„Desfrâul virtual” și „văduvele de calculator”

„Prețul infidelității virtuale este dat de prăbușirea relațiilor reale, de pierderea credinței și a dragostei, la fel ca în cazul unei relații reale extraconjugale. Dorința este aprinsă de imaginație. Această virtualitate a calculatorului demonstrează, din punct de vedere tehnologic, ceea ce părinții Bisericii au numit visare și nălucire. Și nu e vorba de născocirile artistice. Mitropolitul Antonie de Suroj scrie astfel: „Lumea lui Dumnezeu este o lume a realității. Lumea diavolului este lumea viselor și a irealității, deși toate par foarte accesibile. Noi suntem atotputernici, mândria noastră este satisfăcută, suntem orice vrem, doar să nu fim ca în realitate. Suntem curajoși și puternici, deși, nu am făcut nimic. Dormim, dar lumea realității le aparține celor care priveghează.”

Omul crează un univers fantomatic, alternativ, pe care îl umple de el și în care se cufundă total, așezându-se pe sine în locul Creatorului. Plecând din lumea lui Dumnezeu în lumea iluzorie, noi ne pierdem libertatea interioară și ne dedăm robiei patimilor. Păcatul se face nu doar prin acțiuni, ci și „virtual”, prin gânduri și sentimente. Să medităm puțin asupra frazei care caracterizează Taina Căsătoriei. Aceasta a fost pronunțată de Dumnezeu în Rai și repetată de Mântuitorul în timpul vieții Sale pământești: Pentru aceasta, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup (Facere 2, 24; Marcu 10, 8).

Verbul „se va lipi” în limba originalului, înseamnă „va fi asimilată”, „asemănată” și chiar „absorbită”. Expresia „un singur trup” simbolizează taina unității spirituale a soților. Dar ce anume unește „cele două părți” într-un singur tot? Dragostea! Și ce face desfrânarea? Autorii ortodocși propun două comparații concludente. Să luăm, de exemplu, adezivul, cu care se lipește ceva și apoi se dezlipește. Dacă repeți, cu aceiași fâșie, acest lucru, ea nu va mai avea proprietatea de lipire. Tot în aceasta, constă și esența desfrâului: în pierderea capacității de „a te lipi cu inima”. Dragostea dăruită de Dumnezeu poate fi comparată și cu un potir de aur, care conține o băutură inestimabilă, fără de care nu poți deveni Om. Având o atitudine neglijentă față de potir, desfrânatul îl tot mișcă, dintr-o parte în alta, și varsă cu timpul, capacitatea sa de a iubi.

Voi da trei exemple din practica personală a preotului Serghie Șkleaev. Un bărbat avusese relații cu multe femei. El încerca să aibă cât mai multe relații, uneori chiar cu un interes „sportiv”, pentru a se analiza dintr-o altă perspectivă. „Dar acum, se plângea el, nu mai pot iubi. Din punct de vedere fizic, pot avea relații trupești, ca un animal, dar nu mai pot iubi cu inima, fapt pentru care sufăr mult.” Unii chiar declară sus și tare: „Nu mai iubesc demult pe cineva.” Odată, părintele Serghie a fost rugat să sfințească o casă, la țară, unde locuia o familie formată din soț, soție și copii. Pe un raft, într-o cameră a casei erau câteva casete video, al căror titlu ducea cu gândul, în mod evident, la conținutul pornografic al filmelor. Atunci când soția a ieșit în curte, părintele Serghie i-a explicat soțului, care este pericolul relațiilor extraconjugale și, indicând spre casete, a spus: „Iată, ați văzut aceste filme și v-ați dorit să fiți cu aceste femei. Nu puteți realiza această dorință fizic, dar cu mintea, cu spiritul, v-ați unit cu ele. Și acum, după vizionare, ați devenit altfel, mai străin, și nu o puteți iubi la fel pe soția dumneavoastră. Nu-i așa?” Chipul interlocutorului s-a schimbat, în ochi apărându-i o teamă și neliniște. „Părinte, am înțeles totul. Voi distruge aceste casete și nu voi mai proceda la fel”, a răspuns bărbatul.

