Depresia și problema terapiilor
Se pare că tema depresiei va deveni în viitorul apropiat una de foarte mare interes, din cauza creșterii accelerate a incidenței acestei boli. Cifrele sunt realmente alarmante și, pentru a da un exemplu concret, menționăm faptul că statisticile arătau că la sfârșitul anului 2018 erau înregistrate numai în Germania 5,3 milioane de cazuri noi.
Îmi propun să trec peste partea de descriere a simptomelor și a manifestărilor depresiei, pentru a aborda principial doar problema terapiilor acesteia, întrucât existând un spațiu de lucru extrem de vast, se pot strecura foarte multe erori ce pot avea urmări catastrofale. Astfel, după cum se știe, de-a lungul timpului au fost promovate diverse remedii pentru depresie, între care amintim tratamentele medicamentoase cu antidepresive, administrate în urma unui consult psihiatric, apoi o paletă foarte largă de psihoterapii, care presupun un anumit număr de ședințe de psihoterapie, în funcție de evoluția bolii, realizate de un psihoterapeut (specializat în terapie cognitiv-comportamentală, de pildă). Pe lângă acestea, în ultima vreme, au apărut și metode new-age-iste, am putea spune, de terapie, cum ar fi hipnoza, tehnica yoga, meditația zen, transcendentală, kundalini, mindfulness etc.
În acest context, e bine știut faptul că nu orice fel de terapie este compatibilă cu calitatea de creștin ortodox. De pildă, yoga și tipurile de meditații enumerate mai sus reprezintă tehnici provenite din Extremul Orient, mai mult sau mai puțin adaptate la mediul de cultură europeană, care s-a deschis în ultima vreme spre filosofiile orientale pe fondul slăbirii conștiinței și identității sale creștine. Se cuvine menționat aici și faptul că fenomenul în cauză a apărut mai întâi în America, încă din anii ‘70 ai secolului trecut, și este semnalat și analizat cu multă pătrundere, printre alții, de monahul Serafim Rose.
Din perspectivă creștină, aceste tehnici care promit relaxarea, buna dispoziție, vindecarea de depresie nu constituie doar o suită de exerciții fizice, posturi sau metode de respirație, ci fac parte dintr-un întreg sistem care, la origine, este unul religios. Prin urmare, o tehnică precum yoga reprezintă, în fapt, un element component al hinduismului, care presupune inclusiv închinarea către un anumit zeu, prin repetarea așa-numitelor mantre. De asemenea, yoga cultivă căutarea esenței divine a sufletului omului, care în concepția hinduistă este identică, până la confuzie, cu cea a lui Dumnezeu. Apoi, meditația de tip zen, precum și toate formele derivate din aceasta, deși pare că oferă o meditație fără conținut religios, în realitate, prin raportarea la sine ca la singura realitate existentă, prin cultivarea stărilor pasive și a „deschiderii minții”, indică limpede spre principiile religiilor orientale păgâne care pendulează între idolatrie și autodivinizarea propriului sine.
În final, se poate afirma că, în situația în care depresia capătă dimensiuni pandemice, devin extrem de necesare, pe lângă oferta terapeutică a Bisericii, și anumite distincții teologice, care să-i ajute pe creștini să deosebească adevărul de înșelare în terapia depresiei.
Nicuşor Deciu
Sursa: ziarullumina.ro
