Miguel de Cervantes

Cervantes Saavedra, Miguel de (29.09.1547, Alcalá de Henares, Spania – 22.04.1616, Madrid). Romancier, dramaturg şi poet de origine spaniolă, creatorul personajului Don Quijote şi cea mai importantă şi celebră personalitate din literatura spaniolă.

Romanul său Don Quijote (El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha) a fost tradus, în întregime sau parţial, în peste 60 de limbi. Chiar şi azi se publică noi şi noi ediţii, iar dezbaterile critice asupra operei sale continuă nestingherite încă din sec. XVIII. În acelaşi timp, datorită reprezentării lor pe scară largă, în artă, teatru şi film, personajele Don Quijote şi Sancho Panza sunt, probabil, mult mai familiare din punct de vedere vizual oamenilor decât oricare alt personaj din literatura mondială.
Cervantes a experimentat foarte mult. A abordat toate genurile literare majore, nu numai pe cel epic. A fost un nuvelist remarcabil. Câteva din nuvelele sale din colecţia Povestiri exemplare (Novelas exemplares, 1613) au ajuns la un nivel apropiat de Don Quijote, dar la scară miniaturală.

Viaţa lui Cervantes. Începuturile

Cervantes s-a născut la cca 32 km de Madrid, probabil pe 29 septembrie (în ziua de San Miguel). A fost botezat pe 9 octombrie. Era al patrulea dintre cei şapte copii ai unei familii provenite din mica nobilime, dar care decăzuse la statutul de oameni de rând. Tatăl său era bărbier-chirurg, reducea fracturi, efectua flebotomii şi rezolva mici probleme medicale. Familia s-a mutat din oraş în oraş şi se ştiu puţine lucruri despre primii ani de învăţătură ai lui Cervantes. Se presupune, pe baza unui pasaj din Povestiri exemplare, că ar fi studiat o perioadă sub îndrumarea iezuiţilor, deşi este puţin probabil. Spre deosebire de majoritatea scriitorilor spanioli ai timpului, chiar şi aceia de origine umilă, se pare că Cervantes nu s-ar fi dus la universitate.
Se ştie cu siguranţă însă că, la un moment dat, a devenit un cititor pasionat. Directorul unei şcoli municipale din Madrid, un om influenţat de scrierile lui Erasmus din Rotterdam, numit Juan Lopez de Hoyos, îl considera pe Miguel de Cervantes „elevul său iubit“. Acest lucru se întâmpla în 1569, când viitorul autor avea 21 de ani, aşa că – în cazul în care este vorba de acelaşi Cervantes – trebuie să fi fost elev care şi preda la şcoală ori să fi studiat acolo înainte sub îndrumarea lui Lopez de Hoyos. Primul său poem publicat, la moartea tinerei soţii a lui Filip II, Elisabeta de Valois, a apărut în această perioadă.

Soldat şi sclav

În acelaşi an, Cervantes a plecat în Italia. Nu se ştie dacă a făcut acest lucru pentru că era „studentul” cu acelaşi nume urmărit pentru implicarea într-un incident în care fusese rănit un om; dovezile sunt contradictorii. În orice caz, plecarea lui Cervantes a fost un pas pe care mulţi tineri spanioli îl făceau pentru a înainta în carieră. Se pare că, pentru un timp, a fost şambelan în casa cardinalului Giulio Acquaviva din Roma. Cu toate acestea, prin 1570 s-a înrolat ca soldat într-un regiment de infanterie spaniol din Napoli, pe atunci sub conducerea coroanei spaniole. A rămas acolo timp de aproape un an, până să fie trimis în luptă.
Relaţiile cu Imperiul Otoman, condus de sultanul Selim II, au ajuns la o stare de criză, iar turcii au ocupat Ciprul în 1570. O confruntare între flota turcă şi forţele navale din Veneţia, papalitate şi Spania devenise inevitabilă. La mijlocul lunii septembrie 1571, Cervantes s-a îmbarcat la bordul navei Marqucsa, din liota aflată sub comanda lui Don Juan de Austria, care a atacat inamicul pe 7 octombrie în golful Lepanto, lângă Corint. Bătălia aprigă s-a încheiat cu înfrângerea zdrobitoare a turcilor şi a dus la eliberarea Mediteranei de sub controlul acestora.

Există relatări independente privind purtarea lui Cervantes în luptă, atestându-i curajul. Deşi cu febră, a refuzat să stea deoparte şi a luptat cu vitejie. A fost împuşcat de două ori în piept, iar un al treilea glonţ i-a lovit braţul stâng, pe care nu l-a mai putut folosi tot restul vieţii. Scriitorul a fost mereu mândru de modul în care s-a purtat în bătălie. Din 1572 în 1575 şi-a continuat viaţa de soldat, în trupele din Napoli; a fost la Navarino şi a luptat în Tunis şi La Goleta. Când avea ocazia, citea probabil şi literatură italiană.

