11 septembrie – Sf. Eufrosin bucătarul
Acesta a trăit în veacul al IX-lea în Amoreea Galiciei (Turcia de astăzi). Se născu din părinţi neînvăţaţi, însă îi întrecu pe cei de bun neam cu lucrările cele bune.
La început, slujea fraţilor într-o mănăstire, la bucătărie, socotind întru sine că slujește lui Dumnezeu, cu mare smerenie şi supunere, ostenindu-se în ascultare ziua şi noaptea.
Rugăciunile şi posturile niciodată nu le lăsa. Răbdarea lui era negrăită, pentru că multe nevoi, defăimări, batjocuri şi dese ocări lua. Iar el fierbând bucatele fraţilor, îşi gătea lui masă în împărăţia lui Dumnezeu, prin viaţa cea îmbunătăţită.
Odată, un oarecare preot, vieţuind în aceeaşi mănăstire cu dânsul, se ruga Domnului mereu, ca să-i arate lui într-un chip văzut bunătăţile viitoare, cele gătite celor cel ce-l iubesc pe el, iar într-o noapte avu o vedenie: i se părea că stă în rai cu frică şi cu bucurie, unde văzu pe smeritul bucătar Eufrosin umblând şi, apropiindu-se de el, preotul îl întrebă:
– Frate Eufrosine, ce este aceasta ? Nu cumva acesta este raiul?
Iar sfântul Eufrosin îi răspunse:
– Aşa este, părinte, raiul lui Dumnezeu.
Iarăşi îl întrebă preotul:
– Dar tu cum te-ai aflat aici?
– Pentru bunătatea cea mare a lui Dumnezeu sunt sălăşluit ca să locuiesc aici, pentru că locaşul aleşilor lui Dumnezeu este acesta, răspunse dânsul.
Şi zise preotul:
– Nu cumva ai vreo stăpânire peste frumuseţile acestea?
– Pe cât pot, pe atâta dau dintr-acestea pe care le vezi.
– Oare poţi să-mi dai mie ceva dintr-acestea?
Iar sfântul Eufrosin îi răspunse:
– Cele ce pofteşti, ia-le cu darul Dumnezeului meu.
Atunci preotul arătă cu mâna spre mere şi luând sfântul Eufrosin trei mere, le puse în basmaua preotului, zicându-i:
– Primeşte cele ce ai cerut şi te îndulceşte.
Şi îndată începu a toca în toaca bisericii de utrenie, iar preotul, deşteptându-se şi în sine venindu-şi, socotea ca un vis vedenia aceea.
Apoi, întinzându-şi mâna la basma, găsi merele pe care le luase de la Eufrosin în vedenie. Şi mirosindu-le mult se minună. Apoi, lăsând merele pe pat, merse în biserică şi află pe Eufrosin în sobor, stând la cântarea cea de dimineaţă.
Apropiindu-se de el, îl jură să-i arate unde a fost în noaptea aceea, iar el zise:
– Iartă-mă părinte, că acolo am fost în noaptea aceasta, unde m-ai văzut pe mine.
Şi îi zise preotul:
– Pentru aceasta cu jurământ înainte te-am apucat, spre arătarea dumnezeieştilor măriri, ca să îndrăzneşti a spune adevărul.
Atunci, cel smerit la minte, Eufrosin, zise:
– Tu, părinte ai cerut de la Domnul ca să-ţi arate ţie în chip văzut răsplătirile aleşilor lui. Deci, a vrut Domnul ca să înştiinţeze pe cuvioşia ta prin mine, neînvăţatul şi nevrednicul, şi m-ai aflat în raiul acela al Dumnezeului meu.
Apoi îl întrebă preotul:
– Şi ce mi-ai dat mie părinte, în rai, când am cerut de la tine?
Răspuns-a Eufrosin:
– Ţi-am dat ţie acele trei mere bine mirositoare, pe care le-ai pus în chilia ta pe pat. Însă iartă-mă, părinte, că eu vierme sunt, iar nu om.
Deci, sfârşindu-se utrenia, adună preotul pe fraţi şi le arătă lor acele trei mere din rai şi le spuse cu de-amăruntul vedenia aceea. Şi se umplură toţi din merele acelea de negrăită bună mireasmă şi de dulceaţă duhovnicească şi se minunară de cele spuse de preot.
Apoi alergară în bucătărie la Eufrosin, ca să se închine robului lui Dumnezeu, şi nu îl aflară pe el, pentru că el, ieşind din biserică, se tăinui fugind de slava omenească şi cu totul neştiut se făcu în adâncul pustiei până la sfârșitul vieții sale celei pământești.
Iar merele acelea le împărţiră fraţii între dânşii şi le dară spre binecuvântare la mulţi, dar mai ales spre tămăduire. Câţi bolnavi au gustat din ele se tămăduiră de bolile lor şi se folosiră mult toţi de adânca smerenie a sfântului Eufrosin.