Halloween – între lumină şi întuneric

An de an, Halloween-ul adună tot mai mulţi tineri, de multe ori chiar sub egida instituţiilor de învăţământ. E „la modă”, deşi românilor nu le spune mai mult decât mimetismul la care parcă sunt condamnaţi astăzi. În fine, subiectul rămâne controversat chiar şi în mediile părinţilor care mai sunt interesaţi de educaţia copiilor lor. Cât de inofensivă sau periculoasă este această așa-zisă sărbătoare am încercat să aflăm împreună cu Virgiliu Gheorghe, unul dintre cei mai implicaţi cercetători în câmpul bioeticii creştine din ţara noastră.

– Domnule Virgiliu Gheorghe, care credeţi că este motivul pentru care Halloween-ul a căpătat în câţiva ani o aşa de mare popularitate printre români?

– Explicaţia trebuie căutată în promovarea lui de către mass-media. Practic, astăzi orice devine „opinie publică” şi „modă” – şi dimpotrivă, orice dispare din preocuparea oamenilor ca fiind „depăşit” – se explică prin influenţa majoră a mass-mediei asupra mentalităţii şi stereotipurilor după care lumea se călăuzeşte. Copiilor le place pentru că sunt atraşi de ceea ce văd la televizor. Vor şi ei să fie ca cei de acolo, vor şi ei să fie „interesanţi”. Iar dacă la şcoală tot se organizează un eveniment Halloween, atunci, de ce nu!

– Dar de ce credeţi că ar avea mass-media interesul să promoveze o sărbătoare străină de tradiţiile şi credinţa poporului nostru?

– La această întrebare există o mulţime de răspunsuri. Cel mai simplu este acela că Halloween-ul „vinde bine”. Vinde costume, vinde spectacole – deci există un interes comercial, iar presa este plătită să facă publicitate. Dar nu e doar atât. Răspunsul este, cred, unul mai complex. Cred că Halloween-ul vine la pachet cu tot ceea ce înseamnă cultura nihilistă sau „cultura morţii”, care este promovată obsesiv astăzi de mass-media. Cu alte cuvinte, presa are interesul de a promova această pseudo-sărbătoare, după cum are interesul să promoveze pornografia sau homosexualitatea. De fapt, când spunem „presa”, ne gândim la puternicii zilei, la stăpânitorii lumii acesteia, pentru că presa, în marea ei parte, nu este sub nici o formă liberă. Ea face ceea ce i se comandă.

E de bun-simţ să ne întrebăm de ce pornografia este liberalizată, atâta timp cât aceasta creşte – statistic vorbind! – rata infracţiunilor, chiar şi a celor juvenile, a violurilor şi crimelor, ca şi a tuturor comportamentelor de risc. De ce este promovată homosexualitatea, atâta timp cât este disolutivă pentru viaţa de familie, cât homosexualii sunt marcaţi de suferinţă fizică şi psihică mai mult decât media populaţiei? Oare statul nu ar trebui să lupte împotriva a tot ceea ce conduce la infracţionalitate şi la nefericirea oamenilor? Şi totuşi, sub acoperirea argumentului „drepturilor omului”, a divertismentului şi a „libertăţii de alegere” a propriilor fantasme, în statul modern, în statul-magic proliferează toate aceste comportamente, care sunt disolutive pentru existenţa şi fiinţa statului însuşi.

Halloween, magie și sexualitate

– Nu credeţi că este puţin cam dură comparaţia între Halloween şi pornografie sau homosexualitate?

– Deloc. Dintru început, între magie şi practicile sexuale, prostituţie şi chiar homosexualitate a existat o foarte strânsă legătură. Zeiţa Astarte era, de pildă, patroana prostituţiei, care se practica la templul ei ca act ritual. De asemenea, homosexualitatea este prezentă în ritualurile de iniţiere ale multor religii păgâne, dar şi în societăţile secrete contemporane. De ce există o legătură atât de strânsă între magie şi erotism, încât în Evul Mediu cărţile de magie deveniseră cu adevărat un gen pornografic? Răspunsul îl primim de la Giordano Bruno, unul dintre cei mai mari magicieni ai trecutului, care a încercat să creeze o tehnică de control emoţional global, magic, întemeiată explicit pe atracţia sexuală.

– Da, dar dacă plecăm de la ipoteza că Halloween-ul este o sărbătoare cu conotaţii magice, lucrul acesta nu e perceput de majoritatea copiilor sau adolescenţilor, care doar se distrează cu această ocazie!

