„Aparent, o cerere de bun simț”

Spune unul care pretinde că ar vrea să creadă în Dumnezeu: „Dacă Dumnezeu ne iubește așa de mult și vrea ca noi să credem în El, de ce nu face minuni pe care să le vadă și aceia care numai așa ar putea fi convinși?”. Aparent, o cerere de bun simț. Numai că Dumnezeu nu face minuni care să ne violeze liberul arbitru. Dacă minunea ar fi prezentă în fața unui astfel de suflet îndoielnic, el nu ar alege să creadă în Dumnezeu, ci ar trebui, ar fi constrâns de evidența minunii să creadă că El există. Or, omul are o demnitate mai mare decât a plantelor sau a animalelor care nu pot să aleagă, ci viețuiesc obligatoriu după legile sădite de Dumnezeu în ele. Unde ar mai fi libertatea omului dacă el n-ar mai avea încotro și ar trebui să creadă, forțat de evidența unei minuni? Sau dacă i s-ar da, sistematic și prompt, curs unor cereri de tipul arghezianului: ”Vreau să te pipăi și să urlu: Este!”?

Pe de altă parte, unii au fost și în zilele noastre martori la minuni (cum ar fi vindecarea unui bolnav sau a unui demonizat căruia i s-a săvârșit slujba sfântului maslu), dar au ales după aceea să creadă că, de fapt, există o explicație științifică și pentru aceasta. Dumnezeu ne iubește atât de mult, încât este, cu adevărat, dispus să facă minuni celor… dispuși să creadă, celor care ar vrea cu adevărat să creadă dar, din diferite motive, nu pot. Dacă ești onest în inima ta, în căutările și frământările tale, în angoasele și în neputințele tale, Dumnezeu face și o minune, acea minune care să te ajute să faci un salt de credință. Dar minuni de dragul minunilor nu se fac, pentru că nu ne folosesc. Trimis de Pilat la Irod spre a-L judeca, Iisus nu a răspuns nimic acestuia din urmă, deși Irod ar fi vrut „să vadă vreo minune săvârșită de El” (Luca 23,8). Suntem și noi atinși, adesea, de bolnava curiozitate a lui Irod.

Pr. Constantin Sturzu