Pelerinaj în Israel 2013 (VI), 25 – 26 august 2013

Orice om străbate în viaţă un drum mai lung sau mai scurt, de 60-80 de ani. La fel şi oraşele, au şi ele o viaţă şi un drum. Unele trăiesc puţin şi rămân o ruină, altele trăiesc mai mult şi ne lasă în urmă un tel, adică o movilă cu molozul fazelor prin care au trecut. Ierusalimul este unul dintre cele mai longevive oraşe din istorie. Are un drum de peste 4.000 de ani, dintre care 3.000 de ani de capitală. Puţine oraşe se pot mândri cu o astfel de istorie.

Uruşalaim – Ierusalimul păgân

Uruşalaim este numele cu care intră în istorie, atestat în documentele egiptene, circa 1.900 î.Hr. Va intra în istoria biblică odată cu vestitul rege al Iebusului, Melchisedec, care a ieşit în întâmpinarea lui Avraam cu pâine şi vin. Pe atunci, încă mai erau oameni credincioşi lui Dumnezeu, iar Melchisedec era unul dintre puţinii închinători adevăraţi ai lui Iehova.

Iebusul lui Melhisedec era construit pe o stâncă solitară, numită Ofel, înconjurată din trei părţi de văi adânci. Suprafaţa lui nu avea mai mult de 10 ha, unde locuiau în jur de 2.000 de oameni. Deşi pe atunci era o cetate mică, a jucat un rol important. Regele Uruşalaimului, Abdu Hepa, i-a trimis câteva scrisori faraonului egiptean cerându-i ajutor împotriva habirului.

Tot el a organizat prima coaliţie de regi canaaniţi care să lupte cu evreii lui Iosua. Deşi iniţial înfrânt şi cucerit, Iebusul a reuşit să-şi păstreze independenţa şi neutralitatea în mijlocul seminţiilor lui Israel. Se afla situat chiar la hotarul dintre Iuda şi Beniamin. Avea un puternic izvor de apă, Ghihon, cu o cale de acces ascunsă într-un tunel şi o puternică poziţie strategică, dar, probabil, au folosit multă diplomaţie pentru a supravieţui printre evrei timp de peste 400 de ani.

Ierusalimul evreilor 

Ir David va fi noul nume, dar va rămâne în istorie Ierusalim – Oraşul Păcii. În anul 1.004 î.Hr., David cucereşte Iebusul, îl alege drept capitală şi mută şi chivotul aici, punând bazele viitoarei capitale religioase. Solomon construieşte templul. Religia rămâne, de acum, principala vocaţie a Ierusalimului.

Dinastia lui David a domnit aici până în anul 586 î.Hr., prin 22 de regi, iar epoca a fost numită „Perioada Primului Templu” – timpul de glorie al Ierusalimului. Din toate părţile, veneau pelerini să-i vadă gloria şi să-i asculte pe înţelepţii lui. În această perioadă, au trăit majoritatea profeţilor şi s-a scris cea mai mare parte a Vechiului Testament. Epoca aceasta s-a încheiat printr-un mare dezastru: distrugerea Ierusalimului şi robia babiloniană de 70 de ani.

Templul lui Zorobabel a fost început în anul 536 î.Hr. şi terminat în anul 516. Acum începe „Perioada celui de-al Doilea Templu”, care se va sfârşi prin distrugerea lui de către romani, în anul 70 d.Hr. Aceasta este epoca lui Ezdra şi Neemia, a regilor macabei, dar şi a lui Iisus Hristos. Ierusalimul cunoaşte apogeul dezvoltării sale. Ajunge la 80.000 de locuitori, având cel mai vestit templu din antichitate şi milioane de pelerini vin să se închine aici.

Viitorul oraşului depinde de atitudinea locuitorilor lui faţă de Iisus. Mântuitorul a iubit mult Ierusalimul, l-a numit „oraşul Meu”. A fost prezent la toate marile sărbători. A predicat cele mai mari şi mai solemne predici. A făcut o mulţime de vindecări şi a încercat să facă o reformă în actul închinării de la Templu. Dar toată activitatea Sa i-a îndârjit şi mai mult pe conducătorii Ierusalimului împotriva Sa. În final, a plâns pentru Ierusalim, compunându-i un imn de jale, a murit pentru el şi pentru toţi oamenii.