Al treilea exemplu se referă la un bărbat căsătorit, care a fost la nunta prietenilor singur, fără soție. Printre invitați el a văzut o femeie care i-a plăcut. Ei au dansat, au discutat, au glumit și s-au despărțit. Acasă, soția, văzând o fotografie de grup de la nuntă, unde apăreau diferite femei, printre care unele chiar mai frumoase decât cea care-i plăcuse soțului, a pus totuși degetul pe imaginea femeii împricinate și a întrebat: „Dar aceasta cine este?!” Dacă soțul nu este infidel din punct de vedere fizic, însă flirtează undeva, cu cineva, asigurându-și soția că doar pe ea o iubește, este prins, fiindcă soția simte minciuna.

Fiind infideli cu inima, oamenii devin străini în interior. Tocmai aici se ascund cauzele adânci ale destrămării familiilor și așa se produce fisura, care poate deveni prăpastie. Cel care a dat cu piciorul în lucru sfânt, a dat și sentimentele sale, pe bucăți, partenerilor. Și-a golit inima și a procedat ca fiul risipitor din pilda evanghelică: Și-a risipit averea, trăind în desfrânări (Luca 15, 13). Soții sunt legați cu inimile lor de fire spirituale nevăzute, pentru că cei doi sunt „un singur trup”. Sufletele fac schimb de valori și gânduri dobândite anterior. Uneori, oamenii se simt de la mii de kilometri. Comunicarea inimilor se face ca o cunoaștere și o întrepătrundere intuitivă, uneori chiar inconștientă. În acest fel „curge” energia spirituală. Legătura între suflete este asemenea efectului vaselor comunicante: nivelul apei este egal, indiferent de fluctuațiile masei și volumului. Cu ce este umplut un „rezervor”, cu aceea se umple și celălalt. Se transmit, de asemenea, și urmările păcatelor, dar și roadele harului. Această acțiune nu depinde de timp și spațiu, deși își schimbă formele și intensitatea. Ea poate continua și după moartea fizică a soțului sau a soției.

Conform convingerii părintelui Paisie Aghioritul, „așa cum harul dumnezeiesc este o putere care acționează la distanță și se transmite oamenilor, la fel și energia vicleană a diavolului acționează la distanță și se transmite. Dacă, de exemplu, două suflete se află într-o anume stare spirituală și unul se gândește la celălalt, atunci se transmite și puterea dumnezeiască. La fel și două suflete, care trăiesc în păcat și au o comunicare oarecare: unul dintre acestea poate primi, de la distanță, acțiunea demonică, ca și cum ar primi o telegramă. ”

„Văduvele de calculator”

„Am fost întotdeauna foarte geloasă, însă nu m-am gândit că voi fi nevoită să fiu geloasă pe un calculator”, spune Dașa, care este căsătorită de șase ani. „La început eram convinsă că soțul stă foarte mult pe Internet pentru bani. Dar nu a fost așa! Cu trecerea timpului, statul în fața calculatorului se prelungea, iar veniturile familiei scădeau.” Serile lor aveau același program. Victor apărea acasă, spunea câteva cuvinte și mergea în fața calculatorului. Cina o lua exclusiv „la postul de lucru”. Speranțele că nașterea unui copil îl va distrage pe soț de la patima lui nu s-au adeverit. Băiețelul nu l-a interesat pe tătic. Chiar și atunci când copilul a crescut și a început să vină pe lângă Victor, acesta îl trimitea întotdeauna la mama. Odată cu apariția copilului, relațiile dintre soți, în astfel de familii, nu fac decât să se complice. Copilul îl deranjează pe tata din satisfacerea, după dorință, a plăcerilor virtuale și, de aceea, devine obiectul antipatiei sau chiar al urii. Răbdarea Dașei s-a terminat, atunci când Victor a trecut la flirtarea virtuală.

