Spovedania
Printre Tainele Bisericii, una este cea mai dificilă nu atât de înţeles cât de pus în practică – Taina Spovedaniei.
O spovedanie reuşită este cel mai dificil lucru de realizat din viaţa fiecărui creştin. Pentru că esenţa actului de a te spovedi este aceea de te confrunta, fără menajamente, cu ce este mai urât mirositor, mai murdar, mai necinstit, din… tine însuţi. Şi asta fără să ţi se permită autojustificări, scuze, miorlăieli… Acolo, la spovedanie, îţi eşti cel mai incisiv procuror şi îţi refuzi din oficiu dreptul la avocat al apărării.
Însă fără spovedanie nu se poate merge mai departe în relaţia cu Dumnezeu, cu semenii şi cu tine însuţi.
De aceea spovedania este esenţială pentru toate aspectele vieţii. Inclusiv ale vieţii politice şi sociale. Fără momentul acela de maximă şi feroce sinceritate în faţa lui Dumnezeu, totul sfârşeşte într-un amestec de ipocrizie, lene şi viciu.
Popoarele însele trebuie să se spovedească, la fel ca orice forme de asociere umană, pentru că nu există om fără de păcat şi nimic din ceea ce este omenesc nu este incoruptibil.
Şi apoi ce poate fi construit bun şi durabil având ca fundaţie movilele de gunoaie adunate şi lăsate să putrezeacă în sufletele şi în minţile noastre?
De aceea eu aştept acei politicieni şi acei lideri care să se spovedească şi să ne îndemne, ca popor, ca ţară, să ne spovedim în faţa lui Dumnezeu şi a istoriei.
Pe ascunsul mizeriei sub covor, pe ipocrizia de a da mereu vina pe alţii pentru propria neputinţă, pe falsa smerenie şi pe mândriile fără nicio temelie, am văzut toţi ce se poate construi.
Dar nicio spovedanie nu este plăcută – decât dacă nu este sinceră… Va avea această societate curajul spovedaniei? Aici este răspunsul pentru multe. Inclusiv, cred eu, pentru amânarea sfârşitului lumii.
Bogdan Duca