Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Matei 1, 1-25

1. … 18. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. 19. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. 20. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 21. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. 22. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 23. „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. 24. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. 25. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. 

Nu vi se pare interesant că sărbătorim astăzi naşterea lui Iisus Hristos, prin excelenţă sărbătoarea vieţii dar, ca orice celebrare, am început şi această liturghie cu semnul crucii, “un semn al morţii”? Credem în Dumnezeu dar nu îl vedem niciodată cu ochii fizici. Folosim la Sf. Liturghie pâine şi vin, dar credem că bem sângele Său, mâncăm trupul Său. Tânjim după iubire şi siguranţă, dar facem trafic de persoane şi arme şi strângem cu multă lăcomie bani. Vrem să iubim dar nu reuşim să o facem cum trebuie. Vrem să trăim, dar de când ne naştem ne îndreptăm cu paşi siguri spre moarte.

Crăciunul este sărbătoarea “ruperii tăcerii, a măştilor” noastre, a oamenilor. Crăciunul este sărbătoarea cărţilor date pe faţă, a adevărului. Dumnezeu îşi dă la o parte vălul de pe faţă. Nu ni se mai înfăţişează ca Cel măreţ, atotputernic, strălucitor, perfect, războinic, domn. El devine unul dintre noi. Devine un copil lipsit de apărare, fără putere şi total dependent. Dumnezeu rupe cerurile, coboară pe pământ şi se întrupează într-un copilaş total dependent de o fecioară şi un tâmplar. Chiar şi Evangheliile precizează la un moment dat că le era total supus lor. Este dat pe mâna lor. Dumnezeu se face mic, pentru ca noi să putem creşte, să devenim mari, nu doar în ochii oamenilor, dar în primul rând ai lui Dumnezeu. El s-a făcut om pentru a ne îndumnezei pe noi. S-a făcut copil, pentru ca noi să redevenim copiii lui Dumnezeu.

Crăciunul este sărbătoarea realităţii oamenilor, a realităţii existenţei umane. Sărbătorim astăzi propria noastră dependenţă, dar simultan şi libertatea noastră, care poate fi dăruită doar prin adevăr. Doar adevărul te poate face liber. La Crăciun Dumnezeu ne-o spune foarte clar: Nu e nevoie să mă mai dezamăgiţi la nesfârşit. Nu încercaţi să mă mai duceţi de nas, să mă înşelaţi, să mă minţiţi. Nu vă mai minţiţi pe voi înşivă. Toate amăgirile, prefăcătoriile, iluziile trebuie să cadă o dată pentru totdeauna. Datorită Crăciunului, Îl avem pe Dumnezeu mai aproape ca oricând şi deci trebuie să ne devenim noi unii altora aproape. El ne arată cât de mult ne iubeşte. O face atât de mult încât devine un copilaş, un copilaş lipsit de apărare, un om, eu, tu…

De acum nu mai e nevoie să mă chinui să mă mint pe mine şi pe alţii spunând că mi-e bine, când de fapt mi s-au scufundat toate corăbiile. Nu mai sunt constrâns să zâmbesc forţat, când de fapt inima-mi plânge de durere. Gata cu măştile omului perfect, pe care vrea să-l propună de fapt societatea contemporană ca model: tras printr-un inel ca un fotomodel, mereu în formă, inteligent, prietenos, competent, sexi, veşnic îndrăgostit şi, mai mult ca orice, puternic. Aşa de puternic, că numai puterea o urmăreşte, numai după ea tânjeşte: înainte ca tu să mă ai, voi pune eu mâna pe tine.

La sărbătoarea nunţii unei perechi tinere, în timpul recepţiei, doi prieteni au intrat în sală cu un cadou. Ei purtau o cutie mare, frumos ambalată, ce părea că ascunde un… congelator. După ce au găsit cu greu locul unde să-l aşeze, aceştia i-au rugat pe cei doi miri să desfacă acel cadou sub privirile tuturor. Cu mare emoţie, mirii au tăiat panglica, au îndepărtat hârtia şi când au desfăcut cutia, înăuntru au aflat o nouă cutie ambalată identic. Surpriza a fost deosebită iar suspansul creştea. Toţi cei prezenţi i-au rugat cu insistenţă să desfacă şi această cutie. Procedând ca mai înainte, dar cu emoţii şi mai mari, mirii au aşteptat să vadă ce găsesc înăuntru. Când s-au uitat înăuntru au descoperit o nouă cutie ambalată ca cele dinainte. Mirii au ridicat-o în văzul tuturor, care apreciind conţinutul au spus: cu siguranţă este un casetofon. Deschizând şi această cutie au descoperit aceeaşi surpriză: o nouă cutie ambalată ca cele precedente. Toropiţi de curiozitate şi emoţie, de teama unui nou eşec, mirii nu mai voiau să desfacă noul cadou. Au fost determinaţi să continue de promisiunea că era ultima cutie care li se va cere să o deschidă. Tremurând, aceştia au desfăcut pachetul şi înăuntru au găsit o păpuşică frumos îmbrăcată, care atunci când i se scotea biberonul, începea să plângă. Nuntaşii au aplaudat îndelung înţelegând mesajul: prietenii mai aşteaptă o ocazie de sărbătoare, la naşterea primului lor copil! Această realitate, însă, a fost ascunsă de mult ambalaj.

