De la umor la batjocură

Sunt oameni care din orice situație știu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau judecat din punct de vedere moral, nu este condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre; are o înrâurire pozitivă asupra vieții lăuntrice.

Trebuie făcută însă o deosebire care îndeobște nu este luată în seamă. Sunt oameni care caută să picure cu acidul trufiei lor suferința și îngenucherile în fața destinului altora.

Aci râsul nu mai are un sens creator.

Oamenii se socotesc în genere prea deștepți și își hrănesc trufia din sufletul celor mai adânc încercați.

Râsul în acest fel trebuie condamnat pentru că are un sens negativ.

Este ceea ce numim batjocură. Și nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine când râde pe seama celor mai adânci și umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuși un alt fel de râs creator. E vorba de umor. Oamenii care sunt dăruiți cu acest simț al umorului sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este pozitiv, este luminat. Râsul lor este o bucată din dorul nostru de viață.

Umorul este blând; batjocura este crudă. Umorul este uman, râsul batjocoritor este inuman.

Inteligența este prezentă în umor ca și în batjocură, dar acestă aleasă însușire a omului este aci curată, nu este pervertită, drăcească, așa cum e în al doilea caz.

Îndemn la simplitate – Ernest Bernea Editura Vremea – București 2006