Ce anume vinde de fapt Facebook?

Nu cu foarte multă vreme în urmă, susținătorii instrumentelor media de socializare (incluzând rețele de socializare, bloguri, microbloguri, forumuri, aplicații de conversații în timp real ș.a.) vorbeau despre modurile prin care acestea urmau să ne apropie unii de alții. Ei ne sfătuiau să ne „angajăm în conversații” și explicau câtă forță avea faptul că oricine poate să „vorbească” cu oricine altcineva din orice colț de pe glob. Se presupunea că acest nou dialog global urma să alimenteze discuții de pe urma cărora va avea beneficii educația noastră a tuturor și că ne va ajuta să devenim mai apropiați și mai umani în purtarea noastră unii față de alții.

Astăzi nu se mai prea vorbește despre aceasta, fiindcă în mod evident lucrurile nu au stat și nu stau nicidecum așa. Dimpotrivă, instrumentele media de socializare ne înstrăinează unii de alții și au devenit un mediu îmbibat de ură și injurii personale.

 Atacul la persoană pe Internet – mult mai răspândit decât în viața reală

Să calomniezi pe cineva – iată o activitate care a devenit „virală”, la îndemâna oricui, sub adăpostul anonimatului (sau măcar al distanței) și fără consecințe asupra celui ce își exprimă calomniile pe Internet, lansând chiar atacuri la persoană. Când insultă și calomniază pe alții, mulți se simt foarte bine, căci în propriii lor ochi au făcut ceva bun pentru că au adus în atenție lucruri pe care le consideră o problemă. Calomniile se ascund adesea sub masca puterii și a acțiunii, și nu admit nici o fărâmă de vulnerabilitate sau de slăbiciune. În plus, calomniile sporesc exponențial numărul de vizionări ale paginilor de Internet. Iar emoțiile care le generează sunt dintre cele mai ușor de stârnit.

Să ne gândim puțin la modul în care sunt concepute platformele mediilor de socializare. Adeseori sunt anonime, permițându-le oamenilor să țipe, să strige și să pună porecle altora, rămânând în tot acest timp ascunși în spatele unui pseudonim care nu lasă să li se afle adevărata identitate. Chiar și în cazurile în care anonimatul nu este permis, distanța fizică ce îi separă pe participanții la discuții face imposibil contactul față către față dintre aceștia.

Faptul că multe platforme permit scrierea doar de mesaje scurte servește de asemenea la descurajarea conversațiilor mai profunde, iar pe de altă parte sunt ideale pentru răspândirea de calomnii și împroșcarea cu noroi. Să considerăm ca exemplu limita de 140 de caractere permisă de rețeaua de socializare Twitter. Este practic cu neputință să porți o dezbatere inteligentă restrânsă la 140 de caractere, însă acest format este foarte potrivit pentru atacuri la persoană și pentru proferarea de injurii. Dacă adăugăm la aceasta faptul că este în mare măsură anonimă și permite oricărei persoane să se adreseze oricui altcuiva, vom avea imaginea platformei aproape perfecte pentru ultraj, agresiune și intimidare.

Să comparăm conversațiile purtate prin mediile de socializare cu conversațiile din viața reală. Oare ce procent din persoanele care scriu pe Internet mitocănii despre celebrități sau chiar la adresa altor persoane obișnuite, cu care se află în dezacord, ar avea curajul să le spună aceste lucruri în față? Oare cam 1%, sau chiar mai puțin?!

Rezultatul final al tuturor acestor jigniri grave este dispariția conversațiilor de calitate din mediile de socializare. Aşa cum afirma recent Sam Altman, unul dintre conducătorii unei mari companii americane, „cei mai mulți oameni inteligenți pe care îi cunosc au luat hotărârea ca pur și simplu să nu mai discute nici un subiect sensibil, din pricina gloatei ucigașe de pe Internet care nu cruță nici cea mai mică greșeală”. Deloc de mirare, în replică la acest mesaj postat pe Internet, s-au găsit unele persoane care să îl atace pentru ceea ce, în opinia lor, reprezenta o întrebuințare nefericită a expresiei „gloată ucigașă”.

