Duminica a XXI-a după Rusalii
Parabola din evanghelia de astăzi ne prezintă pe Semănătorul, ieşit să-Şi semene ,,sămânţa” Sa. Şi au fost călcate în picioare, iar păsările cerului venind le-au mâncat. Alte seminţe au căzut pe loc pietros şi, pentru că nu au putut face rădăcini adânci, venind soarele şi arşiţa, s-au uscat. O altă parte din seminţe a căzut între spini şi, crescând şi aceia odată cu ele, le-au înăbuşit. În fine, abia ultima parte a seminţelor a căzut în pământ bun, aducând rod: unele 100, altele 60, iar altele 30(Mt. 13, 8).
Este pilda sau parabola Semănătorului pe care, auzind-o, în mod firesc ne punem şi noi întrbarea: De ce oare Hristos Îşi grăia învăţătura Sa în felul acesta oamenilor? Nu este singura pildă prin intermediul căreia Măntuitorul alege să-Şi facă auzită aşa învăţătura. Se cunosc zeci de parabole prin care Domnul a găsit mai potrivit să transmită astfel oamenilor adevărul, iar nu în mod direct. De ce oare?
Ei bine, întrebarea aceasta I-au pus-o şi ucenicii imediat după ce a rostit pilda de astăzi, căci , citim în textul Evangheliei după Matei: Învăţătorule, pentru ce le grăieşti lor în pilde? Şi le-a răspuns Hristos: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, pe când acelora nu li s-a dat”.Şi apoi a adăugat:,,Pentru că văzând nu văd şi auzind nu aud, nu înţeleg”.Şi a mai spus şi acest cuvânt:”că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
Cât priveşte răspunsul dat de Mântuitorul în pericopa evanghelică de astăzi, el chiar trebuie explicat mai mult, căci a zis Domnul:,,Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă”.
Oare ce a vrut să spună Hristos cu aceste cuvinte? Dorea El, oare, ca învăţătura Sa să ajungă numai la urechile unora, iar nu la toţi? Nu vroia, oare, Domnul ca toţi ascultătorii Săi să ajungă să înţeleagă cuvintele Lui? Bineînţeles că dorea. Doreau însă toţi ascultătorii să vadă în Iisus pe Dumnezeu? Nu doreau!…Căci Evanghelia ne atrage atenţia că veneau unii să-L asculte cu inimi viclene şi cu urechi rău intenţionate, ca să-L prindă în cuvânt(Lc.11, 54) şi căutând motiv să strige mai târziu:,,răstigneşte-L, răstigneşte-L!”(Lc.23, 21). Domnul preferă acest mod de a-Şi propovădui învăţătura Sa, pe de o parte, din cauza fariseilor şi cărturarilor cei cu inimi viclene; acele ,,urechi” dornice să audă ceea ce voiau ele, iar nu ceea ce le grăia El. Pentru unii ca aceştia rosteşte Domnul cuvintele:,,nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor!’(Mt.7, 6)
Pe de altă parte, această practică, de a-Şi rosti învăţătura în pilde, era mult mai la îndemâna poporului de rând, a oamenilor simpli şi necărturari, care nu ar fi putut pătrunde prea uşor profunzimea cuvintelor Sale. Aici se împlineşte cuvântul Domnului care zice:,,Pentru că văzând nu văd şi auzind nu aud, nici nu înţeleg”(Mt. 13, 13).
Tot astăzi se împlinesc cu prisosinţă şi cuvintele: ,,Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua”. Tot celui care are, adică ucenicului şi celui dispus să audă adevărul, i se va da plus de învăţătură şi de înţelegere, i se va înmulţi cunoştinţa, iar celui ce are puţin, pentru că Îl abordează pe Hristos cu inimă vicleană, şi puţină lumină şi înţelegere pe care le are le va pierde. Aceasta pentru că Domnul nu S-a lăsat pradă vicleniei şi a dorinţei lor de a-L prinde în cuvânt.La un moment dat, cu mult înainte de a ,,veni ceasul Său”,chiar au dorit să pună mâna pe El, să-L judece şi să-L omoare, dar, în chip miraculous, nimeni n-a putut să se atingă de Dânsul, iar El pur şi simplu a plecat din mijlocul lor, lăsându-i neputincioşi (In. 7, 30).
Să ne întoarcem, însă, la pilda noastră de astăzi. Oare, agricultură face Domnul în evanghelia aceasta? Deplânge El cumva soarta unor seminţe care nu ajung în pământ fertil, şi pentru aceasta nici nu pot să încolţească şi să rodească? Aceasta Îl interesează Pe El în pericopa de astăzi? Ce voieşte să ne spună pilda Semănătorului care a ieşit să-Şi semene ,,sămânţa” Sa?
