Când celălalt nu te „înghite”

Când celălalt nu te „înghite”

Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia (Filipeni 2, 4). Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine spre zidire (Romani 15, 2).

Să zicem că n-ai ură faţă de nimeni, că-i iubeşti pe toţi oamenii, însă ştii că o rudenie de-a ta a interpretat greşit câteva gesturi de-ale tale şi nu te mai „înghite”. Tu-l iubeşti, dar el are probleme cu tine. Dacă te interesează mântuirea sufletului lui (vai de tine dacă nu-ţi pasă!), va trebui să faci ceva să scoţi ura din inima lui şi să-l salvezi. Cuvintele „eu nu greşesc, să vină să discutăm” arată un suflet rece, indiferent faţă de mântuirea fratelui. Aşadar, nu te culca pe-o ureche, ci fă ceva! Fratele tău este bolnav, este în primejdie să moară, să fie dus în iadul veşnic!

„Hristos doreşte, îţi cere (ţie, celui nevinovat!) să alergi în întâmpinarea celui vinovat, a fratelui tău bolnav şi să te împaci cu el (v. Matei 5, 23-24 şi Matei 18,15), pentru că vinovatul nu are ochi să te vadă” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Tu însă, dispreţuind porunca dumnezeiască, aştepţi ca cel vinovat să înceapă. „Oh, omule, dacă aştepţi să-ţi vorbească celălalt n-ai făcut nimic însemnat, ci dimpotrivă, ai căzut duhovniceşte! Dacă tu îi vorbeşti cel dintâi, Dumnezeu te va lăuda! Şi ce este mai minunat decât aceasta? Şi ce este mai vrednic de râs decât să aştepţi de la celălalt să se grăbească spre întâlnirea cu tine? Ce este mai rău decât nesimţirea aceasta? Ce slavă deşartă, ce trufie? Imi vei zice: vrăjmaşul meu este netrebnic, viclean, desfrânat, ne-îndreptat, cum să-i vorbesc? Orice vei spune, vrăjmaşul tău nu este mai rău decât netrebnicul Saul, care a căutat să-l ucidă pe David, dar David i-a vorbit cel dintâi (v. I Regi 24, 9). Cel puţin pe tine vrăjmaşul nu te vânează ca să te ucidă” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Vei merge precum medicul la pacientul său

„Un lucru aş vrea să-i fac vrăjmaşului meu: să-i scot ura şi să pun în locul ei iubire” (Torquato Tasso). Acesta va trebui să fie şi scopul tău când îl întâlneşti pe fratele „vrăjmaş”. Deci mergi şi arată-i greşeala lui (v. Matei 18,15), adică aminteşte-i cu iubire ceea ce ţi-a făcut, ca să-şi vină în simţiri şi să se vindece. Adică vei merge cu acelaşi gând cu care se duce şi medicul ca să-l vadă pe un bolnav: să-l vindeci pe fratele tău, şi nu să-l cerţi sau să scoţi cele ascunse pe care le porţi în suflet.

La discuţia aceasta să fii doar tu şi el (Matei 18, 15). Hristos nu urmăreşte mustrarea fratelui, ci vindecarea lui, şi pentru aceasta te-a însărcinat pe tine! Deci ia seama ca nu cumva, în loc să-l vindeci pe bolnav, să-l îmbolnăveşti mai mult! „Să nu cercetăm dacă vrăjmaşii ne duşmănesc cu dreptate sau cu nedreptate, ci să ne străduim să nu ne duşmănească deloc. La fel şi medicul, nu cercetează dacă trebuia sau nu să ne îmbolnăvim, ci se străduieşte cum să ne facă sănătoşi. Astfel, să facem orice şi să răbdăm toate, ca să scoatem din vrăjmaşii noştri răutatea pe care o au faţă de noi!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Şi când reuşeşti aceasta, l-ai câştigat pe fratele tău (Matei 18, 15). Scriptura nu zice: „acela s-a câştigat pe sine”, ci tu, cel nevinovat, „l-ai câştigat pe el”. Este un mare câştig! Prin aceasta arată că amândoi până acum v-aţi aflat în pagubă. Tu îl pierdusei pe fratele tău, el îşi pierduse mântuirea (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Spune-l preotului

Dacă, în pofida strădaniei tale, fratele tău rămâne neîndreptat, atunci spune-l Bisericii (Matei 18,17). Şi ce înseamnă aceasta? Să trâmbiţezi despre greşeala fratelui tău în toată Biserica şi în acest fel să afle toată lumea? Domnul n-a spus: „spune-l poporului”, ci „Bisericii”, deci conducătorilor (Sfântul Ioan Gură de Aur). Adică spune-l preotului, ca să facă ceva prin puterea pe care o are, prin harisma preoţiei. Sigur că Domnul n-a spus aceasta întâmplător (v. Matei 18,15-17). Avea în vedere legea mozaică. Aceasta stabilea modul în care urmează să fii judecat şi impunea că trebuie să existe doi sau trei martori. Dacă însă prin martori nu se ajungea la nici un rezultat, trebuia să spui preotului, şi ceea ce-ţi spunea el trebuia să primeşti (v. Deuteronom 17, 6-13). Şi acum Hristos „înnoia această lege”.

De altfel, nu era cu putinţă ca Domnul să spună pe de o parte: La discuţia aceasta să fiţi doar tu şi el (Matei 18, 15) şi pe de altă parte să dea poruncă să afle toată lumea. Este cu putinţă ca Domnul, Care este numai iubire şi milostivire, să ceară defăimarea fratelui bolnav şi să smintească sufletele pentru care El însuşi Şi-a vărsat sângele?

Arhimandrit Vasilios Bacoianis
Articol preluat din cartea „Nu te mai suport”, Editura Sophia