Pe măsură ce ultrajul se transformă în cultura dominantă a mediilor de socializare, ceea ce începuse ca un mod de a conecta între ei oamenii a devenit în mare măsură o cale de a îi ataca pe ceilalți sau pur și simplu de a-şi exprima furia. După cum scria Francisco Dao, „precum o uriașă familie disfuncțională consumată de animozități, care consideră că țipetele constau în modalitatea cea mai potrivită de comunicare, tot așa interacțiunile realizate cu ajutorul mediilor de socializare au o probabilitate încă și mai mare de a consta din proferarea de jigniri, insulte, acuzații și alte forme de atac la persoană, în locul conversațiilor adevărate. În cele din urmă, ceea ce ar fi trebuit să ne apropie unii de alții nu face decât să ne înstrăineze și mai mult”.[1]

Ce vinde rețeaua de socializare Facebook

În anul 2012, gigantul media Facebook a anunțat suma de 5 miliarde de dolari capitaluri flotante la bursa de valori – compania fiind evaluată la 100 de miliarde de dolari –, ceea ce a condus la o adevărată explozie de speculații despre averile pe care le adună fondatorii companiei. Se spunea că vor apărea sute de noi milionari, ba chiar și câțiva miliardari.

În acest context, autorul unui incisiv articol despre rețelele de socializare, Tom Hodgkison, își punea întrebarea: „În toată această isterie legată de sumele uriașe implicate, s-a gândit oare cineva la următoarea problemă: ce anume vinde de fapt Facebook? Răspunsul este evident, dar sinistru: pe tine. Este terifiant, dar rețeaua de socializare te transformă într-un produs. Prietenii tăi, soțul sau soția și copii devin și ei un produs”.[2]

Rețeaua Facebook le spune utilizatorilor săi: „Este gratuită și va fi întotdeauna așa”. Însă, dacă nu plătești, înseamnă – considera același autor – că nu ești clientul, ci ești chiar produsul. Site-ul, fondat de americanul Mark Zuckerberg, s-a înfățișat întotdeauna ca un serviciu social altruist. Sloganul său este următorul: „Facebook te ajută să te conectezi și să împărtășești lucruri cu oamenii din viața ta”.

Sună cât se poate de nevătămător, nu-i așa? Ce fel de om ar obiecta împotriva legăturilor mai strânse între oameni și a comuniunii dintre ei?

În realitate însă, considera autorul citat, „Facebook este o gigantică și cu adevărat înfricoșătoare maşinărie publicitară. Modelul său de afaceri este de a colecta informații despre consumatorii individuali (adică despre tine) și de a vinde mai departe această informație companiilor publicitare. Aceste companii publicitare includ brand-uri mondiale precum Coca-Cola și Blockbuster. Acestea urmăresc să își extindă dominația pe întregul glob – iar Facebook furnizează o modalitate excelentă de a ajunge la consumatorii din întreaga lume, fără să fie nevoie să mai cheltuiască bani pe panouri publicitare sau să cumpere spațiu pentru reclame în reviste ilustrate. Facebook poate fi comparat cu un director de companie publicitară care intră într-un bar, stă între tine și un prieten de-al tău și plasează mereu reclame în timp ce voi vorbiți”.[3]

Care este mecanismul din spatele acestor tendințe

A accepta ceva pe gratis (în cazul acesta, un serviciu de socializare) te pune în postura de a te afla în puterea acelui serviciu, scria același autor. Ei sunt cei ce dau tonul muzicii; iar aici „muzica” implică abandonarea intimității personale și faptul de a fi supus la o mulțime de mesaje publicitare nedorite.

Una dintre căile prin care se realizează acest lucru implică folosirea așa-numitelor „cookies”. De fiecare dată când cauți ceva pe Internet, informațiile privitoare la activitatea ta online este colectată de către motorul de căutare – cei mai mulți dintre noi folosesc Google – și apoi este întrebuințată pentru a alcătui o imagine generală a intereselor tale.

Componentă inteligent concepută a codului de programare, un „cookie” este folosit pentru a identifica urmele lăsate de computerului tău. Aceasta permite ca informațiile cu privire la punctele tale de interes – fie că sunt machiajul, romanele istorice, mașinile sau sportul – să fie transmise mai departe companiilor, astfel încât anumite reclame să îți poată fi furnizate în mod personalizat. Iar atunci când te loghezi pe Facebook, iată, aceste reclame apar pe pagină!