Ierusalimul neamurilor

Aelia Capitolina este oraşul păgân, construit de romani. Din anul 135 d.Hr., iudeii nu mai au nici măcar dreptul să intre în cetate. Aici se putea vedea vestita stradă Cardo, forumul şi templele păgâne care au răsărit în locul sinagogilor. Legiunea a X-a Fretensis a staţionat aici.

Pe placa de la intrare în oraş scrie din nou Ierusalim (Ieroşolaima), începând cu anul 326, când a devenit oraş creştin-bizantin. O mulţime de biserici l-au împodobit şi o mulţime de pelerini l-au vizitat.

Al Quds (Sfântul) este oraşul musulman cucerit de arabi în 637. Bisericile au fost înlocuite cu moschei, Al Quds devenind centrul confruntării acerbe dintre creştini şi musulmani. De mai multe ori a fost ocupat, când de unii, când de alţii. Au fost demolate şi reconstruite biserici şi moschei, au murit mii de oameni şi s-a manifestat multă patimă omenească.

Al Quds şi Ierusalim sunt cele două nume, depinde cu cine stai de vorbă. Începând cu anul 1900, s-au întors aici mulţi evrei din toată lumea. Dragostea pentru oraşul lor nu s-a stins. În tot timpul pribegiei, se salutau între ei prin cuvintele: „Anul viitor ne vedem în Ierusalim.” Au construit un oraş nou în partea de vest a oraşului antic, care s-a extins mereu, până în zilele noastre.

Ierusalimul disputat

Din anul 1948, evreii au reînfiinţat statul Israel şi au numit Ierusalimul capitală. Erau stăpâni doar pe partea de vest, dar din anul 1967 au recucerit şi oraşul de est, partea antică, reunificând tot oraşul. În prezent, locuiesc în Ierusalim în jur de 700.000 de evrei, 200.000 de arabi şi un număr mic de creştini. Fiecare grup religios îşi are locurile lui sfinte şi fiecare îl revendică pentru ei.

Ierusalimul este un oraş unic: Centrul religios al iudeilor şi capitală politică, Centrul religios al creştinilor, locul unde a murit, a înviat şi S-a înălţat în slavă Iisus Hristos, şi Centrul religios musulman. Departe de a fi un oraş al păcii, o atmosferă rece, de gheaţă, caracterizează relaţiile dintre cele trei comunităţi. Dacă nu este Hristos în centru, nu este nimic. 

O umbră sinistră planează deasupra acestui oraş: evreii religioşi îşi doresc cu înfocare platforma Muntelui Templului pentru a reconstrui Templul, iar musulmanii strigă ca din gură de şarpe că moscheele lor sunt în pericol de a fi demolate. Acelaşi loc sacru este disputat de două religii şi de două popoare. Cine va rezolva ecuaţia?

Mântuitorul este departe. Ne-au rămas doar lacrimile şi cuvintele Sale: „Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor.” (Luca 21, 24). Diplomaţia, banii şi armele încearcă să-i decidă viitorul. Refuz să mă gândesc la ceea ce se va întâmpla într-o zi în Ierusalim, în acest loc îmbibat de istorie, unde s-a adunat atâta ură şi patimă şi unde s-a concentrat tot formalismul rece al monoteismului.

Ierusalimul cel Nou

În jur de 4 milioane de pelerini vin anual să viziteze acest oraş, fiecare atras de centrul său religios. Îi auzi pe străzi întrebând: „Unde este locul…? Cu două mii de ani în urmă, pelerinii întrebau: „Unde este [Acela]?” (Ioan 7, 11). „Va veni oare la sărbătoare?” Astăzi puţini mai sunt interesaţi de Iisus, vor doar să atingă pietrele, lemnele şi cuiele care au avut contact cu Iisus. Un mod mistic a înlocuit o relaţie vie şi personală cu Iisus.