În septembrie 1575 s-a îmbarcat pe o corabie ce pleca spre Spania, având scrisori de recomandare pentru rege din partea ducelui de Sessa şi a lui Don Juan însuşi, pentru promovarea la grad de căpitan. În această călătorie, nava a fost atacată şi capturată de corsarii berberi, iar Cervantes şi fratele său Rodrigo au fost vânduţi ca sclavi în Alger, centrul comerţului cu sclavi creştini din lumea musulmană. Scrisorile pe care le avea la el l-au făcut mai important în ochii răpitorilor săi. Acest lucru a avut ca efect creşterea preţului de răscumpărare, prelungindu-i captivitatea, şi, se pare, evitarea pedepsei cu moartea, mutilarea sau tortura, atunci când cele patru tentative îndrăzneţe de evadare au fost zădărnicite.

Stăpânii săi, renegatul Dali Mami şi, ulterior, Hasan Paşa, l-au tratat cu o indulgenţă considerabilă în aceste condiţii, indiferent de motiv. Cervantes este menţionat în cel puţin două documente contemporane despre viaţa prizonierilor creştini din Alger din acea vreme. Şi-a câştigat un renume în rândul prizonierilor datorită curajului şi calităţilor de conducător. În cele din urmă, în septembrie 1580, la trei ani după ce Rodrigo şi-a câştigat libertatea, familia lui Miguel, cu ajutorul şi intervenţia călugărilor trinitari, a strâns 500 de scuzi de aur necesari pentru eliberarea sa. Aceasta s-a petrecut la timp, chiar înainte ca Hasan Paşa să navigheze spre Istanbul, luând sclavii nevânduţi cu el. Nu este surprinzător faptul că perioada cea mai aventuroasă din viaţa lui Cervantes a furnizat subiecte pentru câteva dintre operele sale literare – în special pentru povestea captivului din Don Quijote, precum şi pentru două piese cu subiect algerian, Sclavii din Alger şi Închisorile din Alger şi episoade dintr-o serie de alte scrieri cu toate că nu a luat niciodată forma unei autobiografii.

Funcţionar public şi scriitor

Întors în Spania, Cervantes şi-a petrecut aproape tot restul vieţii într-un mod total diferit faţă de anii plini de acţiune şi curaj. Era mai mereu în criză de bani şi trebuia să se resemneze cu slujbe plictisitoare şi solicitante. Abia peste 25 ani a cunoscut succesul cu Don Quijote. La întoarcerea acasă, el a constatat că preţurile crescuseră, în timp ce scăzuse nivelul de trai al multor oameni, în special din clasa de mijloc, inclusiv familia sa. Euforia din Lepanto era de domeniul trecutului. Actele lui de vitejie din război nu i-au adus răsplata la care se aşteptase. A solicitat, fără succes, mai multe posturi administrative în imperiul american al Spaniei. A reuşit să obţină în 1581 doar o funcţie de scurtă durată, ca mesager regal la Oran, în Algeria. L-a urmat în zadar pe Filip II şi curtea sa la Lisabona, în Portugalia recent anexată.
Cam în această perioadă, a avut o aventură cu o tânără căsătorită, pe nume Ana de Villafranca (sau Ana Franca de Rojas), care i-a născut o fiică. Isabel de Saavedra, singurul copil al lui Cervantes, a fost crescută ulterior în casa acestuia.

În 1584 s-a căsătorit cu Catalina de Salazar y Palacios, mai tânără cu 18 ani decât el. Aceasta avea o mică proprietate în satul Esquivias din La Mancha. Se cunosc puţine lucruri despre relaţia lor emoţională. Nu există însă niciun motiv de presupunere că această căsătorie nu a fost fericită, bazându-se pe prietenie, în ciuda faptului că Cervantes era obligat să plece des de acasă pentru perioade lungi de timp. Catalina, după cât se pare, nu a fost o sursă de inspiraţie sau model pentru personajele din poezia pe care o scria pe atunci Cervantes, sau pentru primul său romanul publicat, Galateea: O romanţă pastorală (La Galatea, 1585), în noul gen la modă, romanul pastoral.

Editorul, Blas de Robles, i-a plătit pentru acest volum 1 336 de reali, un preţ bun pentru o primă carte. El i-a dedicat romanul lui Ascanio Colonna, un prieten al lui Acquaviva, căruia îi cerea astfel patronajul, dar se pare că nu a avut succes. Cu ajutorul unui mic grup de scriitori, cum ar fi poetul Luis Galvez de Montalvo, cartea i-a adus un renume lui Cervantes în faţa unui public sofisticat. Dar singurele ediţii ulterioare în limba spaniolă, care au apărut în timpul vieţii autorului, au fost cele de la Lisabona, în 1590, şi Paris, în 1611. Galateea se întrerupe la jumătatea naraţiunii; dacă ţinem cont însă de faptul că Cervantes a sperat mult timp să scrie o continuare a acesteia, observăm afinitatea deosebită a scriitorului pentru această carte.

