Acasă, în Post

Anul acesta, Postul Mare este altfel. Epidemia de coronavirus ne-a schimbat viața de zi cu zi, agenda de lucru, relațiile personale și viața religioasă. Dar totul ține de atitudinea noastră. Putem trăi restrângerea activităților în exterior ca pe o formă de nevoință. Să o întâmpinăm cu bucuria că avem în sfârșit răgazul de a ne îndrepta atenția mai mult către interiorul nostru, către ceea ce suntem cu adevărat și de aici să pornim mai departe. 

În fond, Postul Mare este un prilej pentru urcușul duhovnicesc ce face parte din pregătirea pentru Învierea Domnului. Ce este Postul Marene tâlcuiește părintele Ioanichie Bălan: Este o scară cu 40 de trepte care urcă prin înfrânare pe om de la pământ la cer. La capătul cel de jos stă săracul Adam, iar la cel de sus, Iisus Hristos răstignit şi înviat. Putem acum, în aceste condiții speciale, să înțelegem că viața lumii se împletește cu a fiecăruia dintre noi, într-o călătorie de la cădere până la redobândirea Raiului pierdut. Să facem acum acest pas înainte spre Rai. Avem timp, avem izolarea necesară pentru a sta de vorbă cu noi înșine. Pe parcursul acestui post, treaptă cu treaptă, putem să ne redefinim, printr-un efort intens de dezvoltare personală duhovnicească, dacă o putem numi așa.

În mod obișnit, înțelegem că esențial în viață este să ne descoperim talanții și să îi înmulțim, atingând limita superioară a devenirii potențiale proprii. Deseori, ne punem ca țintă o viață îndelungată, un trup sănătos și frumos, dobândirea unei siguranțe sau bunăstări materiale, popularitatea și relațiile sociale, avansarea în carieră. Acestea corespund primelor trepte ale piramidei nevoilor vieții umane: fizică, materială, socială, profesională. Dacă socotim atent, realizările acestor trepte, importante și bune foarte în limitele lor, sunt trecătoare. Epidemia, cu avalanșa ei de date, frici, restricții, decese sau vindecări, ne descoperă că în final mântuirea este singura care are valoare veșnică, este ținta adevărată a vieții, față de care se cuvine să fie raportate toate celelalte. Înseamnă că mântuirea este realizarea supremă de sine, iar sfântul este cel ce a ajuns la dezvoltarea personală desăvârșită.

Un timp pentru analiză metodică

Acum este cel mai bun prilej de a ne ordona viața. Să ne ancorăm bine obiectivele personale de mântuire, să ne autoevaluăm starea actuală și să pornim cu pași, poate mici, dar hotărâți, către realizarea lor. Și, în liniștea impusă, poate în mod proniator pentru a ne determina să ne schimbăm viața, să analizăm metodic, împreună, ce este de făcut.

Viața noastră trupească începe când intrăm în existență și, la capătul celălalt al ei, prin învierea de obște, devine veșnică, în Împărăția lui Dumnezeu. Responsabilitatea asupra modului în care folosim trupul, templu al Duhului Sfânt, se construiește și crește pe măsură ce parcurgem treptele vieții. Încă din copilărie, dar mai ales în adolescență, când se structurează personalitatea, suntem datori să ne strunim și să ne stăpânim trupul, nu atât pentru a menține sănătatea, deși acesta este un efect, cât pentru a nu ajunge stăpâniți de patimi și a dobândi mântuirea. De aceea, Sfântul Ioan Scărarul ne învață să legăm viața noastră de Mântuitorul: Dăruiește lui Hristos, cu sârguin­ță, nevoințele tinereților tale și te vei bucura la bătrânețe de bogăția liberării de patimi. Acum este momentul de a pune început bun obiceiurilor sănătoase și de a le lăsa pe cele ce ne înrobesc și ne distrug sănătatea. Să nu uităm că trupul nu ne este dat ca mijloc prin care să trăim cât mai plăcut, ci pentru a ne lucra prin el mântuirea.

