi buruieni… Vreme de zece ani, aici nu s-a mai întâmplat nimic, până ce Fundaţia a primit în concesiune terenul.

Peste zece clădiri (unele în stare bunicică, altele aproape surpate), plus livadă, păşune, pădure – toate la dispoziţia Fundaţiei timp de 25 de ani, cu drept de prelungire pe termen nelimitat dacă se păstrează destinaţia de aşezământ social.

Un loc în care mai marii lumii ar face lagăre pentru nedoriţii societăţii, dar unde Fundaţia face taman altceva – nu un adăpost de asistaţi, ci un sat plin de viaţă, care să se susţină prin mici activităţi economice, şi unde oamenii defavorizaţi să îşi recapete demnitatea, să simtă că, într-adevăr, contează unii pentru alţii.

Vârstnici abandonaţi, mame izgonite de acasă cu copiii, orfani, tineri ieşiţi din sistemele de plasament şi alţi oameni împinşi către periferia societăţii noastre (care aleargă cu limba scoasă după o bunăstare nemilos de iluzorie) vor avea şansa unei vieţi demne.

Ei vor locui împreună, vor socializa şi vor avea parte de asistenţă medicală, programe educaţionale, activităţi sportive şi culturale, consiliere socială şi servicii religioase într-o biserică închinată Sf.Voievod Ştefan cel Mare.

De s-or găsi între beneficiari şi eterodocşi, atei, agnostici şi alţi (îşi zic ei) liber cugetători – n-au decât să stea la umbră ori să-şi facă de lucru. După ce vor fi primiţi în Savaliadă, nici nu vor fi daţi afară din pricini de conştiinţă, nici obligaţi să asiste la slujbe.

Mâna întinsă în numele Sf. Sava de la Buzău, în numele lui Hristos-Dumnezeul nostru nostru nici nu se retrage, odată oferită, nici nu constrânge pe nimeni. Dintotdeauna, Fundaţia Sf. Sava a fost alături de cei nevoiaşi, indiferent de religie sau etnie.

Din altă privinţă, prosperitatea n-ar trebui să pice din cer în Savaliadă. Oricine poate (doar în măsura în care poate) va fi poftit să lucreze – la microferma cu sere de legume, brutărie, bucătăria cantinei cu 90 de locuri pe serie, crescătoria de ciuperci sau făbricuţa de vitralii.

Va mai fi destul de lucru la îngrijirea iazurilor cu peşte, la întreţinerea clădirilor şi a aleilor, la curăţenie sau la asistarea celor în nevoie: vârstnici, copii şi bolnavi. Se doreşte inclusiv construirea unui centru de îngrijiri paleative.

Nu vă vine să credeţi că în România, de unde mai toată lumea vrea să sară care-încotro, ca de pe o corabie în derivă, din ţara lui “nu mă priveşte”, a lui “mie să-mi fie bine”, a borfaşilor semizei, a sfertodocţilor lideri de opinie sau a divelor cu piept (şi neuroni?!) de plastic, cineva mai visează să creeze o oază de viaţă demnă, de veritabilă comuniune, pentru cei nebăgaţi în seamă?

Pare cuiva greu de crezut? Tot aşa or fi părut cândva şi cele trei aşezăminte pentru vârstnici de la Câmpeni, Ulmeni şi Năieni (jud. BZ), şi cele două tabere pentru copii defavorizaţi de la Bisoca (BZ) şi Maliuc (în Delta Dunării, TL), unde ajung gratuit peste 2,000 de tineri vizitatori în fiecare an!

Poate par ceva mai plauzibile cele două centre de zi pentru copii (în Buzău şi la Bisoca) sau centrul de urgenţă pentru victimele violenţei domestice, centrul de calificare profesională, ceainăria şi biblioteca de carte religioasă (toate la sediul din Buzău)?

De-a dreptul şocant pentru cei care cred că fără (mulţi) bani nu se poate face nimic în România (sau nicăieri pe lume) ar putea părea următorul detaliu.

Toate cele enumerate există fără vreun mare finanţator, în afara Celui din ceruri, Care a lucrat prin sponsori inimoşi şi discreţi (care puteau să fi susţinut vreo cauză cu mai multă vizibilitate) şi o mare familie de voluntari de toate vârstele!

Încă pare incredibil ce spun? Veniţi şi vedeţi! Despre cum lucruri aparent imposibile devin perfect posibile în cadrul Fundaţiei, sugerez două explicaţii.

Una lumească, prin vorbele lui John Lennon (pe care l-am mai citat eu aici şi aici): “Un vis pe care îl visezi singur este doar un vis. Un vis pe care îl visezi împreună cu cineva este realitate”.

Una dumnezeiască, rostită de nimeni altul decât Însuşi Fiul lui Dumnezeu: “Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”.

Bogdan Munteanu

sursa: munteanuk.blogspot.com