Cine îmi adeverește mie că Hristos a înviat?

Îmi adeverește înainte de toate conștiința mea. Apoi mintea și voința mea.

În primul rând, conștiința îmi spune: atâtea patimi câte a suferit Hristos pentru binele și mântuirea oamenilor nu ar putea fi încununate de nimic altceva în afară de Înviere și de slava cea mai presus de lume. Patimile cele de nespus ale Dreptului au fost încununate de slava cea de nespus. Acest lucru îmi dă bucurie și liniște.

În al doilea rând, mintea îmi spune: fără de strălucita biruință a Învierii, întreaga lucrare a Fiului lui Dumnezeu s-ar limita la mormânt, întreaga Lui misiune ar fi zadarnică.

În al treilea rând, voința îmi spune: Învierea lui Hristos m-a mântuit de ezitările și oscilațiile între bine și rău și mă așează hotărâtor pe drumul binelui. Și acest lucru îmi luminează drumul, mă întărește și îmi dă putere.

În afara celor trei glasuri, care din lăuntrul meu îmi adeveresc învierea lui Hristos, există neîndoielnic și alți martori, care o adeveresc. Sunt slăvitele femei mironosițe, sunt cei 12 mari Apostoli și cei 500 de alți martori, care toți după Învierea Lui L-au văzut și L-au auzit, nu în vis, ci în realitate, și nu doar pentru un minut, ci pentru 40 de zile la rând. Îmi adeverește aceasta Saul cel de foc, marele prigonitor evreu al creștinismului; îmi mărturisește, că a văzut acea lumină a Domnului înviat în miezul zilei și că a auzit glasul lui și că s-a supus poruncii Sale. Această mărturie, Pavel nu a vrut să o tăgăduiască nici după 30 de ani, nici chiar în ceasul când în Roma lui Nero sabia îi tăia capul. Îmi adeverește acest lucru și Sfântul Procopie, comandant al armatei romane care începuse să îi extermine pe creștinii din țările Orientului și căruia i s-a arătat dintr-o dată Hristos viu și l-a întors de partea Lui. Și în loc să îi măcelărească Procopie pe creștini, el s-a predat de bună voie, ca fie măcelărit în numele lui Hristos. Îmi adeveresc acest lucru și miile de creștini din pușcării, de la locurile de execuție de-a lungul veacurilor, de la martirii din Ierusalim până la martirii din Balcani, până în zilele noastre, până la martirii moscoviți ai vremurilor noastre

Îmi adeveresc aceasta și toate sufletele drepte și bune, pe care adesea le întâlnesc în viață și care se bucură atunci când aud că Hristos a înviat din morți. Acesta e un răspuns al conștiinței lor, vibrează sufletul și se veselește inima lor.

Mărturie iau și de la păcătoși și de la dușmanii lui Hristos. Numai și numai din faptul că aceștia, ca păcătoși și răi, tăgăduiesc Învierea lui Hristos, eu mă încredințez de contrariu. La orice proces se cercetează viața și purtarea martorilor și pe temeiul acestora este cântărită valoarea mărturiei lor. Atunci când martori înțelepți, curați și sfinți afirmă că știu că Hristos a înviat, eu primesc cu bucurie mărturia lor ca fiind adevărată. Însă atunci când oameni necurați, nedrepți și lipsiți de conștiință neagă Învierea lui Hristos, prin însuși acest lucru întăresc mărturia celor dintâi și îmi adeveresc încă mai cu tărie adevărul Învierii Domnului nostru. Căci aceștia resping din răutate Învierea lui Hristos, iar nu întru cunoștință.

Îmi adeveresc Învierea lui Hristos destule popoare și seminții, pe care doar credința în Învierea lui Hristos le-a scos din barbarie la luminare, de la sclavie la libertate, de la noroiul amoralității și al obscurantismului la lumina fiilor lui Dumnezeu. Însăși învierea poporului sârb îmi dă mărturie de Învierea lui Hristos.

Până și cuvântul ”Înviere” din morți îmi adeverește ceea ce este de la sine înțeles. Căci, fără Învierea lui Hristos nici măcar nu ar fi existat cuvântul acesta în limbile oamenilor. Când Pavel a dus pentru prima oară acest cuvânt în Atena civilizată, atenienii au fost de-a dreptul consternați și i s-au împotrivit.

Și astfel, fii ai lui Dumnezeu, să salut și eu: Adevărat a înviat Hristos!

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, Drumul fără de Dumnezeu nu poate fi îndurat, Ed. En plo, pp. 70-72).