Despre duhovnici și vârste, dileme și deslușiri

În câteva zile vom călători, din nou, pe cărarea cea strâmtă a postului, când Biserica face apel la conștiința fiecăruia dintre noi să ne apropiem mai cu sârg de Hristos, luându-i ca modele, de astă dată, pe cei doi Sfinți Apostoli, Petru și Pavel, care au purtat neputinţele noastre: s-au îndoit, la fel cu noi; au căzut, precum majoritatea pământenilor; au dovedit destule slăbiciuni ori scăderi, dar, prin lacrimi și mântuitoare pocă­ință, au risipit bezna păcatului din ei, făcându-se vase alese ale Sfântului Duh. Ca să le urmăm calea, avem nevoie de stăruitoare rugăciune, fapte de milostenie, spovedanie, împărtășanie. Dacă tot veni vorba de Taina Sfintei Mărturisiri, cu toții am asistat la discuții sau chiar polemici pe o temă ce a stârnit adeseori controverse: cum e mai bine să caut un duhovnic? În vârstă, experimentat, sever în canoane? Sau unul tânăr, indulgent, cunoscând îndeaproape problemele actuale ale societății, înțelegând nuanţat anumite situații ale vieții coti­diene?

Voi încerca un răspuns, ghidându-mă cu ajutorul învățătu­rilor Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Potrivit acestora, săvâr­șitorii Sfintei Taine a Pocăinței sunt episcopii şi preoții, hirotoniți valid, în baza împuternicirii date de Mântuitorul ucenicilor Săi prin cuvintele: „Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate şi în cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în cer” (Matei 18, 18; Ioan 20, 22-23). Administrarea Tainei Mărturisirii creează săvârșitorului ei un statut aparte, de judecător al forului intern al faptelor umane. Bineînțeles că aceasta implică o responsabilitate deosebită. Aşa se explică de ce, încă de la începutul organizării ei, Biserica a purtat de grijă ca slujitorii săi să îndeplinească toate condiţiile cerute pentru hirotonie, inclusiv vârsta canonică. După rânduiala stabilită dintru început, în viaţa Bisericii creştine vârsta pentru hirotonie a fost lăsată la latitudinea întâistătătorilor Bisericii, ţinându-se seama de normele canonice şi de interesele comunităţii. Prima dispoziţie în legătură cu fixarea vârstei de hirotonie a prevăzut-o Canonul 11 al Sinodului de la Neocezareea: „Prezbiterul mai înainte de 30 de ani să nu se hirotonească, de ar fi chiar bărbat vrednic întru toate”. Când vârsta hirotoniei a scăzut sub 30 de ani, s-a pus problema dacă un cleric poate fi și duhovnic. Unora nu li s-a permis administrarea Tainei Pocăinţei până nu au atins vârsta cerută de canoane sau până nu au dat dovada unei maturități ce-i îndreptățea a fi duhovnici. După cum lesne se constată, împlinirea vârstei canonice a hirotoniei a reprezentat prima condiție pentru obținerea duhovniciei. Administrarea Pocăinței de către un preot care nu are hirotesirea întru duhovnic îşi produce efectul canonic deplin, dar preotul respectiv se abate de la rânduiala stabilită de Biserică. În acest caz, nerespectarea rânduielii statornicite de Biserică se consideră neascultare şi nesupunere faţă de autoritatea bisericească, pedepsindu-se ca atare, potrivit dispoziţiilor canonice şi legale. Într-o împrejurare de necesitate – primejdie de moarte – mărturisirea săvârșită de un preot nehirotesit duhovnic este deplin valabilă. Preotul săvârșitor al acestei Sfinte Taine nu poate fi sancţionat, într-o astfel de situaţie, nici pe cale disciplinară.

 În ceea ce priveşte episcopii, nu se aminteşte şi nu s-a practicat vreo rânduială asemănătoare, deoarece la instituirea în treapta de episcop s-a observat întotdeauna condiţia de vârstă stabilită cu timpul la minimum 30 de ani. Cum la vârsta de 30 de ani, slujitorul bisericesc era socotit deplin matur şi suficient de bine format, nu s-a mai simțit nevoia opririi sale temporare de la administrarea Tainei. Un loc aparte între săvârșitorii Sfintei Taine a Pocăinței l-au jucat, în vechime, așa-numiții preoți penitenţiari, împuterniciți de către episcop să administreze Sfânta Taină a Pocăinței în cazuri deo­sebite, precum şi să împace la Liturghie, public, anumite categorii de penitenți, primindu-i în Biserică (Canonul 1 Cartagina).

Aşadar, ce-i de făcut, cum să alegem? În primul rând, să reți­nem că nu vârsta duhovnicului contează: tânăr ori bătrân, harul lucrează în aceeași măsură prin el. Credinciosul doritor de sporire duhovnicească își caută un duhovnic întărit, care, fie datorită anilor, fie cercării sale, fie prestigiului personal, ar putea exercita o influență binefăcătoare asupra celui ce se spovedește. Părintele duhovnic, indiferent de vârstă, nu trebuie să caute ale sale, ci să-i îndrume pe cei pe care îi crește spiritual către Hristos, Desăvâr­șitul Duhovnic. Există situații în care alegerea unui duhovnic în funcție de vârstă se dovedeşte imposibilă. Bunăoară, dacă într-o parohie chiriarhul rânduiește un preot tânăr, el devine călăuzitorul tuturor enoriașilor lui, chiar atunci când aceștia se deprinseseră a se spovedi la un preot în etate ori ei înșiși au vârste patriarhale. Ce să facă vârstnicii? Să nu se mai mărturisească la cel ce le poate fi chiar nepot?  Ba unde mai pui că nu toți au posibilitatea de a se deplasa la unele mănăstiri sau biserici de enorie slujite de duhovnici îmbunătățiți, recunos­cuți ca fiind charismatici. Iată situații ce se cer lămurite.

Nu întotdeauna vârsta constituie o bună garanție a iscusinței unui duhovnic, dar nici studiile – căci el nu expune doar cunoștințe din Scriptură ori de la Sfinții Părinți, ci, în primul rând, se roagă pentru fiii lui duhovnicești; îi conduce spre mântuire, ajutându-i să-L (re)descopere pe Dumnezeu, devenind deopotrivă doctor al sufletelor vătămate de păcate, dar și un fidel martor al învierii lor din întuneric la lumină, din păcat la virtute, din moarte la viață. Când vârsta nu este patriarhală, când părul n-a încărunţit – semn al înțelepciunii – duhovnicul tânăr trebuie să dea dovadă de adâncă smerenie, să se roage mult, dar să se și instruiască prin citiri din dumnezeieștile slove ori din ex­pe­riența unor duhovnici experi­men­tați. Nu toți credincioșii au posibilitatea să cerceteze marii duhovnici ai Bisericii noastre. De aceea, fiecare preot împuternicit să săvârșească Taina Spovedaniei are chemarea de a se face instrumentul prin care Duhul Sfânt oferă mângâiere, iertare și împăcare credinciosului; de este nevârstnic, să devină „bătrânul tânăr” prin credință și maturitate duhovnicească; cel în vârstă să se mențină mereu tânăr la suflet, prin prospețimea și zelul misionar, precum și prin truda de a arăta că Ortodoxia înseamnă viață, bucurie, pace în Duhul Sfânt.

Arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: ziarullumina.ro