„Văduvele de calculator” sunt soțiile oamenilor care sunt prea mult atrași de calculator. Se întâmplă ca familia să se destrame în felul următor: soțul „trăiește” cu calculatorul într-o cameră, iar soția cu copilul, în alta. Comunicarea patologică cu partenerii virtuali înlocuiește familia reală și prietenii. Ceea ce începe ca o vorbăraie între prieteni, adesea se transformă în ceva mult mai consistent. Oamenii încep să-și scrie mai mult, chiar dacă nu este necesar. Soțiile trimit mesaje până dimineața, ignorând patul conjugal. Soții utilizează fără măsură calculatorul, intrând pe pagini de distracții sau chiar fac amor pe Internet (cybersex). Aceasta nu e altceva, decât dependența de duhul desfrânării. Computeromanii încetează să se mai intereseze de viața reală și se dedică total celei virtuale. Ei petrec în rețea până la 18 ore pe zi. Dacă nu au posibilitatea să se apropie de calculator, aceste persoane suferă de depresie și de disconfort fizic. Unii economisesc chiar și mâncând mai puțin, doar pentru a aduna bani de un monitor mai bun. Ei pot petrece o noapte întreagă în fața calculatorului, ceea ce le aduce o satisfacție deosebită în mod continuu. Această patimă apare brusc și nu te lasă timp de ani de zile.

Adesea, „cyberalcoolicii” încetează să se mai îngrijească de felul cum arată, îmbracă haine murdare și nu ies afară. Soțiile unor astfel de persoane devin într-adevăr, văduve, chiar dacă soții lor sunt vii. Chiar dacă stă alături, într-un astfel de caz, soțul parcă se află în altă dimensiune. Majoritatea persoanelor atașate de calculator încep să aibă relații virtuale din cauza plictiselii și a singurătății, a insucceselor în dragoste, a dorinței de a diversifica viața sau de a se distra. Aparenta lipsă de pedeapsă pentru contactele în Internet te cheamă să muști din fructul interzis – senzațiile erotice și impresiile ieșite din comun. La fel ca alte dependențe, cybersexul are un fundament: oamenii cu respect de sine scăzut, cei ce sunt incapabili să construiască relații armonioase cu ceilalți sunt mai înclinați spre această boală.

Intrând în Rețea, un astfel de om încearcă să obțină respect și importanță. El găsește un fel de „ușurare”, dar cade rapid în „capcană” și părăsește familia, casa, cariera. La întrebarea ce oferă atât de atractiv Internetul, în calitatea sa de metodă de „părăsire” a realității, autorii contemporani (A. Voikunski, V. Burova, A. Egorov ș.a.) răspund astfel: posibilitatea comunicării sociale anonime (o semnificație importantă, se dă aici sentimentului de siguranță în cazul utilizării poștei eletronice, a chat-ului etc.); condițiile pentru realizarea reprezentărilor și a fanteziilor cu Feedback (inclusiv noile imagini ale ego-lui); o altă metodă de căutare a noilor teme și interlocutorilor care răspund aproape la orice întrebare (și nici nu trebuie să soliciți atenția cuiva, pentru că poți părăsi monitorul oricând); accesul nelimitat la informație („vampirism informațional”).

La fel ca pornofilia, cybersexul amintește despre atracția implacabilă pentru jocurile de noroc, tutun, alcool și droguri. Interesant este că stadiile formării dependenței de Internet sunt asemănătoare cu stadiile dependenței de droguri. Sevrajul dependenților de Internet este asemănător sevrajului narcomanilor. Suntem în fața unui peisaj înfricoșător. Încă nu există criterii confirmate oficial, care să definească măsura dependenței de Internet. Cu toate acestea, în cea de-a patra ediție a cărții Culegere de date statistice și de diagnostice a tulburărilor psihice a Asociației Americane de Psihiatrie, au fost fixate astfel de semnalmente. Dintre toate diagnosticile descrise acolo, cel mai apropiat de dependența de Internet este acela al dependenței de jocurile de noroc. Obișnuința cu sexul virtual reprezintă o tulburare a controlului voinței, neprovocată de componente chimice. După ce s-a format și s-a fixat obișnuința păguboasă, este foarte dificil să mai creezi o familie unită sau să eviți divorțul.