Ei bine, semătorul este Dumnezeu, iar sămânţa este cuvântul Său, pe care-l sădeşte în sufletele noastre întocmai cum este sădită sămânţa în pământ. Cele patru feluri de pământ, respectiv cel de lângă drum, terenul pietros, pământul spinos şi pământul cel bun reprezintă sufletele noastre, dornice şi capabile de a face roditoare Sămânţa cea sfântă în chip diferit.
Astfel, pământul de lângă drum, unde sămânţa este mult prea expusă şi de obicei este călcată în picioare, iar păsările cerului vin şi o mănâncă, reprezintă sufletele acelea care primesc cuvântul lui Dumnezeu în chip ,,pasager”, cu superficialitate ori indiferenţă şi, în plus, lumea şi diavolii le împiedică să rodească. Terenul pietros închipuie pe aceia care, deşi într-o primă fază se bucură de cuvântul cel sfânt, primindu-l cu bună intenţie în suflet, la vreme de încercare şi ispită totuşi se ,,pierd”, pentru că nu au ,,rădăcinile” credinţei celei sănătoase şi ,,apa” învăţăturii celei mântuitoare. Terenul plin de spini reprezintă sufletele celor care, deşi primesc cuvântul Domnului, luându-se apoi cu grijile ori plăcerile acestei lumi, se arată până la urmă tot neputincioşi.
Abia în cele din urmă, ni se spune, sămânţa cade în pământ bun unde, însă, rodeşte diferit, căci nici aici aceasta nu aduce rod sută la sută. Deşi pământ bun, numai unele seminţe aduc rod deplin, căci altele rodesc în proporţie de doar 60%, iar altele abia 3o%. Ce înseamnă aceste procente şi cum se tălmăceşte această rodire insuficientă? Ei bine, Domnul prevedea încă de acum 2000 de ani că doar o parte din omenire va ajunge să îmbrăţişeze învăţătura Sa creştină şi, din păcate, nici aceasta în chip unitar şi uniform, pentru că diferite au fost şi sunt Confesiunile creştine şi diferit este modul de asumare a adevărului întreg adus de El. A prevăzut, de asemenea, şi neputinţa noastră, a celor care încercăm duminică de duminică să adunăm în sufletele noastre ,,seminţele cele sfinte” – adică învăţăturile dumnezeişti din Sfânta Evanghelie – dar nu reuşim să aducem cu toţii roadele pe care El le aşteaptă de la noi.
De ce? Pentru că nu toţi suntem ,,pământul cel bun”. Pentru că unii sunt ,,pământul de lângă drum”, stăpâniţi, adică, de indifereţă, ori de prea multă superficialitate. Alţii sunt,,pământ pietros” Si neroditor, întâmpinând cu inimă ,,împietrită” dragostea şi învăţătura lui Dumnezeu, iar alţii sunt ,,pământ spinos” ce respinge cuvântul sfânt, pentru că nu sunt destul de curăţaţi de bălăriile păcatului.
De aceea, cred că ar trebui să ne întrebăm astăzi cu toţii: Noi ce fel de ,,pământ” suntem? Suntem pământul cel bun? Rodim noi cele duhovniceşti? Şi dacă da,ne străduim 100%? Sau rodim doar 60%, ori abia 30%? Iată întrebări pe care evanghelia de astăzi ni le pune fiecăruia şi iată cum să înţelegem această parabolă!
Să luăm aminte că, nu din vina Semănătorului şi nici din pricina seminţei are loc nerodirea sau puţina rodire, ci din cauza ,,pământului”, adică a omului celui ,,pământesc”, zidit din pământ, dar care nu se străduieşte îndeajuns să se înalţe de la cele pământeşti către înălţimea cuvintelor celor cereşti. De aceea, să rugăm pe Semănătorul învăţăturii celei sfinte şi dumnezeieşti să semene şi în sufletele noastre cuvintele Lui cele de viaţă dătătoare, dar să ne ajute şi să ajungem a fi cu toţii ,,pământul cel bun” şi bine roditor, astfel încât darul Lui să nu se reverse peste noi în zadar. Să-L rugăm să binecuvinteze sufletele noastre, înţelegerea noastră, viaţa noastră, ca să putem rodi şi noi din belşug în ogorul Său, spre folosul semenilor noştri şi spre slava numelui Său celui sfânt.
+ Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
