Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
7 februarie 2021

„Biserica este aici țara, locul unde respiri aerul în care te-ai născut”

admin_nec Atitudine

Dumitru Horia Ionescu, nepotul părintelui Dumitru Stăniloae, a plecat din România împreună cu mama sa, scriitoarea Lidia Ionescu Stăniloae, în anii ‘80. În interviul de faţă povesteşte despre adaptarea la noua ţară, dar şi despre anumite aspecte ale vieții românilor din diaspora. Printre altele, a constatat că legăturile dintre cei plecaţi şi cei din România sunt mai puternice când în bisericile ­româneşti din afara graniţelor se păstrează limba maternă ca limbă liturgică. Despre sine spune: „Sunt un român care trăiește în străinătate și înțeleg acest fapt ca o normalitate în contextul european actual”. 

Domnule Horia Dumitru Ionescu, în 1984 eraţi un tânăr care absolvise de doi ani Facultatea de Teologie Ortodoxă. Erau nişte ani sumbri, cu multe privaţiuni pentru întreaga populaţie din România, când, împreună cu regretata dumneavoastră mamă, distinsa Lidia Ionescu Stăniloae, aţi „fugit” în Germania. Era şi dorinţa bunicului dumneavoastră, părintele Dumitru Stăniloae – care a suferit în închisoare din motive politice -, să evadaţi într-o lume liberă. Cum a fost adaptarea la acea lume liberă, dar atât de ­diferită?

După 1980 devenise tot mai evident faptul că traversăm în România o criză politică cu efecte greu de prevăzut. Eram îngri­jorați, nu neapărat din cauza situației economice dezastruoase, ci, mai ales, gândindu-ne la conse­cințele politice și sociale ce rezultau, inevitabil, din catastrofa economică. Era inevitabil ca, într-o bună zi, nemulțumirea populară să ducă la o reacție dură a autorităților. Se vorbea insistent de o reactualizare a situației din anii ‘50, cu multe arestări politice și măsuri încă și mai restrictive împotriva Bisericii. Se zvonea că, la un moment dat, toți creștinii vor fi declarați dușmani ai statului, cu consecințele de rigoare. Scriind aceste rânduri, realizez cât de mult s-au schimbat lucrurile în 40 de ani, chiar dacă relația religie-stat nu este niciodată foarte ușor de definit. Raportându-mă exclusiv la acei ani, era evident că ipoteza unei noi epoci de teroare politică accentuată putea fi considerată ca foarte probabilă și aproape imposibil de evitat. ­Cu atât mai mult cu cât, se știa prea bine, cuplul prezidențial se refugia într-o bizară amăgire ideologică, propunând marxism-leninismul ca fiind singura rezolvare, exhaustivă, a problemelor existente. Din acest motiv, ne puteam aștepta la o ciudată și cinică reactualizare a timpurilor când religia era găsită vinovată pentru toate greșelile politice. Ipoteza devenea tot mai plauzibilă, nu numai nouă, ci multora. În acest context, opțiunea ca noi doi să plecăm în străinătate a devenit o alternativă, mai mult chiar, soluția ultimă, radicală. Bunicul mi-a spus că nu dorea ca eu să ajung în situația trăită de el în anii ‘50.

Cum făceaţi faţă dorului de bunicii rămaşi la Bucureşti, pe care nu ştiaţi dacă îi veţi mai putea vedea vreodată?

