26 octombrie – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Sfinții Bisericii sunt fiii și fiicele a diverse popoare, fiind foarte diferiți ca vârstă și ocupații și la fel și la nivelul virtuților pe care le-au lucrat, iar Sfântul Dimitrie, Marele Mucenic, pe care îl pomenim astăzi, e grec de neam și s-a născut în cetatea Solun sau Tessalonicul de astăzi.

Un Sfânt grec, pentru o întreagă lume! Cum, tot la fel, avem Sfinți asiatici, africani, europeni, americani…pentru o întreagă lume, pentru că atunci când îi pomenim, într-o anume zi, în ziua lor de pomenire, ei sunt pomeniți la nivel ecumenic, la nivelul întregii Ortodoxii.

Și asta ne învață (cum spuneam și altădată) să ne iubim unii pe alții, dincolo de etnie, limbă, culoarea pielii sau mentalitate, pentru că Împărăția lui Dumnezeu e formată din Sfinții întregii lumi, din Sfinți din diverse părți ale lumii și nu doar dintr-o etnie. Însă, pentru ca să ne iubim, mai întâi de toate, nu trebuie să fim refractari la faptul de a ne cunoaște. De a ne cunoaște unitatea șidiversitatea în același timp, adică pe cele care ne sunt comune cât și pe cele în care suntem diferiți unii față de alții.

Sfântul Dimitrie, Părintele nostru, pomenit astăzi, s-a născut într-o familie ortodoxă…dar în timpul unei prigoane împotriva Bisericii. Părinții săi, în taină, erau credincioși, aveau Icoana Domnului și pe cea a Maicii Sale în casa lor și aprindeau în fața lor candelă și tămâiau. Însă nu aveau copii…

Și Dimitrie se naște ca un răspuns sfânt, din partea lui Dumnezeu, la rugăciunile părinților săi. Fapt care i-a umplut de o mare bucurie, pentru care au făcut un mare ospăț, o mare petrecere.

Nașterea e un moment de bucurie, dacă aștepți copilul, dacă îl iubești, dacă pătimești multe dureri pentru el… Însă nu toate nașterile sunt bucuroase. Unele nașteri… sunt triste… sau nu se mai produc… Însă când bucuria te copleșește, atunci înțelegi pe copilul, pe copiii tăi, ca un dar imens de la Dumnezeu și ca o imensă responsabilitate.

Pentru că nașterea e începutul educației. Iar copilul începe să fie educat din pântece sau de mai înainte de a se naște, dacă tu, ca mamă sau tată, înțelegi că el e darul lui Dumnezeu în viața voastră și că acest dar trebuie să înflorească, trebuie să crească, trebuie să își aducă rodul său întru Împărăția lui Dumnezeu și nu doar în societatea actuală.

Pentru că nașterea e un dar pentru veșnicie și nu doar pentru câțiva ani sau zeci de ani. Iar orice am fi noi, astăzi, în societatea de față, e doar un pas… spre Împărăția lui Dumnezeu, care are drept normă de viață viața în harul Preasfintei Treimi.

Sfântul Dimitrie, ca mulți dintre pruncii Bisericii, a fost educat…sub Sfintele Icoane. El a fost dus de părinții lui în casa lor de rugăciune și i s-au prezentat Icoana Domnului și pe cea a Maicii Sale și i s-a vorbit despre adevărurile dreptei credințe. Privind prin Icoane pe Dumnezeul întregii făpturi, întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire, pe Hristos Domnul, pe Maica Domnului, pe Sfinți, luând de la cuviința lor exemple de cuviință, Sfântul Dimitrie a înțeles diferența enormă dintre Icoană și idol.

Icoana e o fereastră teologică spre Împărăția lui Dumnezeu. Idolul e o falsificare a realității, o mistificare a Dumnezeirii și a sfințeniei, o înlocuire a adevărului cu minciuna. Tocmai de aceea noi trecem prin Icoane, cu gândul și cu dorul inimii spre adevărul sfânt al relației cu Domnul și cu Maica Sa și cu Sfinții și Îngerii Săi, pe când printr-un Sfinx, printr-un Vishnu, printr-o reprezentare fantastică nu ne întâlnim cu nimeni… decât cu demonii care falsifică dreapta închinare.

Și Dumnezeiescul Dimitrie, umplându-se de evlavie și de bună cuviință, a sărutat Sfintele Icoane și a primit Botezul Bisericii, în taină, în casa lor, crescând, pe fiecare zi, în adevărul lui Dumnezeu și în fapte bune.