Această întâmplare poate exemplifica ceea ce a ajuns sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus în vremurile noastre. Pentru a ajunge la esenţa conţinutului acestei sărbători, la sursa adevăratei bucurii a Crăciunului, suntem nevoiţi să dăm la o parte multe ambalaje. Esenţa sărbătorii este Naşterea lui Iisus Hristos din Fecioara Maria. În jurul acestei realităţi, în decursul anilor însă, s-a adunat mult ambalaj frumos şi deloc de neglijat, ce-i drept, cum ar fi: aprinderea luminilor, împărţirea darurilor, împodobirea bradului. După generaţii, în locul pruncului a apărut Moş Crăciun, industria reclamelor şi a comerţului, iar umanismul secularizat a îndreptat privirile omului spre el însuşi. De aceea, tot ceea ce aşteaptă unii de sărbători este: să aibă ceea ce este mai bun pe masă, să fie înconjuraţi de familie şi prieteni şi să înceapă petrecerea! Ambalajul tradiţiei şi al obiceiurilor, al dorinţelor şi al intereselor personale, a influenţelor societăţii, îi face pe unii să se piardă în ambalaje şi nu mai ajung la adevăratul dar ascuns în interior.

Ca şi copil, cea mai mare surpriză trăită la sărbători a fost să-l descopăr pe tata îmbrăcat cu hainele lui Moş Crăciun. Tata a încercat să-şi schimbe identitatea, dar vocea şi gesturile l-au trădat. La Crăciun, Dumnezeu se lasă trădat de iubirea Sa gratuită şi nemărginită şi permite adevăraţilor săi fii să afle cine este cu adevărat. Ba mai mult: îşi dezbracă haina slavei veşnice pentru ca noi să avem acces mai uşor la ea. Primindu-l prin credinţă, pe el, cel născut, dobândim o natură divină. Suntem născuţi din Dumnezeu, ca fii ai Săi şi moştenitori ai împărăţiei Sale. Cei ce vor să aibă această identitate, dezbracă hainele lumii şi ambalajele ieftine şi frumoase create de oameni, pentru a fi îmbrăcaţi în haina copiilor lui Dumnezeu, plini de har şi de adevăr. Niciun ambalaj, oricât de strălucitor ar fi, nu are valoare fără conţinut.

În ţările de limbă germană este aproape o tradiţie ca la trecerea în noul an să se difuzeze la TV o ecranizare de succes a unui sketch scris de un autor britanic în 1920, intitulat “Dinner for one” (Cină de unul singur, pentru o persoană), de un umor tipic englezesc. Miss Sophie, o doamnă aristocrată care împlineşte 90 de ani şi James, valetul, sunt de fapt singurele personaje, chiar dacă la masă sunt pregătite scaune, tacâmuri pentru patru oaspeţi imaginari, cei mai buni prieteni ai celei sărbătorite. Fraza care revine înainte şi după fiecare fel de mâncare şi de băutură este întrebarea respectuoasă a valetului “The same procedure as last year, Miss Sophie?” urmată de acelaşi răspuns, “The same procedure as every year, James!” În realitate doamna sărbătorită şi-a creat o lume şi o sărbătoare imaginară, căci valetul e nevoit să consume rând pe rând băuturile celor patru oaspeţi imaginari, schimbându-şi de fiecare dată tonul atunci când Miss Sophie vrea să închine un toast cu unul sau cu altul, până când alcoolul îşi face pe deplin efectul.