Comentând aceste manevre explicate în rândurile de mai sus, Hodgkinson scria: „În opinia mea, oricine își face un cont pe Facebook este nechibzuit. Te-ai oferit astfel voluntar să înmânezi informații-cheie de marketing în privinţa ta unei companii americane ce urmează să profite imens de pe urma acestui fapt”.[4]

Facebook avea în august 2015 1,49 miliarde de utilizatori în întreaga lume, și fiecăruia dintre ei i se cere să furnizeze informații pe care foarte mulți le dau fără nici o ezitare. Utilizatorii încarcă de asemenea fotografii cu ei înșiși și multe alte informații personale. Toate acestea devin proprietatea Facebook și sunt stocate în bazele lor de date.

Zvonurile că în curând caracteristica Facebook intitulată „Timeline” (care expune pe site întreaga noastră istorie personală) va deveni obligatorie a dat naștere multor critici legate de faptul că va fi astfel compromisă confidențialitatea.

Facebook și Big Brother

Există multe asemănări, observa același analist, între Facebook și Fratele cel Mare din romanul „1984” al lui George Orwell. Prin intermediul marilor ecrane de pe pereții fiecărei case, statul era capabil, în romanul orwellian, să urmărească mișcările tuturor cetățenilor astfel încât să îi poată controla. „Fratele cel Mare este cu ochii pe tine”.

În ceea ce privește rețeaua Facebook, diferența este că noi suntem cei care oferim în mod voluntar informații despre ceea ce facem și ceea ce cumpărăm. Iar Facebook este cu ochii pe tine, ca să poată colecta aceste informații, care sunt apoi vândute marilor companii.

Şi mai îngrijorător este că Facebook oferă companiilor publicitare acces la un segment important al populației: copiii și adolescenții. „Atrage-i cât sunt încă tineri”, e politica marilor companii, „și îi vei putea avea întreaga lor viață”.

Nu este vorba aici numai despre adolescenți: chiar dacă Facebook interzice accesul celor sub 13 ani, există un număr uriaș de copii care accesează ilegal aceste rețele de socializare (conform unor statistici, în 2012 erau deja 5,6 milioane). Într-adevăr, adevăratele victime ale ascensiunii Facebook sunt copii, expuși la o publicitate asiduă și necruțătoare, pradă ușoară pentru agresorii cibernetici care frecventează aceste rețele de socializare și îngrijorător de vulnerabili pentru pedofili și alți devianți.

Copiii pe Facebook

Asociațiile care militează pentru protecția copiilor au atras atenția că numărul cazurilor ce implică agresori și prădători sexuali este în creștere exponențială (numai între 2011 și 2012 numărul acestora s-a triplat). Între ianuarie și martie 2012, Centrul de Protecție Online împotriva Exploatării Copilului (CEOP) a primit nu mai puțin de 252 de plângeri împotriva Facebook – 40% dintre acestea fiind în legătură cu pedofili care racolau copii. Abuzurile săvârșite pe astfel de site-uri nu vor înceta nici când acești infractori vor ajunge în spatele gratiilor. Un număr din ce în ce mai mare de deținuți își folosesc telefoanele mobile pentru a accesa rețele de socializare precum Facebook, pentru a-și putea bate joc de victimele lor pe conturile acestora.

Rețelele de socializare înlesnesc acest tip de comportament antisocial. Problema este că e extrem de ușor să postezi un comentariu. Iar copiii sunt în mod special vulnerabili la acest tip de abuz online. Din ce în ce mai multe pagini de Facebook ale adolescenților cuprind un număr îngrijorător de mare de intimidări și amenințări.

