Bunătatea
O fetiţă de 12 ani, Elizabeth Cornish, povesteşte: “Fratelui meu cel mic, în vârstă de 3 ani, i se spusese de mai multe ori să se pregătească de culcare. Ultima dată când îi spusese mama, i-a spus-o foarte apăsat. El îi răspunse:
– Da, domnule! Dar cum i se adresa mamei, nu ne aşteptasem să-i spună domnule.
– Doar unui bărbat îi poţi spune: Da, domnule. Eu sunt o doamnă şi ar trebui să îmi spui: Da, doamna!, zise mama. Ca să verifice dacă a priceput lecţia, mama l-a întrebat:
– Cum i-ai spune tatii?
– Da, domnule! veni răspunsul.
– Şi mamei?
– Da, doamnă! răspunse el mândru.
– Bravo! Ei, dar bunicii cum i-ai spune? El se lumină la faţă şi zise:
– Îmi dai o prăjitură?”