Drumul Ierusalimului nu se va termina printr-o nouă distrugere, ca acelea de care a avut parte, şi nici nu va continua mult într-o nouă situaţie de ambiguitate. Drumul său este unic şi maiestuos: „Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.” (Apocalipsa 21, 1-2).

Vă aştept, dragii mei, la poarta Noului Ierusalim; voi avea în mână o ramură de finic şi o inimă bună. Pregătiţi-vă să cântăm: Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime!

Ierusalimul este capitala spirituală a tuturor monoteiştilor. Vocaţia sa este religia. Aşezat pe vârful munţilor, fără teren agricol, în afara căilor de comunicaţii, Ierusalimul a fost dintotdeauna un centru prosper şi foarte căutat. Închinători din toată lumea, evrei sau creştini, au făcut tot ce au putut pentru a vizita acest oraş, golindu-şi sufletul şi buzunarele. Nu vom întâlni catedrale monumentale şi nici construcţii grandioase, dar pietrele lui, grotele, văile şi dealurile sunt martorii celor mai importante evenimente din istoria mântuirii. Pelerinii vor să fie acolo unde peste o mie de ani a locuit Şechina – slava lui Dumnezeu. Ei vor să se roage acolo unde S-a rugat Mântuitorul lor şi să se închine acolo unde a murit şi a înviat. Iată de ce Ierusalimul este unic şi de neuitat. Iată cum religia îl face cu adevărat mare şi prosper.

Soarele a răsărit de mult peste zidurile tale. Cu patru mii de ani în urmă i-a trezit la viaţă pe iebusiţi, care au pus prima temelie pe aceste stânci. Apoi, în jurul altarului de dimineaţă, s-au întâlnit regi şi patriarhi, punând bazele primului serviciu de închinare: Melchisedec şi Avraam. Odată pornit la drum, soarele nu mai poate fi oprit. Razele sale tot mai puternice şi mai fierbinţi i-au ridicat pe David şi pe Solomon, care, acum trei mii de ani, au aşezat coroana regală peste zidurile tale. Atunci când marile imperii antice intrau în noaptea istoriei, tu te răsfăţai în lumină şi căldură. Palatele tale au fost întrecute de Templul tău, a cărui faimă a ajuns până la capătul pământului, aducând la porţile tale regi şi regine. Un nor de slavă ţi-a mângâiat fruntea, spunându-ţi că eşti preaiubitul Domnului.

Nici norii, nici furtunile nu te-au speriat, chiar dacă pentru un timp ai fost învăluit în ceaţă. Ai apărut mai frumos şi mai grandios. Soarele tău a atins apogeul în zilele lui Iisus Hristos-Domnul, acum două mii de ani. Prezenţa Lui la Templu a însemnat mai mult decât norul slavei de altădată. Paşii Lui de la Ghetsemani la Golgota au rămas mai adânc săpaţi în stâncă decât urmele palatelor regale. 

Ierusalime, ai preferat să alegi mai degrabă umbra lui Iisus decât lumina Lui. Se aud mai degrabă clopotele bisericilor decât cuvintele Evangheliei, iar de atunci soarele tău a început să coboare. Ai cunoscut momente de jale care cu greu pot fi descrise. Ai întâmpinat furtuni şi duşmani care ţi-au schimbat nu numai forma, dar şi numele, şi credinţa.

Pentru o lungă perioadă de timp, aproape că ţi-ai uitat menirea spirituală. Un nume păgân şi închinători păgâni ţi-au inundat străzile. Se părea că vei fi pentru totdeauna pierdut sub flamura semilunei. Dar ceva mai puternic ca piatra şi mai tare ca moartea a răsărit din tine. Soarele tău a refuzat să apună. În lumina crepusculului, ne apari din nou tânăr şi frumos, ca în zilele de odinioară.

Ca un pelerin întârziat, după patru mii de ani de istorie, picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime. Vreau să calc pe urmele săpate în stâncă şi marcate cu lacrimi şi sânge. Vreau să mă opresc pentru o clipă ca să-mi pătrundă în suflet cuvintele Cântării lui David, vocea preoţilor tăi şi glasul plin de iubire al Mântuitorului.

