Cum să evităm clericalismul
Ortodoxia are tradiție în a evita clericalismul; și totuși, în ultima vreme o profundă corupție a slujirii preoțești a pătruns și în Biserica Ortodoxă. Aceasta a făcut ca o parte din clerici să-şi urmărească îndeosebi interesele personale și chiar să caute evitarea poverii grele a slujirii în rândurile ierarhiei înalte a Bisericii. Împinși de dorința de mărire, vederea acestora este într-atât de întunecată, încât nu-și pun doar sufletele lor în primejdie, ci și ale credincioșilor ce au nevoie de povățuire smerită, părintească și pastorală, și care vor avea numai de suferit sub o astfel de „îndrumare”.
Această goană după cinstire și onoruri i-a adus pe mulți dintre clerici în situația de a se pune în slujba unei culturi a abuzului, delaționându-se unii pe alții în încercarea jalnică de a se alinia la mersul „oficial” al lucrurilor. Cultura abuzului este stimulată și întreținută prin refuzul de a viețui în conformitate cu simplitatea și smerenia pildei ce ne-o dă Hristos – nu se deosebește cu mult față de cea din clasele primare cu acel sistem ierarhic în care cei mai puternici și agresivi construiau alianțe bazate pe frică.
Este aceeași cultură ce alege să treacă cu vederea moravurile dăunătoare ce pervertesc mesajul Evangheliei, înlocuind astfel lucrarea tămăduirii sufletelor cu o cultură lumească mult prea asemănătoare cu cea din feudele Europei medievale. Cei din cinul preoțesc trebuie să fie apropiați de turma lor, slujind atât ca părinți cât și ca frați, fiind întotdeauna blânzi, răbdători și milostivi. Slujitorii altarului trebuie să fie însuflețiți de sărăcia duhului și să se lase cu totul mistuiți de libertatea adevărată întru Domnul. Viața lor trebuie să fie mărturie a simplității și asprimii a însăși viețuirii lui Hristos.
Ortodoxia trebuie să se întoarcă la izvoare, renunțând la pretențiile sale regale și la tot fastul de curte. Episcopii noștri trebuie să își conducă eparhia potrivit îndreptarului biblic întemeiat pe dragostea pentru preoții lor, pentru turma lor, căci dominația prin frică și tiranie nu este de la Hristos. De asemenea, preoții trebuie să își conducă poporul credincios ca niște părinți iubitori, iar nu ca niște guvernatori locali numiți de Cezar.
Sunt timpuri primejdioase, iar poporul lui Dumnezeu trebuie să aibă mijloace duhovnicești pentru a supraviețui în această societate nesigură, în condițiile în care însuși Creștinismul este din ce în ce mai asaltat. Pentru a merge înainte este nevoie de episcopi și preoți care să fie mai mult decât niște oficialități religioase, este nevoie de oameni cu viață sfântă care să-și conducă credincioșii ca păstori iubitori, cu inima îndurerată și plină de milostivire pentru turma lor.
Cu dragoste în Hristos,
Egumenul Trifon al Mănăstirii Atotmilostivului Mântuitor, Vashon Island, Seattle, Washington State
Sursa: pemptousia.ro