– Poate pentru că ei nu ştiu prea bine ce e aceea magia – dar, dacă ar realiza, cu siguranţă ei înşişi ne-ar asigura că această sărbătoare are ceva magic în ea. De altfel, dacă veți da o căutare pe Internet după Halloween şi magie împreună, veţi vedea cât de des sunt asociate cele două cuvinte în căutări, asta pentru că limba întotdeauna trădează asocierile. Într-adevăr, Halloween este o sărbătoare păgână celtă, care dintru început avea o funcţie magică. În credinţa celților, în noaptea de Halloween spiritele aveau acces la lumea noastră, căci graniţele dintre cele două lumi erau cumva deschise, iar oamenii erau îndemnaţi să ia anumite măsuri ca să se apere de aceste spirite. Toate acele acte aveau (sau au) o conotaţie magică. E ca şi cum ai intra într-o „logică a spiritelor”, în care tu, folosind nişte măşti sau nişte obiecte, te războieşti ori te împrieteneşti cu acestea.

Dar pot fi oare izgonite duhurile rele de alte duhuri rele, sau de oameni care îndeosebi le invocă? Vrăjitorii nu se închină lui Dumnezeu – iar duhurile morţilor, ce pot face ele împotriva demonilor? Lumea Halloween-ului este mai curând o lume infernală, deci prietenoasă duhurilor rele, locul în care acestea petrec şi se odihnesc.

Pe de altă parte, imediat după Halloween, adică în ziua de 1 noiembrie, închinată zeului Samhain, „Domnul morții”, druizii îi aduceau jertfă atât animale, cât şi oameni. Desigur, această practică a dispărut cu timpul, însă practicile de divinaţie au rămas până astăzi. Deci Halloween este prototipul unei adevărate sărbători păgâne, unde ritualul magic joacă un rol esenţial.

Magia este foarte eficientă şi foarte periculoasă

– Aş mai insista puţin asupra percepţiei. Nu credeţi că atâta timp cât copiii nu percep ceea ce se întâmplă de Halloween ca pe un ritual magic, ci ca pe o joacă distractivă, nu li se poate face nici un rău?

– E la limită: cumva aşa, pe marginea prăpastiei. Costumele îl iniţiază pe copil într-o lume a duhurilor rele, a morţilor. Imagistica întunecată pe care o propune această pseudo-sărbătoare cred că ar trebui să ne spună totul. A îmbrăca un costum, a intra într-un rol, chiar dacă în joacă, nu e deloc o joacă, ci poate deveni un lucru foarte serios. Noi, creştinii, chiar credem că aceste spirite malefice există. Aşadar, credeţi că ele rămân nepăsătoare la aceste invocări pe care le facem prin jocurile de Halloween? Încă o dată, cred că nu conştientizăm ce înseamnă cu adevărat magia şi care este puterea ei. Magia este foarte eficientă şi foarte periculoasă. De lucrul acesta nu ştiu dacă se îndoieşte cineva. Ceea ce nu realizăm însă este faptul că vizualizarea unor fantasme nu înseamnă altceva decât invocarea acelor spirite. Acest lucru îl aflăm din manualele de magie. De asemenea, intrarea în rolul unor spirite, intrarea în comunicare voită cu acestea poate să deschidă poarta către o astfel de însoţire.

Din punctul de vedere al fenomenologiei religiilor, se ştie că orice manifestare rituală, mimesis-ul are ca efect actualizarea și consolidarea unei relații psihologice între individ și realitatea mitologizată. Cercetările au demonstrat că, pe parcursul participării și implicării în scenariul mitului respectiv, individului chiar i se imprimă acele stări mentale sau sufletești care caracterizează persoanele mitologizate. E ca și cum s-ar produce un transfer de energie psiho-mentală între personajul mitologizat și subiect. Asta explică faptul că participarea la sărbătoarea Halloween induce o stare psihologică în care excitația și fascinația sunt asociate cu un sentiment de spaimă mai mult sau mai puțin intens, în funcție de gradul implicării. În acest context, individul, în mod firesc, urmează actele proprii personajelor în pielea cărora a intrat.

Grace Ketterman, în cartea sa „You and your child’s problems” („Tu și problemele copilului tău”), demonstrează faptul că expunerea copiilor la scene înfricoşătoare are consecinţe asupra dezvoltării lor emoţionale. De asemenea, acest pediatru şi psihiatru american constată că, drept urmare a fricii resimţite în copilărie, copiii vor manifesta mai târziu o atracţie pentru paranormal şi practici oculte.

Una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic

– Şi totuşi, Halloween a fost şi o sărbătoare a creștinilor din Apus, ca sărbătoare a tuturor sfinţilor. De ce credeţi că şi-a păstrat potenţialul malefic din vremea preoţilor druizi?

– În anul 835, biserica din Apus și-a asumat această sărbătoare, integrând-o în calendar ca prăznuire a tuturor Sfinţilor. Probabil că de-a lungul timpului a reuşit într-o anumită măsură să o „îmblânzească”, să o golească de conţinutul ei magic.