A fost greu din acest punct de vedere, mai greu decât credeam că va fi. După ce părinții mei au divorțat și bunicul s-a întors din detenție, mama și cu mine am avut o relație minunată cu bunicii mei. Și folosesc acest cuvânt într-un sens cu totul realist. Nu simt nevoia să idealizez timpul copilăriei mele. Am trăit în armonie, ne înțelegeam foarte bine, iar eu simțeam că sunt iubit și ocrotit. Cred că acum, când am ajuns și eu la o anumită vârstă, pot să intuiesc ce a fost în sufletul bunicilor mei după plecarea noastră. Era posibil, atunci, la ­începutul anilor ‘80, ca odată plecați, să nu ne mai vedem vreodată. Totuși, noi am crezut în această opțiune, cea a plecării din țară, pe care ne-am asumat-o, ei rămânând la București și noi fiind departe de ei. Îmi dau seama că bunicii mei s-au jertfit. Deși au rămas înconjurați de prieteni de nădejde, nu am mai fost împreună. Da, intuiesc, conștientizez cât le-a fost de greu. Până la Revo­luție am comunicat foarte greu, doar telefonic. Aveam un limbaj al nostru, un fel de cod, prin care fiecare dintre noi încerca să precizeze cât mai bine situația în care se afla. Acest lucru ne-a ajutat, dar nu a înlocuit comuniunea aceea minunată pe care o trăisem atâția ani. Conștientizând jertfa lor, pentru mine bunicii mei ocupă un loc deosebit în suflet. Vorbesc despre un sentiment pe care nu-l pot exprima foarte exact, dar care mă însoțește clipă de clipă. Pentru multă lume, părintele Stăniloae este marele teolog, traducător și exeget al Sfinților Părinți. Pentru mine, el este cel care și-a asumat suferința pentru a ne ști pe mama mea și pe mine la adăpost. Înțeleg astfel, mai clar ca oricând, că teologia sa a fost trăitoare, că nu a existat nici o distanță între știință și mărturisire. Din acest motiv vreau să vorbesc des despre el, vreau să spun cum au fost el și bunica mea, să arăt că exemplul lor e demn de urmat, e chiar indispensabil să fie urmat în aceste timpuri de răceală sufletească amenin­țătoare. Și, după modestele mele puteri, să mă închin lor și celorlalți, cei pe care nu-i cunosc, dar care au fost tot în situația noastră și care au suferit din ­pricina nebuniei timpurilor.

Dacă aţi fi ştiut că va cădea comunismul peste numai cinci ani, aţi fi ales să aveţi răbdare şi să trăiţi în continuare în România?

E ușor să răspund. Cu sigu­ranță că rămâneam la București. Doar că nu avem de unde să dibuim viitorul. Știm prea bine că el, viitorul, este mereu și mereu o ispită sufletească, o momeală când vrem să-l ghicim, atrăgându-ne într-un deșert nesigur și contradictoriu din care ieșim cu greu și care ne lasă considerabile urme sufletești. Nu are rost să păcătuim vorbind despre viitor. Am ajuns în Germania cu două geamantane micuțe și, parafrazând-l pe Bias din Priene, tot ce posedam aveam la noi. Prima noastră agoniseală în căminul de refugiați de la Karlsruhe a fost o sfoară pe care să ne întindem rufele. Totuși, îmi amintesc cu plăcere de timpurile acelea. Am avut imediat acces la ultimele apariții editoriale şi am văzut toate filmele de care auzisem, dar pe care nu le puteam vizualiza la acea vreme în ­România. Era, cumva, fenomenal. Nu aveam acte, dar, prin intervenția personală a directorului căminului, primisem o legitimație specială pentru biblioteca comunală de la Karlsruhe. Măturam două ore o curte imensă pentru a-mi cumpăra un bilet la cinematograf, dar o făceam cu plăcere. Nu aveam, nici mama și nici eu, o meserie manuală, un meșteșug, pe care să-l fi învățat. Unealta noastră la București era limba română. Dar, încet, încet, ne-am făcut un rost. Din acest motiv nu ne-am reîntors acasă după 1990. Ne străduisem prea mult pentru a renunța la ceea ce reușisem. Nu era mult, dar era ceva ce am obținut prin puterile noastre și ne aparținea. Nu aveam mulți bani, dar învățasem să fim liberi și eram mulțumiți. Dar, cu siguranță, dacă am fi avut cel mai mic și neînsemnat semnal că lucrurile se schimbă în doar puțini ani, rămâneam lângă ai noștri. În 1984, comunismul ­părea de neclintit.

Aţi creat legături cu românii care se aflau deja acolo de mai multă vreme? Unde era cea mai apropiată biserică românească la care puteaţi merge?

