Ne pregătim pentru praznicul Botezului Domnului
Duminică, 5 ianuarie, după Sfânta Liturghie o mână de inimoşi credincioşi am zăbovit câteva ceasuri în sfânta noastră biserică pentru a pregăti sticlele şi apa pentru slujba de mâine, sfinţirea cea mare a apei, de Praznicul Botezului Domnului.
În cuvântul din Sf. Liturghie, referitor la evanghelia zilei, părintele paroh a spus: Un tip puţin cam extravagant acest Ioan Botezătorul, însărcinat să ne avertizeze că Împărăţia este aproape. Are un look de-a dreptul excentric: un fel de haină făcută din păr de cămilă, strânsă la şolduri – care trebuie să fi fost foarte slabe – cu o curea aspră de piele. Este şi mai bizară dieta sa: lăcuste şi miere sălbatică. Se pare că lăcustele la grătar sau prăjite ar fi fost hrana preferată şi a esenienilor.
Ioan are perii de cămilă la îmbrăcăminte, nu pe limbă. Când se află în faţa fruntaşilor religioşi mai importanţi, nu ezită să-i apostrofeze fără teamă (“pui de vipere!”), să-i ameninţe (“cine v-a sugerat ca să fugiţi de mânia care vine?”), să-i invite ca să schimbe conduita (“faceţi roade vrednice de convertire”), avertizându-i s-o rupă cu făţărnicia şi snobismul celor privilegiaţi (“…şi să nu credeţi că puteţi spune despre voi: îl avem pe Avram ca tată. Vă spun că Dumnezeu poate să ridice fii ai lui Avram din aceste pietre”). A fost desigur cineva care a protestat deoarece Botezătorul critica zdrobitor (în realitate lovea structurile, smulgea măştile, denunţa ipocrizia), ataca autoritatea, lovea şi făcea să sufere farizeii şi saduceii (în realitate, dacă adevărul produce suferinţă, vina nu este a celui care spune, ci a celui…care nu-l poate suferi…).
Sf. Ioan ne invită să construim un drum. Nimic comun cu bulevardele din oraşele cele mai faimoase, cu promenada Englezilor, via Veneto, via Roma, să spunem şi via Nassa. Calea Domnului trece prin deşert. Calea dedicată lui Dumnezeu este o pistă care străbate un peisaj aspru şi arid. Şi totuşi aceasta este calea eliberării. Dumnezeu soseşte prin calea puţin triumfală a slăbiciunii, a micimii, a sărăciei, a modestiei, a lipsei de strălucire. Puterea şi slava lui Dumnezeu nu se manifestă în alaiuri impunătoare şi solemne (acestea nu folosesc decât să întunece, să banalizeze, chiar să ridiculizeze maiestatea divină).
Sf. Ioan Botezătorul a început predica de convertire cu sine, mai înainte de a o transpune în cuvinte. Mâncarea, băutura, îmbrăcămintea şi pustiul în care se chinuia să supravieţuiască, toate acestea răsună azi ca un dangăt prelung de clopot care condamnă abuzurile omeneşti. Numai când glasul său găseşte ecou în inimile noastre îşi face apariţia Iisus cu botezul său spre a ne boteza pe noi cu Duhul Sfânt şi cu foc. Cineva spunea spunea auditorilor săi: Dacă ţi-ar intra un şarpe în sân, repede te-ai scutura de el; dar trebuie şi mai repede să te grăbeşti să scuturi din sânul sufletului tău şarpele cel mai otrăvitor, care înveninează cel mai grav şi acesta este păcatul. Nu trebuie să se descurajeze nimeni! Chiar dacă a încercat de mai multe ori cineva şi nu a reuşit, victoria stă în perseverenţă.
