Dragul meu frate!

Un anume credincios, nou în oraş, a participat ani în şir la Liturghii în biserica din apropiere, fără să îşi facă prieteni între credincioşi. După terminarea Liturghiei, duminică de duminică, credincioşii se împărţeau în grupuri de cunoştinţe, se salutau între ei, dar nimeni nu părea să îl observe vreodată.

Aşa că, într-una dintre duminici, omul nostru s-a hotărât să intre în biserică cu pălăria pe cap. Abia s-a aşezat singuratic în ultimul rând că un bărbat a venit şi i-a spus: “Frate, aici, în biserică, nu purtăm pălării.” “Mulţumesc!”, a răspuns omul, fără să îşi dea jos pălăria. Mergând la împărtăşanie, diaconul l-a văzut şi l-a tras deoparte: “Fratele meu, nu poţi să porţi pălărie pe cap în biserică!” “Mulţumesc!”, a răspuns din nou omul mergând mai departe la împărtăşanie.

După Liturghie, preotul a dat mâna cu credincioşii, şi pentru prima oară a dat mâna şi cum omul nostru, spunându-i: “Oh, dragul meu frate, mă bucur să te văd. Dar te rog pe viitor să îţi dai jos pălăria în timpul slujbelor.” “Da părinte”, răspunse el, “ştiu, dar vin la această biserică de doi ani, şi doar aşa se pare că am reuşit să fac să fiu văzut.”

Nu este interesant că toţi cei care i-au vorbit omului nostru în acea zi i s-au adresat cu “frate”? Dar bietul om murea de singurătate în mulţimea de “fraţi şi surori”. Mesajul transmis de acest om este că un-i de ajuns ca acei creştinii ce participă împreună la slujbe să îşi spună între ei fraţi şi surori; ei trebuie să demonstreze că sunt prieteni.