Ce vorbim, cui vorbim, când vorbim?
Trebuie să ştim cui şi ce fel de cuvânt spunem, ca nu cumva, voind să facem bine, să ne complicăm viaţa. „Ceartă-l, adică povăţuieşte-l pe cel înţelept şi mai înţelept va fi — zice Solomon -, dar nu-l certa pe cel nebun, ca să nu ţi-l faci duşman”. Aceste reguli simple cu privire la ce şi când vorbim sunt chezăşia unei relaţii paşnice şi durabile între oameni, altminteri un cuvânt spus nelalocul lui poate strica prietenii îndelungate. Înţeleptul Sirah spunea că e mai rău să cadă cineva de pe vârful limbii sale decât de la o mare înălţime. În acest sens, uneori trebuie să evităm să zicem lucrurile care ştim că nu plac aproapelui nostru sau care ar putea să-l rănească, chiar şi cu preţul de a fi nesinceri.
Odată a venit la mine o doamnă şi mi s-a plâns că soţul vrea să divorţeze de ea. Am întrebat-o de ce şi mi-a zis că i-a mărturisit că s-a îndrăgostit de patronul ei musulman. „Dar ai avut ceva cu el?” – am întrebat-o. „Nu – zice – Doamne fereşte, eu nu mi-am înşelat niciodată soţul şi nici nu am cunoscut alt bărbat. A fost doar aşa, la mine în gând, dar acum nici asta nu mai este.” „Şi atunci de ce trebuia să-i spui asta soţului – am întrebat-o – n-ai putut s-o spui duhovnicului şi să te rogi până îţi trecea?” „Am spus-o şi duhovnicului, dar m-am gândit că trebuie să fiu sinceră cu soţul meu.”
Am dat doar un exemplu când sinceritatea nechibzuită poate strica o prietenie.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București 2006, p. 128)