Astăzi, când adolescența este amenințată de variate forme de dependență, puțini sunt cei care ajung nevătămați de ele la vârsta adul­tă. Totuși, nicicând să nu deznădăjduim. Avem acum timp să citim exemple minunate din viețile sfinților. Viața Sfintei Maria Egipteanca ne arată că ne putem schimba radical, din orice punct al existenței noastre, că niciodată nu este târziu să punem început bun. Deși a trăit adolescența și tinerețea în patimi trupești, la 29 de ani a plecat în pustiul Iordanului, unde, după ani de nevoință, a ajuns la măsuri duhovnicești atât de mari, încât se ridica dea­supra pământului când se ruga. Ea ne oferă un model opus lui Iuda, care, stăpânit de patima banilor, în loc de pocăință pentru vânzarea Domnului, nu a avut curajul schimbării, ci a deznădăjduit, pierzând atât viața aceasta, cât și pe cea veșnică.

Iuda ne arată că modul în care ne raportăm la viața materială ne poate fi piatră de poticnire în drumul spre mântuire, atunci când devine scop în sine. Evanghelia ne învață să nu ne lipim inima de lucruri trecătoare: Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră (Matei 6, 19-21).

Dacă în copilărie și adolescență primim de la părinți toate cele necesare vieții, la maturitate luptăm să le dobândim, iar în finalul vieții le lăsăm, le dăruim urmașilor.

Iată că Postul Mare, în situația actuală generată de epidemie, ne solicită să ne punem nădejdea în Dumnezeu, iar cele materiale să le împletim cu milostenia față de semenii noștri, unii greu încercați, în concedii forțate sau fără putința de a ieși din casă. Și vom vedea că mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20, 35).

Comuniune în iubire

Izolarea, singurătatea și uneori conviețuirea cu apropiații noștri pot fi greu de suportat. Oriunde am fi, avem nevoie de comuniune în iubire. Sfântul Ioan Scărarul ne arată cum să depășim patimile ce împiedică realizarea comuniunii, care sunt grăirea de rău, ținerea de minte a răului, minciuna și limbuția, punând în loc virtuțile ce înlesnesc dobândirea acesteia, adică ascultarea, pocăința, tăcerea, nemânierea, blândețea, simplitatea și nerăutatea.

Dintre acestea toate, blândețea, spune Sfântul Ioan Scărarul, constă în a rămâne netulburați față de ocările pe care le îndreaptă aproapele împotriva noastră și a face sincere rugăciuni pentru dânsul. Ea este înainte-mergătoarea smereniei… sprijinitoarea răbdării, poartă de intrare a dragostei șiare calitatea de a aduce armonie. Iar în aceste zile, când la Sfânta Liturghie participăm de la distanță, este esențial să facem din casa și familia noastră Biserică, pentru a rămâne în comuniune, împreună în rugăciune, dragoste și armonie.

În această armonie, fiecare să folosim darurilor primite de la Dumnezeu spre slava Lui și folosul aproapelui. Sfântul Ioan Scărarul ne arată că trândăvia și lenevia risipesc întreaga bogăție a virtuților. Cu perseverență putem ajunge să ne înmulțim deplin talanții, fiind folositori semenilor, cu smerenie și cu dragoste, așa cum ne-a învățat Mântuitorul, prin spălarea picioarelor ucenicilor Săi, în seara Cinei celei de Taină.

Iată că situația creată de epidemie este o oglindă bună pentru viața noastră. Ea ne arată cât de important este să ne îngrijim trupul, să luăm bunurile cu mulțumire, să dăruim și altora, să fim în comuniune, să ajutăm, să fim profesioniști și să lucrăm ca pentru Dumnezeu în tot ce facem. Ne ajută să trăim mai adevărat Postul Mare, să ne punem cu mai multă seriozitate întrebări privind realizările noastre din perspectiva mântuirii.

Suntem, de la Botez, într-o continuă luptă cu noi înșine, cu viața și toate încercările ei, dar și cu alte puteri potrivnice. Prin credință, prin lucrarea continuă a faptelor bune și a harului Sfintelor Taine putem depăși orice încercări, putem dobândi Împărăția lui Dumnezeu. Să folosim acest răgaz, așadar, pentru a pune început bun!

Mihaela Ghițiu este profesoară
la Colegiul Național
„Ion Neculce” din București.