Și aceasta, pentru că nu e de ajuns doar să începi să fii creștin ortodox. Nu e de ajuns să te botezi. Nu e de ajuns doar să mergi la Biserică un an, doi, 10…și apoi să faci pauză. Viața Bisericii e fără pauză! Viața Bisericii e o continuă căutare, încordată, plină de bucurii și de tristeți, de clipe de har și de clipe de întuneric, de suișuri și coborâșuri din care nu trebuie să dezertezi.

Da, ne e greu, foarte greu, enorm de greu de multe ori! Însă bucuriile vieții noastre sunt incalculabile…

Și Sfântul Dimitrie, care își tăinuia credința și viața, el fiind militar (de unde îmbrăcămintea sa militară din Icoana de deasupra) e avansat la rangul de antipat/proconsul/guvernator roman, pentru că Grecia acelui timp era parte comună din Imperiul Roman, după cum, astăzi, e membră de drept a Uniunii Europene.

Însă, în loc să se ocupe doar de apărarea militară a cetății Solun, a orașului în care se născuse și în ciuda faptului că era un tânăr și nu un general de armată în vârstă, Sfântul Dimitrie se comportă ca un nou Apostol Pavel, adică aidoma unui propovăduitor creștin pentru membrii cetății, luptând împotriva păgânismului și învățându-i pe toți dreapta credință.

Pentru noi: un lucru bizar. Cum ar trata televiziunile actuale știrea: un general al armatei române, cu misiune în Afganistan, a început să predice Ortodoxia musulmanilor? Prima glumă de doi lei ar fi aceasta: e popă sau general?

Însă Părintele nostru, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie asta a făcut la vremea lui: și-a depășit și neglijat atribuțiile militare… pentru că se simțea responsabil pentru mântuirea oamenilor. Iar Biserica nu îl laudă acum, în primul rând, pentru că a fost un bun militar, un strateg, ci pentru că a fost un creștin responsabil.

Și asta, odată în plus, pentru ca să înțelegem cu toții, că și medicul, și polițistul, și politicianul, și artistul, și muncitorul, cu toții, suntem chemați, mai înainte de toate, ca să fim niște buni creștini și apoi niște buni profesioniști sau oameni de nădejde.

Pentru că, dacă nu avem principiile evanghelice și eclesiale în viața noastră nu putem fi nici niște oameni ai societății autentici. Pentru că cine e autentic creștin e și autentic om social, pentru că Împărăția lui Dumnezeu e a acelora care sunt drepți și curați cu inima.

Iar Sfântul Dimitrie a fost un cetățean exemplu, un om responsabil nu numai pentru mântuirea sa ci pentru mântuirea întregii cetăți și, când și-a dat seama că au ajuns faptele sale la urechea celui care îl înaintase în grad și-a încredințat averea slujitorului său Lupul și s-a pregătit de… chinuri.

Nu s-a înspăimântat! Nu a dezertat! Nu a ieșit dintre granițele imperiului! Ci și-a împărțit averile, pregătindu-se pentru martiriu prin rugăciune și post. Când a venit împăratul și l-a întrebat dacă e creștin, nu a mințit. A recunoscut că este. Și, în loc să îl trimită la închisoarea comună, l-a părăsit într-o baie mare, veche, aproape de palatul imperial, pentru ca să îl înjosească.

Și aici, iarăși, Sfântul Dimitrie, un tânăr și nu un bătrân, care părea să nu aibă atâta experiență sau prea multă răbdare, înțelepciune sau sănătate puternică, nu s-a înspăimântat ci se ruga cu cuvinte ale Psaltirii, pe care le știa pe de rost.

A fost vizitat de către Satana, sub forma unui animal, care dorea să îl muște de picior, pentru ca, după aceasta, să fie vizitat de un Înger al Domnului, care i-a spus să se întărească, pentru ca să îi biruie pe vrăjmașii săi. Acesta i-a adus o cunună splendidă din Rai și i-a pus-o pe cap, fiind umplut prin aceasta de dorul de a muri pentru Hristos Dumnezeu.

Dacă se înspăimânta de demon, nu mai putea să se bucure de vederea Îngerului lui Dumnezeu. Iar rugăciunea, tăria sufletească, nădejdea în Dumnezeu, bărbăția duhovnicească l-au scos din mâinile dracilor și l-au făcut nebiruit în dureri.

