Dacă femeia nu este preţuită, atunci Însuşi Hristos nu este preţuit
Este o temă care priveşte România, care priveşte întreaga lume, familia, şi care pune mari probleme la ora actuală în Biserica Ortodoxă, pentru duhovnici în mod special. Tot ce vedem rău este din lipsă de trăire duhovnicească în familie. Noi ne-am obişnuit să condamnăm numai răul, mai precis numai efectul răului, nu şi cauza răului. Nu este cineva care să observe cum a ajuns omul într-o întunecime a minţii atât de profundă. În afară de gravitatea avortului, în afară de gravitatea divorţului, puţini mai încercăm să înţelegem de ce se întâmplă toate acestea. înţelegând de ce se întâmplă acestea, nu scade gravitatea faptei, dar se poate ajunge la anularea cauzei. Scăpăm de efect dacă studiem causa.
Ne punem întrebarea: pentru noi ce este familia? Pe soţ şi pe soţie i-a unit Dumnezeu în căsătorie? Pentru noi familia este prezenţa Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt în lume? Pentru noi lipsa copilului este o neîmplinire, ca reprezentare numai, a ceea ce noi suntem datori să recunoaştem că suntem? Sau cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Taina aceasta mare este în Hristos şi în Biserică” răsună în inimile noastre?
Înţeleg soţiile că reprezintă Biserica? Atunci când suntem soţi înţelegem că reprezentăm pe Hristos? Soţiile înţeleg că este Hristos, capul Bisericii? Înţeleg ele că sunt create din coasta lui Hristos? Căci Biserica, în chip nevăzut, a luat naştere din coasta lui Hristos prin vărsarea Sângelui pe Cruce, iar în chip văzut la Rusalii.
Toate aceste întrebări rămân întrebări şi aşteaptă răspunsul, dar nu un răspuns pe care să ni-l dea cineva, ci un răspuns care să vină dinăuntrul nostru. În primul rând, în lume, femeia nu este de ajuns de preţuită. În al doilea rând, legea nu ocroteşte îndeajuns femeia. Deşi căsătoria şi celelalte Sfinte Taine ale Bisericii se fac în chip văzut, adică de faţă cu oamenii, de faţă cu martorii. Un preot niciodată nu poate să săvârşească o Cununie numai el, mirii şi cântăreţul şi naşii, trebuie să mai fie cineva ca martor a ceea ce s-a întâmplat, martor pentru oameni, martor pentru Dumnezeu. Nu este de ajuns de cinstită femeia, nu este ocrotită. Femeia în zilele noastre este bătută, dispreţuită, chinuită, maltratată, jertfită, în final nerăsplătită şi neapreciată pentru cât face ea pentru omenire. Dimpotrivă, i se văd numai defectele, că are şi defecte. Şi toate acestea sunt etalate ca şi cum avem de-a face cu un lucru rău în sine.
Dacă femeia nu este preţuită, atunci Însuşi Hristos nu este preţuit, pentru că, reîntorcându-ne la simbol, Hristos este Capul Bisericii. O să spunem: dar cine dispreţuieşte aşa mult femeia? Noi! Noi, femeile, noi, bărbaţii, noi, oamenii, noi toţi nu acordăm îndeajuns de mult femeii atenţia şi cinstea cuvenită. Şi dacă nu facem aşa, atunci nu reuşim să preţuim nici familia şi în familie apare dispreţul. Astfel, bineînţeles, că nu mai avem de-a face cu soliditatea unei căsnicii, cu rezistenţa unei familii întemeiate.