Nu este deci de mirare că în presă apar tot mai des articole care anunță sinucideri ale unor adolescenți în urma atacurilor la persoană și a agresiunilor de care au avut parte pe rețelele de socializare. Mai mult, incidente provocate de persoane care scriu mesaje abuzive pe paginile de Facebook ale adolescenților ce au murit arată până unde s-a ajuns datorită faptului că rețelele de socializare, prin reglementările lor extrem de laxe, permit postarea unor astfel de comentarii înjositoare. Site-uri precum Facebook furnizează o platformă ideală pentru un agresor, care poate profera orice injurii, stând ascuns în spatele ecranului unui computer.[5]

Facebook și relațiile interumane

Tom Hodgkison împărtășea şi o experiență personală, cea a îndepărtării de propria sa soție din pricina rețelei Facebook:

„Sunt profund îngrijorat de efectele pe care le are Facebook asupra relațiilor interumane. Facebook creează dependență. Pentru o vreme, soția mea a fost și ea prinsă în aceste mreje, iar eu am devenit gelos. Ea părea să fie mai deschisă în a-și împărtăși sentimentele pe Facebook decât față de mine. Așa-numiții «prieteni» de Facebook ai ei – care erau în realitate doar cunoștințe – erau tratați ca niște confidenți cărora le putea împărtăși tot ce simțea, toate intimitățile. Facebook și-a luat rolul de preot, căruia ea obișnuia să i se spovedească. Acest lucru mie mi s-a părut unul sinistru, fiindcă Facebook este doar o mare afacere. De ce ar fi ea mai deschisă cu privire la sentimentele ei față de un site american de vânzări publicitare decât față de propriul ei soț? Iar pentru Facebook, valoroasă este cantitatea, nu calitatea. A avea sute de «prieteni» este privit ca un lucru bun: însă cât de mulți prieteni în viața reală putem avea cei mai mulți dintre noi? O mână de prieteni? Atunci când adunăm în mod obsesiv «prieteni» pe Facebook, suntem iarăși o jucărie în mâinile ispitorului care, cât se poate de firesc, vrea să ajungă la cât mai mulți oameni cu putință”.[6]

Rețelele de socializare încurajează de asemenea vanitatea, trufia. Îți poți alege o fotografie în care arăți grozav, sau poți posta comentarii pline de inteligență. Vei prezenta lumii doar o foarte mică parte din adevăratul tău sine – o versiune editată, am putea spune.

Tom Hodgkinson observa: „Desigur, mulți susțin că iubesc rețeaua Facebook. Îmi amintesc că m-am dus, cu intenția de a critica Facebook, la un show BBC World, în care se primeau telefoane din toată lumea. La un moment dat a venit un apel de la un beduin din Africa de Nord: el spunea că iubește Facebook, fiindcă îi permite să păstreze legătura cu familia lui de acasă! Am reflectat la faptul că probabil și Facebook îl iubea pe el la fel de mult, fiindcă acum putea să ajungă la acea comunitate greu accesibilă de beduini și să le vândă Coca-Cola.

Într-adevăr, Facebook poate fi comparat cu Coca-Cola. La fel ca aceasta din urmă, este un produs cu desăvârșire inutil, de care, timp de mii de ani, nu am avut nevoie și am trăit fericiți fără el. Coca-Cola este un nimic acidulat. Este un adevărat triumf al marketing-ului. Oricine poate să o bea, de la David Cameron până la un copil al străzii. Cu Facebook e la fel. A fi conectat cu «prietenii» tăi prin Facebook te face să te simți modern și șmecher. Oare va dăinui? Nădăjduiesc fierbinte că nu. L-am întrebat pe un nepot de-al meu, adolescent, dacă mai folosea Facebook. «Nu», mi-a răspuns el, «este plictisitor». Deci mai există speranță”.[7]

Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

[1] Francisco Dao, Fueled by outrage: Why social media ultimately drives us apart, 21 iunie 2015, http://venturebeat.com/2015/06/21/fueled-by-outrage-why-social-media-ultimately-drives-us-apart/.

[2] Tom Hodgkinson, Log off! As Facebook plans a $5bn stock market float, one trenchant sceptic describes how the social network is ruthlessly selling your soul, 3 februarie 2012, http://www.dailymail.co.uk/news/article-2095690/Facebook-IPO-Log-Facebook-ruthlessly-selling-soul.html.

[3] Tom Hodgkinson, art. cit.

[4] Tom Hodgkinson, art. cit.

[5] Cf. Tom Hodgkinson, art. cit.

[6] Tom Hodgkinson, art. cit.

[7] Tom Hodgkinson, art. cit.

Sursa: familiaortodoxa.ro