Le dorim noi o astfel de „fericire” oamenilor apropiați? Ar trebui oare să ne mirăm că „sindromul calculatorului” este un motiv clar pentru divorț? Chatul pe Internet tinde să ocupe primul loc în lista cauzelor destrămării relațiilor. Flirtul on-line este un drum fără prea multă aderență; poți aluneca oricând. Contribuind la intrige și trădări, acesta duce din ce în ce mai des cuplurile în stare de criză. Partea „vătămată” se plânge, de obicei, astfel: „Soțul mă înșală cu calculatorul! Tot timplul liber îl petrece cu femei virtuale. Chiar și cu mine comunică prin aceste scrisori electronice, deși, stăm în aceeași casă! Nu mai am soț, ci o mașinărie fără suflet, conectată în permanență la Rețea.”

Iată încă o istorie concretă: soția lui Serghei A. era aptă să muncească, dar prefera să-și petreacă zilele în fața calculatorului. Ia scria tot timpul într-un jurnal pe Internet, care putea fi accesat liber de alte persoane. Soția se plângea tot timpul de duritatea emoțională a soțului, de rutina vieții casnice și, adeseori, găsea simpatizanți. Până la urmă, a intrat într-o relație virtuală cu un oarecare tânăr din Omsk. Totul a mers atât de departe, încât, într-o seară, venind acasă, soția i-a spus lui Serghei: „Nu-l mai pot înșela cu tine!” Să remarcăm felul, în care s-au schimbat valorile și au fost deplasate conceptele. Soția îl considera pe „boyfriend”-ul de pe Internet, ca fiindu-i soțul legitim, iar pe soț – un amant. Lucrurile s-au încheiat cu divorț. Serghei s-a căsătorit a doua oară. La el în casă există un calculator, însă acesta nu este conectat la Internet.

Dar cum e atunci când copiii conștientizează că părinții le sunt luați de calculator?! Conform unei știri din mass-media, un adolescent de 15 ani a citit, din curiozitate, mesajele de pe Internet ale tatălui său și a fost șocat de faptul că acela flirta cu fete tinere, le propunea să aibă relații sexuale și stabilea întâlniri. O fetiță de 12 ani plângea pentru că mama ei petrece prea mult timp aproape dezbrăcată în fața monitorului și își postează pozele nud pe Internet. Astfel de dependențe părintești lovesc în psihicul copilului, îl alungă de acasă și îl împing spre fapte necugetate. Problemele cu caracter intim și personal, care apar din vina internetomanului, provoacă adesea apropiaților acestuia agresivitate și pot duce chiar la suicid. Astfel, un bărbat care a acuzat-o pe soția sa de desfrâu pe Internet, a ucis-o pe aceasta și pe cei doi copii pe care îi aveau, după care a încercat să se sinucidă. Specialiștii nu au descoperit nereguli serioase la psihicul văduvului. Curios este că înainte de crimă, acesta a trimis către mass-media plângeri pentru înșelările virtuale ale soției sale. Uciderea copiilor a explicat-o prin aceea că nu voia „să-i lase să trăiască în această lume crudă”.

Particularitățile Rețelei mondiale permit să experimentezi și cu propria persoană, fără a fi pedepsit, prin crearea de „personalități virtuale”. Uneori, oamenii „își schimbă” înfățișarea, sexul, vârsta, naționalitatea etc. În lumea virtuală este ușor să devii un prinț pe cal alb. Astfel, după părerea psihologilor, o tânără rebarbativă poate apărea sub forma unei frumoase ca-n povești. Iar un băiat, care suferă probleme de comunicare cu fetele, în lumea virtuală poate părea un mare macho, bărbat cu experiență. Atunci când amanții virtuali se întâlnesc în viața reală, adesea sunt foarte dezamăgiți și nu doar din cauza înfățișării. Bărbatul puternic, încrezător în forțele proprii și femeia distinsă, care nu-și cunoaște valoarea, devin dintr-odată oameni complexați, sclavi ai stereotipurilor, iluziilor și ambițiilor…”

Constantin Zorin, În căutarea fericirii conjugale