Viaţă fără repere?
Nici o carte nu a contribuit mai mult la civilizarea lumii ca Biblia. Temelia de stâncă a acestei civilizații constă până azi în puritatea vieții conjugale și valoarea acordată familiei.
Istoria umanității, istoria mântuirii omului trece prin familie. Ea are la bază dragostea dintre bărbat și femeie, creați după chipul lui Dumnezeu, care prin căsătorie se completează reciproc și dau naștere la copii.
Căsătoria nu mai este privită și înțeleasă astăzi ca taină, ca sacrament al iubirii, ceea ce este în realitate. Dimpotrivă, atunci când drepturile omului sunt transformate într-o chestiune de preferințe individuale sau reduse la opțiuni subiective, suspendând reperele și valorile morale, se dinamitează familia și se subestimează importanța unei identități comune unde fiecare persoană este membru al unei comunități.
Valorile și normele morale dintotdeauna urmăresc să orienteze și să conducă acțiunile oamenilor. Dacă ele sunt privite dintr-o perspectivă subiectivă și relativă, precaritatea lor este inevitabilă. În schimb, dacă adoptăm o atitudine obiectivă – și este evident că există criterii indiscutabile și sigure, verificate de istorie, care ne arată ce este corect și care disting albul de negru, fără a deplasa linia de demarcație dintre bine și rău, dintre adevăr și minciună, dintre normalitate și păcat – atunci rămânem pe calea care duce la viață.
Astăzi este tot mai dificil să vorbești despre valori pentru că ești întâmpinat fie cu adversitate, fie, în cel mai bun caz, cu un zâmbet concesiv. Dar este oare posibil să îți trăiești viața fără a avea puncte ferme de referință, sau având repere golite de semnificație? În acest caz, cum reușim să ne definim opțiunile și comportamentul, sau cum putem justifica și exprima o judecată? A ține seamă de valori nu e un moft, ci implică descoperirea unui orizont de semnificații după care te ghidezi în viață.
Familia slujește vieții, ea transmite credința și valorile autentice, iar părinții sunt primii propovăduitori ai acestora în fața copiilor lor.
De la prima până la ultima pagină, Scriptura exprimă analogia comuniunii nupțiale cu raportul dintre Dumnezeu și oameni. Domnul îi oferă omului o uniune de dragoste și îi pune înaintea ochilor ca analogie pentru aceasta relația de dragoste prin căsătorie între bărbat și femeie: „După cum se bucură mirele de mireasă, așa se va bucura de tine Dumnezeul tău” (Is. 62, 5). Acest Dumnezeu este unul gelos, care nu acceptă ca poporul său să se închine la dumnezei străini. Fiindcă atunci când poporul devine infidel lui Dumnezeu, urmează dezastrul pentru el.
Aceasta o vedem atât din Vechiul Testament, cât și din Noul Testament. Să dăm doar două exemple.
În Vechiul Testament, prorocul Ilie duce cel mai mare război al său împotriva preoților lui Baal și Așera, din cauza cărora Israel a căzut în ruină prin corupția regelui idolatru Ahab și a soției lui, Isabela. La început regele îl insultă pe Ilie drept „cel care îl tulbură pe Israel”, dar profetul îi răspunde: „Nu eu îl tulbur pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baali” (1 Regi 17, 18).
În Noul Testament, centrul învățăturii creștine nu îl constituie păcatele oamenilor, ci vocația persoanei de a ajunge la sfințenie, care poate fi materializată prin căsătoria bărbatului cu femeia, dacă unul se supune celuilalt în venerația comună față de Hristos. Sfântul Pavel vorbește în Epistola către Efeseni despre taina adâncă a căsătoriei ca analogie cu taina lui Hristos și a Bisericii, care este caracterizată prin „dragoste nupțială”.
Această dragoste este desființată de păcat, iar în altă epistolă, adresată corintenilor, Apostolul ne prezintă catalogul viciilor care împiedică accesul la Împărăția lui Dumnezeu: „Nu vă amăgiți: nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor. 6, 9).
Augustin Păunoiu
Sursa: ziarullumina.ro
