Sub tirania virtualului și a noilor tehnologii
Zilnic văd oameni confiscați din realitatea noastră comună de propriul telefon mobil. Merg des cu metroul și privesc, animat de curiozitate, în jur: și astăzi, ca și ieri, oamenii sunt agitați și angoasați dimineața, triști și
apatici seara. Au colțurile gurii căzute și pare că nimic de pe lume nu le mai încălzește inima, nu le mai suscită interesul intelectual, curiozitatea. Privesc la cel de dinaintea lor, prin el, cufundați în sine ca niște monade închise față de orice stimul extern, repliate în sine, dar goale pe dinăuntru.
Un apel sonor anunță că s-a primit un mesaj pe telefonul mobil. Un alt telefon sună, în timp ce mai mulți călători își duc instinctiv mâna la buzunar. Altcineva, un om matur după toate aparențele, își scoate mobilul și inițiază un joc alert destinat mai degrabă copiilor. Câțiva tineri își accesează de pe mobil pagina de Facebook și răspund cu febrilitate la ultimele comentarii. O adolescentă privește cu mândrie la ultimul „selfie” postat pe „wall”-ul său de pe FB: a primit un număr apreciabil de „like”-uri și de „share”-uri, deci se poate simți mulțumită pentru ziua de astăzi.
Să socializăm pe… internet. Ierarhii răsturnate
Prin locurile de socializare și de servicii „fast-food”, liceenii stau în jurul meselor și, aparent, comunică. Doar aparent: în fapt, deși stau față către față, fiecare este absorbit de ecranul telefonului mobil: își descarcă fotografii, fac schimb de impresii privind noii „prieteni” de pe Facebook. Când ies, pentru câteva clipe, de sub vraja mediului virtual simt nevoia să imortalizeze momentul întâlnirii lor din fast-food-ul pe care tocmai îl părăsesc tot printr-o fotografie pe care și-o postează grabnic pe contul lor, nu înainte de a completa rubrica „Stare”: „la ce te gândești?”, „cum te simți?”
S-ar zice că singurul raport care îi mai însuflețește pe oameni se desfășoară în mediile virtuale. Realitatea naturală a devenit secundară, a pierdut din importanță în comparație cu spațiile virtuale. Pentru omul nou, al societăților hipertehnologizate, lumea sa artificială a devenit mult mai importantă decât lumea firească, așa cum a fost ea zidită de Dumnezeu. De aceea, simte nevoia să o legitimeze pe aceasta din urmă, raportând-o continuu la „realitatea” virtuală, pe care o consideră – mai mult sau mai puțin conștient – drept referință ultimă.
Nu poți să nu te întrebi, așteptând metroul în stație, ce rol au acele panouri electronice pe care se succed continuu imagini și anunțuri despre cutele vieții private a VIP-urilor sau despre intrigile sferei politice, care par importante doar pentru că tu le privești hipnotic, deși nu au nici o legătură cu tine sau cu viața ta: efemeride deșarte care vor cu obstinație să îți ocupe timpul tău, timpul vieții tale dăruit ție de Creatorul a toate. Este ca și cum cineva ar vrea ca fiecăruia dintre noi să îi fie răpite acele clipe în care – între două drumuri, printre atâtea solicitări și angajamente luate sub imperiul datoriei – s-ar fi putut gândi, în sfârșit, la ale sale, la ceea ce îl preocupă și reprezintă cu adevărat.
Efectele dependenței de mediile virtuale
Domnia axiologică a lumilor virtuale asupra lumii reale face ca foarte mulți adolescenți să prefere în locul prietenilor reali, prietenii virtuali, în locul comunității sociale reale, comunitățile virtuale, în locul societății de oameni vii – din carne și oase – jocurile virtuale în care poți avea ce identitate vrei și îți poți „trăi” viața pe care ți-o dorești. În lumile virtuale nici un om nu se confruntă cu inegalitățile de la natură. Cum poți explica succesul enorm al unor jocuri virtuale ca Second Life (în care îți poți crea propriul avatar, propria identitate, dar poți construi și teritorii întregi, te poți împrieteni cu ceilalți „rezidenți” Second Life, poți folosi moneda virtuală a comunității, Linder Dollar-ul), World of Warcraft și Wow, ultimul fiind recunoscut pentrul gradul său foarte ridicat de dependență pe care îl dă utilizatorilor, decât prin specularea economică a procesului natural denumit de psihologi proiecție? Individul încorsetat de lipsuri și reguli opresive evadează într-un spațiu virtual al defulărilor în care își poate satisface, fie și artificial, atât nevoile superioare (de stimă și statut, nevoia de autorealizare), cât și pe acelea inferioare (agresivitatea, dorința de dominație, narcisismul). În lumea noastră dominată de principiul cantitativ, cifrele sunt relevante: din prezentarea oficială a lumii virtuale 3D Second Life rezultă că 16 milioane de oameni trăiesc o viață dublă prin calitatea lor de „rezidenți” ai ei.
Efectele dependenței de mediile vituale, la nivel psihologic, sunt variate: încetinirea activității cerebrale, izolarea de realitate și retragerea într-o lume proprie, subiectivă, populată de eroii preferați (situație întâlnită cu precădere în cazul copiilor și adolescenților), incapacitatea de a distinge între lumea reală și cea virtuală, depresia (definită de psihoterapeutul Victor Frankl ca „boală a sensului”, ca dispariție a rostului propriei existențe), creșterea gradului de permisivitate la manipulare, incapacitatea de a lua decizii personale.
Psihologii care au studiat fenomenul dependenței de internet au descoperit o serie de subspecii ale acestuia, care afectează, deopotrivă, psihicul persoanei respective și relaționarea sa cu mediul social: dependența de relaționare virtuală (pentru persoana în cauză, prietenii din mediul virtual devin mai importanți decât prietenii săi reali, mai importanți chiar decât familia și grupul său de apartenență), suprasaturarea informațională (manifestată ca nevoie de a căuta compulsiv diverse date și informații, de a naviga pe internet, ceea ce duce la scăderea randamentului profesional și la diminuarea numărului de interacțiuni sociale), dependența de calculator (manifestată ca folosire în exces a jocurilor pe calculator sau a calculatorului în sine), dependența de pornografia afișată în mediile virtuale.
Soluțiile la această problemă psiho-socio-culturală presupun, în subsidiar, un efort continuu din partea părinților, educatorilor, profesorilor, psihologilor și, mai ales, din partea persoanelor afectate direct de dependența de internet. Părăsirea tiparelor comportamentale care i-au anulat subiectului respectiv liberul arbitru și i-au restrâns drastic orizontul de acțiune și reînvățarea comportamentului normal, în acord cu principiul realității, necesită timp și multă răbdare.
Copilul, adolescentul sau adultul în cauză trebuie luați de mână, sprijiniți și încurajați continuu să iasă din acea cameră fictivă în care s-au claustrat și să pășească afară, în lumea vie și obiectivă, în care își vor găsi locul și rolul propriu.
Ciprian Voicilă
Sursa: ziarullumina.ro