Cervantes a încercat să scrie şi teatru în acea perioadă; se afla la începutul Secolului de Aur al teatrului spaniol. În 1585 s-a angajat să scrie două piese pentru directorul de teatru Gaspar de Porras, pe una dintre ele, Confuzia (La confusa), descriind-o ulterior drept cea mai bună piesă pe care a scris-o vreodată. După mulţi ani, a susţinut că a scris 20 sau 30 de piese în această perioadă, care au fost bine primite de public, fără a fi huiduite pe scenă şi fără să se arunce cu legume în actori. Numărul este însă vag; numai două au supravieţuit: tragedia istorică Asediul Numanciei (La Numancia, anii 1580), şi Sclavii din Alger (El trato de Algerl, anii 1580). Cervantes a şi numit nouă dintre aceste piese; după titlu, unele par a fi variantele originale ale pieselor, refăcute şi publicate în anii următori în colecţia Opt piese şi opt noi interludii (Ocho comedias, y ocho entremeses nuevos, 1615).

Teatrele permanente abia se înfiinţau în marile oraşe din Spania şi exista o piaţă în curs de dezvoltare menită să satisfacă cerinţele unui public din ce în ce mai avid de distracţii. Lope de Vega era pe cale să răspundă acestei chemări, punându-şi amprenta pe comedia spaniolă şi făcând ca toate piesele anterioare, inclusiv cele ale lui Cervantes, să pară, prin comparaţie, demodate sau nepotrivite. Deşi nu a reuşit în cariera de dramaturg, Cervantes a continuat să încerce să îi convingă pe directorii de teatre să-i accepte piesele. Până în 1587 devenise clar că nu putea să îşi câştige traiul scriind, aşa că a fost obligat să încerce altceva.

Cervantes a devenit comisar de aprovizionare pentru marea Armada. Rechiziţionarea grâului şi a uleiului din sate era o sarcină ingrată, dar era cel puţin o slujbă stabilă, cu un anumit statut. A fost nevoit să călătorească prin toată Andaluzia, o experienţă pe care a fructificat-o în scrierile sale. Era responsabil cu finanţele, complicate şi complexe, însă nu a reuşit să ţină registrele, fapt care i-a creat repetate probleme cu superiorii. Avea şi neînţelegeri cu autorităţile
municipale şi cu biserica, aceasta din urmă excomunicându-l de mai multe ori. Documentele contabile şi clericale sunt grăitoare.

După înfrângerea dezastruoasă a Armadei în 1588, Cervantes s-a îndreptat către Sevilla, capitala comercială a Spaniei şi unul dintre cele mai mari oraşe din Europa. În 1590 a solicitat la Consiliul Indiilor unul dintre cele patru posturi vacante în slujba coroanei în America Centrală şi de Sud. Petiţia a fost respinsă foarte dur. Au avut loc discuţii îndelungate privind conturile sale şi restanţele salariale.

Se pare că a păstrat totuşi legătura cu lumea literară; se ştie că a cumpărat anumite cărţi, şi poate că a reuşit să-şi facă timp pentru lectură. În 1592 a semnat un contract pentru şase piese cu un director de teatru, un anume Rodrigo Osorio, însă nu a ieşit nimic. Şi-a continuat meseria de comisar, iar litigiul s-a încheiat. În septembrie 1592 a fost închis câteva zile la Castro del Rio.

În 1594, Cervantes se afla la Madrid, în căutarea unei noi slujbe. A primit un post care l-a adus iar în Andaluzia, pentru a strânge impozitele restante. Cu toate că era de fapt o promovare, această slujbă nu a fost mai satisfăcătoare decât cea precedentă, plină de greutăţi financiare şi dispute, la fel ca şi cealaltă. Cervantes nu avea temperamentul unui om de afaceri. Probabil de comun acord, a renunţat la slujbă în 1596.

Cu un an înainte câştigase premiul întâi (trei linguri de argint) la un concurs de poezie din Zaragoza. Întors la Sevilla, se pare că în această perioadă a început serios să scrie povestiri, plus un sonet satiric despre comportamentul ducelui de Medina Sidonia, urmat de altul lipsit de respect chiar la adresa regelui, decedat de curând.
Problemele financiare l-au ajuns din nou. În vara anului 1597, unele discrepanţe din conturile sale din ultimii trei ani l-au trimis la închisoarea regală din Sevilla. A stat închis până la sfârşitul lui aprilie 1598, concepând probabil acolo personajul Don Quijote, după cum sugerează remarca din primul prolog: „Şi astfel, ce era de aşteptat din partea unui spirit steril şi necultivat, ca acela pe care îl posed eu, dacă nu un lăstar secătuit, scorojit şi strâmb: o poveste presărată de gânduri care nu i s-au întâmplat nimănui vreodată, de genul care ar lua naştere într-o închisoare unde îşi găseşte locul fiecare supărare şi fiecare sunet îndoliat?”

Informaţiile despre viaţa lui Cervantes din următorii patru sau cinci ani sunt puţine. Plecase din Sevilla şi a petrecut probabil un timp în Esquivias şi Madrid, iar apoi cu siguranţă la Valladolid (unde se stabilise şi curtea regală între 1601 şi 1606), unde a scris probabil prima parte din Don Quijote.

Sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 325-326