Legea nu protejează femeia; ea este bătută şi ca să i se facă dreptate trebuie să facă o reclamaţie. Până să facă o reclamaţie, mai ia de câteva ori bătaie, după care renunţă. Este foarte greu să reclami soţul care te-a bătut, este aproape imposibil. Legea nu intră în acţiune de la ea însăşi, ca să protejeze femeia, despre care spunem că este sexul slab, dar ea nu este sexul slab, este sexul fin, atât. Sexul slab este bărbatul, cel care nu are o orientare foarte bună, ci este numai puternic. Aşa a fost dăruit el cu putere, iar restul calităţilor le-a lăsat Dumnezeu femeii (când zic restul calităţilor mă refer la această bogăţie de sentimente, o stare interioară de care este capabilă numai femeia). Din dispreţul bărbaţilor şi din nepreţuirea femeii a luat naştere o mişcare care se numeşte feministă şi cu care Biserica pe bună dreptate nu este de acord. În această mişcare femeile spun că ele sunt totul, că se pot descurca fără bărbaţi, că nu este nevoie de bărbaţi pe lumea asta şi că inclusiv copii pot face şi fără bărbaţi. Partea religioasă a intervenit, iar la anglicani au fost hirotonite femei şi de câţiva ani încoace se hirotonesc femei şi ca episcopi. O aiureală creată de această mişcare feministă. Observăm că dacă nu acordăm atenţia cuvenită, apar şi aceste aspecte extremiste.
Toate imperiile au pierit în momentul în care femeia n-a vrut să mai nască. În urmă cu două sute şi mai bine de ani, în provincia Kosovo erau 98% ortodocşi şi 2% musulmani. Anii trecuţi procentul s-a inversat: 2% ortodocşi şi 98% musulmani. A urmat intervenţia americanilor, care s-au purtat urât, care au bombardat şi în ziua de Paşti. Au bombardat bisericile, mănăstirile şi cimitirele ortodoxe. De ce? Ca să distrugă tot ceea ce însemna istorie şi vestigii! Îi condamnăm şi nu suntem de acord cu ce au făcut! Dar explicăm permisiunea pe care Dumnezeu a dat-o ca să se întâmple aşa, prin faptul că ortodocşii n-au vrut să mai nască.
„Nenaşterea” în rândul ortodocşilor duce la pieirea lor, nu a Bisericii Ortodoxe, ci a ortodocşilor. Ce înseamnă asta? Înseamnă că suntem şapte miliarde pe faţa pământului, din care numai 226 de milioane suntem creştini ortodocşi. De ce? În primul rând, din lipsa naşterilor. Ne văităm de alţii că se înmulţesc, dar nu facem nimic ca noi înşine să ne înmulţim, să perpetuăm neamul nostru românesc, creştin şi ortodox. Din populaţia românească, 86,5% sunt ortodocşi. Cu ceva excepţii, aceşti ortodocşi pe care noi îi botezăm, îi cununăm, îi împărtăşim după ce-i spovedim, cărora le predicăm, nu vor să mai nască. În familie a apărut crima.
Dacă totuşi nu credem că doar mulţimea mănăstirilor din ţara noastră acoperă şi rezolvă toate păcatele şi nelegiuirile noastre, atunci este bine, atunci putem reveni. Dar dacă mergem pe ideea că suntem creştini de 2000 de ani, că suntem urmaşi ai lui Ştefan cel Mare şi ai celorlalţi domnitori, unii dintre ei şi sfinţi, dacă credem că înţelegem ce vrea Europa de la noi şi ce putem da noi Europei, atunci lucrurile nu stau aşa simplu. Să înţelegem că politica demografică în lume este distructivă pentru creştinism. Şi dacă până mai ceva ani în urmă ortodocşii înţelegeau care este chemarea lor către Dumnezeu: „Tatăl Meu lucrează şi Eu lucrez”, în momentul acesta, puţini ortodocşi mai înţeleg aceste aspecte. Să înţelegem deci ce ne aşteaptă prin noi înşine: noi n-am avut şi n-avem ideea că suntem poporul ales, dar spunem că România este grădina Maicii Domnului. Nu este în realitatea de acum nicio grădină a Maicii Domnului! De ce să fie grădina Maicii Domnului, când acum noi citim aceste cuvinte, mâine mergem la biserică, poimâine îl serbăm pe Sfântul Andrei, iar la fiecare clipă în clinici se omoară copii, iar femeile îşi montează sterilete? Copiii sunt născuţi cu steriletul în călcâi, dovadă că steriletul nu omoară spermatozoizii, ci împiedică nidarea; dacă nu reuşeşte, atunci copilul nidează, se dezvoltă, apoi dă cu piciorul prin uter la naştere şi se naşte cu steriletul înfipt în călcâi. Asta ca să ne arate nouă Dumnezeu cum stau lucrurile. La ora aceasta se omoară copii. Acum noi citim aici, dar la spital se omoară copii. Şi atunci nu putem admite ideea că România este grădina Maicii Domnului pentru că, până la brâu, România înoată în sângele propriilor ei copii.