“The same procedure as every year, James!” E valabil oare şi pentru sărbătoarea Crăciunului? “Acelaşi ritual, mers al lucrurilor ca întotdeauna? Aceeaşi sărbătoare?” Dacă privim superficial, da, e valabil şi pentru Crăciun. Aceleaşi simboluri de Crăciun, aceleaşi cântece de Crăciun, aceleaşi sărbători tradiţionale în familie şi chiar şi Liturghia pare să fie aceeaşi ca întotdeauna, aceeaşi lectură, Evanghelie, aceleaşi cântece… mai mult sau mai puţin…

Şi totuşi pentru unii Crăciunul din anul acesta poate fi altfel: poate primul fără un prieten adevărat alături, poate primul departe de soţie şi copii, poate primul în calitate de şomer şi împovărat de grijile viitorului, primul ca văduv, odată cu moartea soţului, a soţiei… Situaţii de viaţă noi care ne schimbă perspectiva asupra Crăciunului. Şi dacă nu ar mai fi fost aceste situaţii noi, era pentru noi şi acest Crăciun o repetiţie a unui ritual monoton şi învechit? Şi totuşi noutatea însăşi e în faţa ochilor noştri: Dumnezeu făcut om, din iubire faţă de noi. De ce am avea nevoie de fapt ca să trăim altfel, mai intens, mai bine Crăciunul?

Privind mulţimea de “personaje” ale lumii contemporane care se înghesuie să cânte sau să participe la serbări “de Crăciun”, creând o adevărată forfotă în jurul unui cadou al cărui ambalaj nu au fost niciodată curioşi să-l înlăture, nu se poate să nu spui ca şi Shakespeare în celebra piesă “Hamlet”: “Este ceva putred în Danemarca!” Mulţi care par că-l adoră şi-l mângâie pe pruncuşor l-ar răstigni iarăşi dacă le-ar cădea în mână. Din clipa în care El le-ar atrage atenţia asupra păcatului din vieţile lor, din clipa în care El le-ar face observaţii asupra carenţelor vieţii lor, ei i s-ar ridica împotrivă: “Da ce se bagă el în viaţa noastră? Cine-i dă dreptul acesta? Ce-L priveşte pe el cum trăim noi? Cum de îndrăzneşte? Cine se crede El că este? Dumnezeu?”

Da, Cel născut în staulul Betleemului este chiar Dumnezeu însuşi, iar cei care se fac astăzi că Îl adoră şi-i cântă ar face mai bine să-şi dea seama că Cel născut atunci este Dumnezeu, care vrea să facă parte din vieţile noastre, ba chiar să devină Domnul nostru. Cine nu crede aceasta şi nu acceptă acest adevăr, n-are dreptul să-i cânte cântece de leagăn şi colinde. Un astfel de om se păcăleşte pe sine, căci nu a îndepărtat ambalajul darului ce i-a fost oferit.

Eu vă doresc o sărbătoare a Crăciunului care să vă bucure şi să vă lumineze încă mult timp chiar şi după ce aţi aruncat sau aţi strâns pomul de Crăciun. Permiteţi-mi să vă sugerez ca acum, în prag de Naşterea Domnului, să stingeţi un conflict. Construiţi pacea. Căutaţi un prieten uitat. Alungaţi suspiciunea şi înlocuiţi-o cu încrederea. Scrieţi o scrisoare de iubire. Daţi un răspuns amabil chiar dacă v-ar plăcea să răspundeţi dur. Încurajaţi un tânăr să creadă în el însuşi. Manifestaţi-vă loialitatea prin cuvinte şi fapte. Păstraţi-vă o promisiune. Găsiţi timp. Faceţi-vă timp. Nu mai purtaţi pică cuiva. Iertaţi un duşman. Veniţi să vă spovediţi. Ascultaţi mai mult. Cereţi-vă iertare dacă aţi greşit. Fiţi amabil chiar şi când nu aţi greşit ceva! Încercaţi să înţelegeţi. Alungaţi invidia. Examinaţi-vă cererile pe care le faceţi altora. Gândiţi-vă mai întâi la ceilalţi. Apreciaţi. Fiţi amabili, fiţi atenţi. Râdeţi puţin. Râdeţi puţin mai mult. Câştigaţi încredere. Înarmaţi-vă împotriva răutăţii. Deplângeţi complacerea. Exprimaţi-vă recunoştinţa. Mergeţi la biserică. Staţi în biserică puţin mai mult decât în mod obişnuit. Bucuraţi inima unui copil. Apreciaţi frumuseţea şi minunăţia creaţiei. Exprimaţi-vă iubirea. Exprimaţi-o încă o dată. Exprimaţi-o mai tare. Exprimaţi-o discret. Bucuraţi-vă, pentru că Domnul este aproape!