Împăratului roman, persecutorului Sfântului Dimitrie, tocmai revenit dintr-o bătălie, i se organizează luptele pentatlonului în cinstea sa. Printre luptătorii de forță ai amfiteatrului era și Lie, un vandal foarte periculos. Iar bucuria drăcească a împăratului era să îl vadă pe furiosul Lie cum îi omoară pe creștini în amfiteatru, în fața lui și a poporului care se distra văzând lupte…și oameni morți…Adică nu era mare diferență între ei…și noi, care vedem filme cu morți și răniți toată ziua sau jucăm jocuri pe computer cu…morți și răniți…

Delectarea cu răul altuia era la modă…ca și azi…

Nestor, un creștin cunoscut de Dimitrie, și el martirizat mai apoi, cere binecuvântarea și rugăciunea Sfântului Dimitrie și prin aceasta îl omoară, în luptă, pe Lie, pe vandalul necruțător. Nestor era și mai tânăr decât Dimitrie: nu împlinise nici 20 de ani.

Istoria martiriului Bisericii s-a scris, cel mai adesea, cu sânge tânăr. Libertatea noastră de acum e câștigată tot cu sânge…cu sânge de tânăr. Numai că noi ne batem joc de ea, de libertatea și de timpul mântuirii noastre…în stil mare, nedemn de astfel de tineri, care aveau mintea lui Hristos, care știau să moară… pentruca să fie vii…

Împăratul îl acuză pe Nestor că l-a învins pe Lie prin farmece. Nestor îi replică împăratului: „Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu”. Numai că împăratul nu Îl cunoștea pe adevăratul Dumnezeu, pentru că era idolatru.

Dar, pentru acest răspuns, considerat, impertinent, desigur, fără ca prin asta să fie fals, Sfântului Nestor i se taie capul… cu cuțitul. Nu cu sabia ci, cu mare sadism: cu cuțitul, de parcă ar fi fost un pui de găină… Însă l-au omorât așa pentru ca să… sufere mult… și nu puțin…

Iar șirul nesfârșit al Mucenicilor Bisericii e format din crime abominabile la adresa umanității. Care mai de care mai odioase, mai incredibile… Și pentru acestea, iată, că Biserica lui Dumnezeu nu mai dă în judecată pe nimeni, dacă i se neagă Mucenicii, Sfinții sau dacă sunt pângărite numele, locurile de martiriu sau zilele de pomenire sunt necinstite.

Împăratul, întristat de moartea lui Lie, află că Nestor l-a ucis pe Lie cu ajutorul lui Dimitrie și poruncește ca și Dimitrie, Părintele nostru, să moară ucis tot cu sulița, după cum Lie fusese aruncat în sulițe. Grupul de ostași care vine, în temniță, la Dimitrie, ca să îl omoare, îl găsește în rugăciune pe acesta. Și au aruncat sulițele în el… prima intrând în coasta dreaptă a lui Dimitrie…

I-au lăsat trupul neîngropat…

Noaptea, pe furiș, creștinii au venit și i-au îngropat trupul.

Lupul, slujitorul credincios al Sfântului Dimitrie, a fost de față la martirizarea sa și i-a luat haina și inelul, muiate în sângele său, prin care s-au făcut multe minuni după aceea. Și pentru că s-a dus vestea despre minuni și lui Lupul i s-a tăiat capul.

Însă exemplul și amintirea sa nu s-au stins până astăzi și Sfintele sale Moaște, cât și minunile sale se cunosc de oameni de pretutindeni. Numele său e purtat și de bărbați și de către femei, pentru că avem și Dumitru și Dumitra dar, mai ales, el inspiră, continuu, la îndrăzneală dumnezeiască, la o tinerețe responsabilă, la o viață autentic ortodoxă.

Și astfel, îl sărbătorim pe un tânăr, care nu a trăit și nici nu a murit…degeaba! Și, totodată, pe prietenii lui…și pe următorii lui, de atunci…și de peste veacuri…care își găsesc frumusețea în viața cu Dumnezeu și nu într-o viață la întâmplare.

De fapt acesta e mesajul Dumnezeiescului Dimitrie, Tânărul, Marele Mucenic, Guvernatorul roman creștin: nu trăiți fără bucuria continuă de a-L iubi pe Dumnezeu și de a fi proprii ajutorului acordat oamenilor!

Pr. Dorin Picioruș