Un oraş de piatră

Când ajungi la Ierusalim, observi că de jur-împrejur sunt munţi de piatră cu foarte puţină vegetaţie şi copaci. Când păşeşti în oraş, te întâmpină case, palate şi blocuri, toate construite numai din piatră. Gardurile, băncile din parcuri, monumentele, toate sunt făcute din aceeaşi piatră comună de calcar. La pavajul străzilor sau la mesele restaurantelor s-a folosit aceeaşi piatră. Eşti îndreptăţit să spui: Acesta este un oraş al pietrei!

Un pelerin, asemenea nouă, după câteva zile de pelerinaj prin Ierusalim, este uimit de această constatare. Nedumerit şi curios, opreşte un bătrân evreu şi-l roagă să-i explice enigma pietrei omniprezente. „Ei tinere”, răspunde evreul, „este o poveste lungă. Cu două mii de ani în urmă, romanii ne-au distrus Templul. N-a mai rămas din el decât un zid lateral din anexa platformei. Acolo ne ducem noi pentru a ne ruga şi pentru a plânge gloria trecută. Ori de câte ori ne rugăm şi lacrimile ne curg din ochi, simţim că o piatră ne cade de pe inimă, uşurându-ne. Iată de ce Ierusalimul este plin de pietre!” 

Un oraş al rugăciunii

În niciun alt oraş din lume nu întâlneşti mai mulţi oameni rugându-se ca aici. Strigătul strident al muezinului se aude devreme, de dimineaţa până târziu seara, făcându-te să tresari de nedumerire. Clopotele bisericilor îşi anunţă şi ele închinătorii că au loc servicii religioase. Dar, poate nimic nu este mai pitoresc şi mai specific acestui oraş ca sunetul cald al şofarului sau al sirenei, care te trezeşte din ritmul cotidian şi te face să întrebi: „Ce este acesta?” 

În parcuri, în staţii de autobuz, la colţuri de stradă, în tramvaie şi în maşini, poţi întâlni oameni care se roagă sau citesc din cărţile de rugăciune. Nimeni nu-i deranjează şi nimeni nu-i priveşte cu uimire; ei fac parte din tabloul oraşului şi-i dau farmec şi culoare. Procesiuni de zeci, sute sau chiar mii de persoane străbat străzile oraşului cu cântări pe buze, cu ramuri de copaci în mâini sau cu lumânări aprinse. Merg liniştiţi şi calmi, netulburaţi de nimeni. Aceasta este vocaţia Ierusalimului, pentru aceasta au venit, sau chiar s-au mutat, în acest oraş.

Un oraş al odihnei divine

Ierusalimul este oraşul cu cele mai multe zile libere. Dacă te duci în cartierul de răsărit în ziua de vineri, aproate toate magazinele sunt închise, iar grupuri mari de închinători musulmani blochează drumul spre Muntele Templului, locul lor de rugăciune. Duminica este cunoscută doar prin simfonia de clopote care răsună din toate bisericile creştine. Doar puţini creştini îşi închid magazinele ca să meargă să se roage. Cu totul altceva este când se apropie Sabatul. 

Forfota se potoleşte vineri după-amiază pentru ca, spre seară, străzile să fie aproape pustii. Bărbaţii se îndreaptă spre casă cu buchete de flori în mâini, pentru ca Sabatul să fie întâmpinat cu flori. Toate magazinele sunt închise, aşa că nu mai găseşti nimic de cumpărat. Niciun autobuz, camion sau tramvai nu mai circulă timp de o zi. Ocupând întreg spaţiul rezervat maşinilor, pe mijlocul străzilor, copiii împreună cu părinţii lor se îndreaptă spre locurile de închinare.

Casele sunt curăţate şi aranjate pentru a întâmpina Sabatul. Femeile aranjează masa de Sabat cu setul special numai pentru această zi. Florile şi candelabrul cu şapte braţe sunt aşezate pe masă. Luminile se aprind, în timp ce cântările şi versetele psalmilor se înalţă spre cer. A început Sabatul – ziua de odihnă – şi totul se opreşte pentru a-I aduce laudă şi mulţumire lui Dumnezeu.

Mai multe foto în Pelerinaj Israel, 25 august 2013 şi Pelerinaj Israel, 26 august 2013