20 decembrie – Sf. Ignatie Teoforul

Sfântul sfințitul mucenic Ignatie Teoforul a fost al treilea episcop al Antiohiei (în Siria), după Apostolul Petru și Evod (prăznuit la 7 septembrie), căruia i-a urmat în scaun pe la anul 68. A murit în anul 107 în timpul unei persecuții împotriva creștinilor din vremea împăratului Traian. Prăznuirea lui principală este la 20 decembrie, iar la 29 ianuarie se face pomenire, în calendarul ortodox, pentru aducerea moaștelor sale de la Roma la Antiohia.

Există două ipoteze privind numirea de Teoforul, care poate însemna atât purtătorul de Dumnezeu, cât și cel purtat de Dumnezeu:

Unii spun că sfântul Ignatie a fost numit de creștinii din vremea sa deja ca „purtător de Dumnezeu” datorită harului cu care Dumnezeu l-a înzestrat, cum se poate vedea și din scrierile sale.

Alții spun că Sfântul Ignatie a fost copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos și l-a luat în brațe și a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăția cerurilor”; și: „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu.

Sfântul mucenic Ignatie a fost urmaș direct al apostolilor, fiind al doilea episcop/patriarh al Antiohiei, după Evod (+68, unul din Cei 70 de Apostoli).

A fost ucenic al sfântului apostol Petru și, împreună cu sfântul Policarp, episcop de Smirna, al sfântului apostol și evanghelist Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu.

Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parților, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung și a văzut că nu poate fi întors de la credința în Iisus Hristos. De aceea a fost chinuit în felurite chipuri; dar, arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostași, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice.

În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetățile prin care trecea și se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu”.

În Roma a fost aruncat în arena circului și a fost sfâșiat de leii sloboziți asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creștinii și le-au dus în Antiohia, dându-le fraților, ca un dar dorit. Aceștia le-au așezat cu toată cinstea în pământ. Biserica prăznuiește cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaștelor sfântului Ignatie Teoforul la 29 ianuarie.

Cele șapte scrisori care au rămas de la sfântul Ignatie l-au făcut să fie considerat ca cel mai important dintre Părinții apostolici.

Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă și cel între sfinți părintele nostru Ioan Gură de Aur.

De la sfântul Ignatie au rămas 7 scrisori, de o deosebită importanță. Acestea au fost traduse și publicate în limba română de către preotul profesor universitar Dumitru Fecioru:
Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Efeseni
Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Magnezieni
Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Tralieni
Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Romani
Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Filadelfieni
Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Smirneni
Sf. Ignatie Teoforul – Epistola către Sfântul Policarp al Smirnei

Scrisorile către comunitățile din Efes, Magnesia, Tralles și Roma le-a scris din Smirna, când era dus sub gardă spre Roma. Apoi, din Troa, a scris Bisericilor din Filadelfia și Smirna, și lui Policarp al Smirnei.

Ignatie introduce în circulație noțiuni de bază ale vocabularului teologic: „Dumnezeu întrupat” (Către Efeseni 7, 2), „Dumnezeu-Hristos” (Către Smirneni 10, 1), „creștinătate”, „Biserica universală” („Unde este Hristos, acolo este Biserica universală/sobornicească” – Către Smirneni 8, 2), „leacul nemuririi” (i.e. Euharistia – Către Efeseni 20, 2).

Aceste scrisori s-au dovedit a fi influente în dezvoltarea teologiei creștine, întrucât numărul de scrieri din această perioadă a istoriei Bisericii este foarte mic. În mod evident, acestea au fost scrise în mare grabă și fără o planificare prealabilă, cu propoziții nedelimitate și o succedare neordonată a gândurilor. Ignatie este primul scriitor creștin cunoscut care insistă mult asupra principiului existenței unui singur episcop în fiecare oraș, asistat de presbiteri și diaconi. Scrierile mai timpurii vorbesc fie de episcopi, fie de presbiteri și lasă impresia că ar fie existat mai mult de un episcop în fiecare comunitate. Ignatie insistă și pe valoarea Euharistiei, numită leac spre nemurire. Pentru cititorul modern poate părea bizară dorința sa de a avea o mucenicie sângeroasă, lucru exprimat de el uneori foarte plastic în scrierile sale. Dar studierea atentă a dimensiunii soteriologice a scrierilor sale arată că el privește mântuirea ca izbăvire de puterea și frica morții. Astfel că pentru el a încerca să fugă de mucenicie ar echivala cu reîntoarcerea sub frica și puterea morții.