De asemenea, dacă întrebăm pentru care motiv a fost arestat, schingiuit şi omorât Constantin Brâncoveanu? Este greu să răspundem! Toată lumea ştie că a fost omorât pentru că nu a vrut să părăsească Ortodoxia si să treacă la islam. Acesta este ultimul dialog al lui cu sultanul şi apoi cu gâdele, cel care-i tăia capul. A fost un joc de cuvinte pentru a se acoperi imaginea pentru opinia publică mondială care era atunci. Este adevărat că a rezistat şi nu s-a lepădat de Ortodoxie. Dar motivul pentru care a fost arestat şi, în cele din urmă, schingiuit şi decapitat el, copiii lui şi primul lui ministru a fost că el a umplut Ţara Românească de copii. El însuşi, prin exemplul personal (a avut 11 copii), dar a şi favorizat din punct de vedere financiar, material ca poporul să nască copii şi s-a umplut ţara de copii. Politica lui demografică a enervat Poarta otomană care l-a chemat, dar el nu s-a dus şi, în cele din urmă, l-au arestat şi l-au omorât.
Aceasta este cauza reală pentru care el a fost ucis. Este adevărat şi cu Ortodoxia, dar aceea a fost întrebarea ultimă, este rezistenţa lui ultimă. Ce ni se cere nouă astăzi? Astăzi ni se cere să fim mai puţini, deşi am scăzut de la 22 de milioane la vreo 18 milioane (se spune că suntem 21,5 milioane, dar nu este adevărat) şi suntem în scădere. 18 milioane de locuitori tot suntem prea mulţi, mai trebuie să ne cernem. Şi ne cernem în ritmul în care ni s-a favorizat această cernere: anticoncepţionale abortive, divorţ, hrana nesănătoasă etc, toate acestea sunt distructive pentru noi.
Şi atunci eu m-aş gândi, ca şi dumneavoastră, la valoarea vieţii şi la libertatea cuplului, care, de fapt, a degenerat în libertinaj. Noi am făcut aici un expozeu a ceea ce sesizăm că se întâmplă în România, în lume, dar şi care afectează grav viaţa Bisericii Ortodoxe. Să stăm de vorbă să vedem ce-i de făcut ca să salvăm poporul român de la pieire! Fetelor, nu ştiu dacă vreţi să vă mai măritaţi sau nu, dar dacă vreţi să vă măritaţi, studiaţi dinainte care este chemarea căsătoriei. Observaţi că despre bărbaţi nu am vorbit nimic. De ce? Pentru că ei au modalitatea lor precisă de gândire şi nu trebuie să fie amestecaţi în problemele astea, ei au putere şi atât. Eu am vorbit de viitoarele conducătoare ale familiilor, adică despre femei, care sunt capul familiei şi ele fac totul: conduc familia şi le merge bine, întreţin gospodăria, dau educaţie copiilor etc. Bărbaţii sunt recunoscuţi ca puternici, cinstiţi, preamăriţi, dar nu sunt dotaţi cu puterea de susţinere a vieţii şi, deocamdată, de a salva neamul românesc creştin şi ortodox. Toată salvarea este la femei. Proaspetele căsătorite, viitoarele căsătorite, tot ce este femeie pot să salveze acum România!
Părintele Nicolae Tănase, Soț ideal, soție ideală, Editura Anastasis
