MATEIAȘ BRÂNCOVEANU, CEL MAI TÂNĂR SFÂNT DIN BISERICA NOASTRĂ (16 august)

Constantin Brâncoveanu suie la tron pe 28 octombrie 1688, nepot după mamă al fostului domn, Șerban Cantacuzuino, decedat, la doar 54 de ani, în condiții neclare. Țara Românească avea să cunoască o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală, precum și de dezvoltare a vieții spirituale, în urma sa rămânând un număr mare de ctitorii religioase, dar și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele. Împreună cu a sa doamnă, Marica (Maria) Brâncoveanu, au 11 copii, patru băieți – Constantin, Ștefan, Radu și Matei (Mateiaș) și șapte fete: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuța, Bălașa și Smaragda (Smaranda).

În primăvara lui 1714, turcii – în urma unor uneltiri mincinoase – încep să-l acuze de nesupunere. Pe 8 martie, vodă Brâncoveanu vine de la Târgoviște și trage, pentru ultima oară, la Palatul Mogoșoaia, ctitoria sa din 1702. Apoi, pe 23 martie, este mazilit. Vestea îi este adusă de către Mustafa aga, vechiul său prieten, care ascunsese până în ultima clipă adevăratul motiv al sosirii sale la București. A doua zi este uns Ștefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin, care contribuise cel mai mult la căderea lui Brâncoveanu. Pe 25 martie, de Buna Vestire, domnitorul – dimpreună cu întreaga sa familie – este trimis la Constantinopole, unde ajunge pe 17 aprilie. Constantin Brâncoveanu va suferi, vreme de câteva luni, torturi crunte.

Pe 15 august 1714, chiar de marea sărbătoare a creștinătății care este Adormirea Maicii Domnului, ziua când voievodul Constantin Brâncoveanu aduna 60 de ani de viață, sultanul Ahmed al III-lea vrea să-și demonstreze forța, umilindu-l pe domnitorul Țării Românești, în fața unor ambasadori din Germania, Rusia ori Anglia.

“Monarhul Cultural”, alături de cei patru băieți ai lui – Constantin, Ștefan, Radu și Matei – dimpreună cu ginerele, Ianache Văcărescu, suferiseră mult: întinși pe roată, cu capetele strânse în cercuri de metal, arși cu fierul înroșit, înțepați în mâini și picioare, cu bărbile și unghiile smulse, în închisoarea ”Edicule”. Zi de zi le este promisă eliberarea și cruțarea, singura condiție fiind lepădarea de Hristos.

Andrea Memno descrie acea zi:

”Încă de dimineață, Sultanul Ahmed se puse într-un caic împărătesc și veni la seraiul zis foișorul Jalikiacs, pe canalul Mării Negre, în fața căruia era o piață mică, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieți ai lui și pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul la oarecare depărare, un gâde le-a scos căciulile din cap”, scrie Memno.

Sunt în cămeși albe, lungi, cu picioarele goale. Nouă capete de acuzare. Unul dintre ele spune că și-a cumpărat de la Viena instrumente muzicale pe care nici marele sultan nu și le permite!!!”

Cei șase au timp de o rugăciune creștinească, apoi muftiul le prezintă ghiaurilor ”măreața” ofertă: se pot lepăda de legea lor cea creștinească, se pot turci și sunt iertați ori, de nu, securea va cădea asupra capetelor lor.

“Glasul cel înăbușit de credință al bătrânului Brâncoveanu răsună și zise înspăimântat de această insultă: Fiii mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut. Să nu ne pierdem, însă, sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seama de moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit!”.

Toate acestea sunt redate de Anton-Maria Del Chiaro, din Florența, fostul secretar pentru limbile apusene.

Ahmed, auzind acestea, se făcu ca un leu turbat și porunci să li se taie capetele. Gâdele ridică secura și capul marelui vistier Ianache Văcărescu căzu primul. Apoi, Constantin, 31 de ani, Ștefan, 29, Radu…

“Beizadea Mateiaș, de numai 12 ani, văzând atâta sânge de la frații săi și de la Văcărescu, se ruga de Sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc”, mai scrie venețianul.

Dar Brâncoveanu, cu lăcrimi în ochi, urlă: ”Mai bine mori în legea creștinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ”. Atunci micuțul țipă și el: ”Vreau să mor creștin! Lovește!”

În urmă, ucise și pe Brâncoveanu.

”O, Doamne! O, Doamne! Pana-mi tremură când vă scriu, Excelență. Ceea ce am văzut… Mă întreb: putut-a fi de față cineva să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaș tânăr tinerel rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său care se apropiase de-al copillului… părea a-l îmbrățișa”, își termină epistola Andrea Memno.

Gâdele, stropit cu sânge de creștin, face un salut și se retrage. Memno are ochii în lacrimi. Ahmed îl vede și spune că regretă ceea ce a făcut. Dar este prea târziu…

După execuție, capetele au fost purtate în vârf de suliță prin oraș, în timp ce trupurile au rămas la locul execuției, de unde au fost aruncate, spre seară, în Marea Marmara.
Niște pescari greci găsesc doar părți din trupuri, pe care le duc în curtea catedralei patriarhale. În lucrarea ”Cronica românilor și a mai multor neamuri”, de la 1811, istoricul Gheorghe Șincai scrie: „Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat (n.r. – învelite și acoperite cu pământ, pentru a fi ascunse) la Patriarhie”.

Tot în mare taină, trupurile Brâncovenilor au fost duse și îngropate în biserica din Mănăstirea Maicii Domnului „Kamariotisa”, de pe Insula Halki, zidită de împaratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul și refăcută de Constantin Brâncoveanu. Cu doisprezece ani mai înainte de sfârșitul său mucenicesc, voievodul român dăruise acestui locaș monahal o danie de șase mii de bani de aur, iar celor care au venit să ia dania, încă o mie de bani de aur.

În 1720, pe 20 iulie, văduva Maria le aduce în țară le înmormântează la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria domnului. Lespedea nu este inscripționată, pentru a nu afla turcii că trupul a fost repatriat, însă Maria notează detalii pe candela de argint, inscripția urmând a fi descoperită în 1914. Pentru că nu există detalii exacte despre ceea ce s-a petrecut cu trupurile celor patru copii, dar nici cu vistriernicul Văcărescu, se crede că numai cel al domnitorului a ajuns la București, astfel că ceilalți cinci nu par a avea mormânt.

Sfinții Mucenici Brâncoveni au fost canonizați de Sfântul Sinod în ședința din 20 iunie 1992, când s-a hotărât ca „de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianache, să fie cinstiți cu sfinții, în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscriși în sinaxar, cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii noastre”. Astfel, Matei (Mateiaș) Brâncoveanu, decapitat la 12 ani, a devenit cel mai…mic sfânt din tradiția noastră.