Boboteaza în enorie – 2014

În tot timpul Crăciunului avem în faţa ochilor imaginea Pruncului divin Care S-a născut pentru noi. Sărbătoarea de azi, Botezul lui Iisus, ne aduce şi ea în faţa ochilor imaginea atâtor copiii care au primit sau vor primi chiar azi, printr-o fericită coincidenţă, Taina Botezului.

Hristos S-a născut Prunc, Fiu al Tatălui, pentru ca orice om, orice copil să se poată renaşte ca fiu al Său. Când un copil e botezat, când noi am fost botezaţi, celebrăm o renaştere.

În timpul lui Iisus multe secte religioase practicau botezul. Ritul avea multe semnificaţii, dar mai ales unul era important: scufundarea în apă simboliza moartea unei persoane (viaţa sa din trecut era ştearsă), iar ieşirea din apă simboliza naşterea unui om nou căruia, în mod normal, îi era dat un nume nou.  Sfântul Ioan împlinea acest rit pentru a primi pe cei care voiau să facă parte dintre ucenicii săi. Boteza pe cel care se decidea să-şi schimbe viaţa pentru a se pregăti de venirea Mesiei, anunţată ca iminentă. Prima condiţie pentru a primi Botezul era aceea de se recunoaşte păcătoşi. Iată de ce fariseii şi saducheii, care se credeau drepţi şi fără păcat, nu simţeau nevoia să se boteze.

Dacă aceasta era semnificaţia botezului lui Ioan, nu înţelegem motivul pentru care Iisus Hristos S-a botezat; El nu trebuia să-şi schimbe viaţa şi gestul său putea arăta că Ioan îi este superior. Pentru a clarifica această dificultate, foarte prezentă la primii creştini, Matei a introdus în relatarea acestui eveniment dialogul dintre Botezător, care refuză să boteze pe unul superior lui, şi Iisus care insistă ca să se împlinească “toată dreptatea”. Ioan trebuie să se supună şi să lucreze la realizarea planului de mântuire al lui Dumnezeu (aceasta e dreptatea), chiar dacă nu înţelege pe deplin acest plan. Vedem că până şi o persoană matură din punct de vedere spiritual precum Ioan întâlneşte dificultăţi în acceptarea Mesiei lui Dumnezeu: rămâne surprins când îl vede pe cel Sfânt, pe cel Drept, alăturându-Se păcătoşilor care, după logica oamenilor, trebuiau îndepărtaţi.

Aceasta e noua şi tulburătoarea “dreptate” a lui Dumnezeu. Este dreptatea celui care “vrea ca toţi oamenii să se mântuiască”. Autorul Epistolei către Evrei (Sf. Ap. Pavel) vorbeşte de acest adevăr mângâietor în termeni mişcători: Hristos nu se ruşinează să numească “fraţi” pe oamenii păcătoşi.

Aceasta este o invitaţie adresată comunităţii creştine de azi pentru a-şi revizui acele atitudini din care transpar superioritatea, aroganţa, complăcerea pentru propria dreptate şi să corijeze acel limbaj care condamnă, judecă, marginalizează pe cel care a greşit.

Botezul Celui fără de păcat ne invită însă la o adevărată cercetare asupra modului în care ne amintim şi trăim propriul nostru botez. Poate că astăzi nu trebuie să vorbim atât despre botezul Domnului, cât mai ales despre botezul nostru: cum îl trăim? Îl trăim? Să vedem angajamentele părinţilor noştri de la botez, angajamente pe care apoi şi noi, ca părinţi sau naşi, ni le-am luat: vă lepădaţi de Satana şi de păcat pentru a trăi în libertatea fiilor lui Dumnezeu? Ne lepădăm de faptele şi ademenirea celui rău, pentru a nu ajunge sub stăpânirea păcatului?

Ne lepădăm de trufia celui care este începutul şi cauza oricărui păcat? Ne lepădăm? Cuvintele spun da, dar faptele, gândurile noastre ce spun? Cum sunt? Credem noi în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Credem în Sfânta Biserică, în mijlocirea sfinţilor, iertarea păcatelor, învierea morţilor şi viaţa veşnică? Să lăsăm faptele noastre să vorbească despre credinţa noastră: când ne-am rugat ultima dată mijlocirii sfinţilor? Când ne-am spovedit? Când ne-am rugat pentru cei răposaţi?

Să trăim această zi ca fii ai Tatălui, fraţi ai Fiului şi biserici ale Duhului Sfânt, bucurându-ne de poruncile Domnului şi de darurile lui! Cine face astfel trăieşte propriul botez şi cinsteşte şi botezul Domnului. Mulţumiri din toată inima celor care au fost alături de noi şi ne-au ajutat ca sărbătoarea să fie deplină! Mă rog la Dumnezeu să nu vă fure nimeni inima!