Dar ceea ce întâlnim astăzi nu mai este nici măcar sărbătoarea Halloween aşa cum era ea percepută de irlandezi în secolul al XIX-lea. Acum, Halloween este o sărbătoare americană, un produs al mass-mediei, al culturii de consum, dar şi al curentelor de renaştere a păgânismului din societatea americană. Cu alte cuvinte, investiţia în magic şi ocult care se face în prezent în produsul Halloween, în America, depăşeşte cu mult magia care îl însoţea în trecutul nu prea îndepărtat, la el acasă.

Acest lucru face ca până și Vaticanul să avertizeze de mai multe ori în ultimii ani asupra faptului că Halloween este o sărbătoare păgână a „terorii, a fricii şi a morţii”. În ziarul „L’Osservatore Romano” (oficialul Vaticanului), Joan Maria Canals susţinea în anul 2010 că „Halloween-ul conține un subcurent al ocultismului și este absolut anticreștină”.

– Susţineţi deci că Halloween are un semnificativ potenţial malefic?

– Nu este vorba de ceea ce susţinem noi. Pur şi simplu „părintele” satanismului, Anton Szandor LaVey, afirmă că „Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic”. Pe de altă parte, vedem care sunt consecinţele. Ocultul îi fascinează pe tinerii din noile generaţii, chiar dacă au primit o educaţie creştină. Şi, mai ales, constatăm că Halloween creşte mult rata infracţionalităţii şi a criminalităţii.

Există o mulţime de studii desfăşurate în Statele Unite în care se arată că de Halloween cresc spargerile cu minim 25%, sporește consumul de alcool şi droguri şi creşte rata criminalităţii. Într-un studiu realizat în Boston s-a constatat că, pe parcursul a patru ani, în noaptea de Halloween criminalitatea este mai mare cu 50% decât în toate celelalte momente ale anului.

De asemenea, în ce privește perspectiva inofensivă pe care o au tinerii, relevant este studiul în care se arată că la întrebarea: „Ce aţi vrea să faceţi în noaptea de Halloween?”, cei intervievați au ales, într-un procent de 80%, răspunsul „Să omor un om”(!). Spiritul acestei sărbători este într-adevăr viu, şi dictează nu înmulţirea binelui, a păcii şi a dragostei între oameni – de care lumea de astăzi se pare că are tot mai multă nevoie –, ci un spirit malefic al lucrării răului, dus până la uciderea aproapelui.

Așadar, dincolo de bomboanele împărţite, este evident pentru oricine că imagistica răului pe care o promovează Halloween-ul nu poate conduce decât la sporirea comportamentului violent, a infracţionalităţii şi a criminalităţii, adică la faptele proprii duhurilor necurate, pe care Halloween-ul le invocă.

Dacă noi ne facem datoria, Dumnezeu va face restul

– Și atunci, dacă aşa stau lucrurile, de ce totuşi presa, şi în general populaţia, mai ales creştinii, nu iau o poziţie?

– Cred că în primul rând lipseşte conştientizarea fenomenului. Ne bazăm mai mult pe descrieri edulcorate decât pe realităţi. Pe de altă parte, este o mare lipsă de consecvenţă şi de discernământ la românii de astăzi: pe de o parte ne declarăm creştini, pe de alta suntem mai mult decât toleranţi la numeroase lucruri care sunt în mod evident anticreştine. Avem aici o dovadă de lipsă de maturitate şi de neseriozitate, care cred că ne afectează mult ca neam.

– Ce ar trebui să facem?

– Să ne opunem, nu numai retrăgându-ne copiii de la astfel de activităţi, dar şi protestând la minister şi şcoli împotriva organizării unor evenimente „Halloween” în cadrul acestor instituţii educative. De asemenea, trebuie să existe comunităţi mai puternice de părinţi care să vorbească despre aceste lucruri. Sunt convins că cei mai mulţi nu înţeleg ce înseamnă această pseudo-sărbătoare şi care pot fi consecinţele. Ar trebui, poate, organizate seminarii publice pe această temă. Salutăm în acest context organizarea asociaţiei „Alianţa Părinţilor”, organizaţie care poate face foarte mult.

Iar pentru că duşmanul cel mai mare al nostru este lipsa timpului, cred că ar trebui să ne gestionăm cât mai bine puţinul timp liber pe care îl avem pentru a-l acorda şi unor astfel de activităţi care, deşi par a avea un caracter comunitar, îi vor proteja pe copiii noştri în faţa ofensivei culturii morţii. Şi, poate că, înainte de toate, este vorba de mărturisirea pe care o facem. Dacă iniţiativa nu va pleca de la acest nivel şi nu vom face ceva, în câţiva ani riscăm să-i depăşim pe americani la nivelul efectelor negative ale culturii morţii care este promovată astăzi în mai toată mass-media.

Biruinţa lor este aceea de-a ne face să credem că nu se mai poate face nimic, în timp ce a noastră este să credem că, dacă ne facem datoria, întreprinzând tot ceea ce depinde de noi, Dumnezeu va face restul.

Material realizat de Mihai Cristea

Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă nr. 93/Octombrie 2016