Am ajuns la Freiburg datorită administrației germane. Ei ne-au trimis aici, fără să știu din ce motiv. Puteam să ajungem oriunde. Evident că am fost bucuroși, știind că orașul Freiburg era universitar și cu o puternică viață culturală. Am aflat că există o biserică românească și am considerat aceasta ca fiind o surpriză foarte plăcută. Ne-am înșelat. În biserică erau cam 10 persoane care ne-au privit din prima clipă cu ostilitate. Am înțeles apoi că toți erau ultimii supraviețuitori ai unei organizații politice aflate în România la putere la începutul anilor ‘40 și care plecaseră din țară încă din timpul războiului. După ei, toți nou-veniții erau comuniști. Aveau o mentalitate greu de înțeles și de acceptat. Am trăit și câteva momente de umor involuntar. Se mirau dacă aflau că în România existau congelatoare și televizoare. Dar nici în căminul de refugiați nu era o atmosferă prea bună între români. Am avut acum câteva săptămâni o discuție cu tinerii mei prieteni studenți români de la Freiburg. Le explicam că așa cum stăm noi acum de vorbă era inimaginabil în anii ‘80. Românii se suspectau reciproc. Este greu de înțeles acum ceea ce se petrecea atunci. La început am avut o atmosferă bună în căminul de refugiați de la Freiburg. A venit apoi din București o pereche, soț și soție, care a băgat zâzanie între noi. Erau trimiși cu un anumit scop. După 1990, un alt coleg de cămin ne-a spus că a găsit în dosarul lui de la Securitate raportul celor doi despre el. Probabil că au scris și despre noi, dar nu am verificat niciodată. Interesant era faptul că ei erau foarte bine pregătiți pentru ceea ce trebuiau să facă aici, știau ce să răspundă la întrebările autorităților și ce pași au de făcut. Așa că și-au ­făcut repede o situație bună și, culmea succesului, au ajuns să aibă o vilă în Pădurea Neagră. Acum, deși nu sunt foarte bătrâni, sunt grav bolnavi. Ei trebuie să știe dacă a meritat tot ceea ce au făcut. Noi ne-am împrietenit cu sași din România, care aveau un alt statut decât noi, refugiații. Erau mai deschiși și mai comunicativi. Apoi ne-am împrietenit cu germani de aici. La început ei te privesc cu o oarecare neîncredere, dar apoi sunt prieteni buni. E drept că legăturile interumane sunt oarecum diferite față de România. Am avut nevoie de o perioadă de adaptare, am făcut greșeli la început, dar am învățat care sunt regulile sociale aici.

Ce este esenţial în reuşita „supravieţuirii” sufleteşti pentru cineva care alege să trăiască într-o altă ţară decât cea în care s-a născut şi a crescut?

Cred că acum este mult mai simplu decât era în anii ‘80. Acum sunt mulți români aici și poți să trăiești comunitar. Cel mai important lucru este Biserica. Și nu spun acest lucru din punctul meu de vedere, al teologului. Biserica este aici țara noastră, locul unde respiri aerul în care te-ai născut. Din acest motiv observ că spațiul bisericesc de aici se extinde dincolo de aspectul liturgic, strict eclesial. Duminica este ziua în care oamenii se închină Domnului pe românește și din acest motiv rugăciunea primește o a doua semnificație, cea a nostalgiei, a dorului de acasă. Din acest motiv este foarte important ca parohiile românești să păstreze limba română ca ­singura limbă liturgică. Desigur, faptul că ierarhii și clerul din diaspora au reușit să stăpânească excepțional limba țării în care locuiesc este remarcabil și ei au motive justificate de a fi mândri pentru performanța lor. Este foarte bine că ei vor să-și arate reușita. Totuși, eu observ bucuria oamenilor, a credincioșilor de rând, când pot să rostească rugăciunea „Tatăl nostru” în limba noastră și când orice ectenie îi readuce sufletește și duhov­nicește lângă copii și rudele rămase acasă. Din acest motiv este imperios necesar să păstrăm aici, în diaspora, legătura liturgică cu limba noastră maternă. Cu siguranță că nimeni nu ne va acuza de filetism din acest motiv. Hai să fim serioși!

Cum vedeţi viaţa românilor din diaspora de astăzi, în special din Germania?

Cum spuneam mai sus, situația s-a schimbat fundamental de-a lungul timpului. De regulă, noi toți pornim acum de la premisa că ne vom reîntoarce acasă. Mă bucur că acum nou-veniții vorbesc cu copiii lor în particular românește. Este drept, autoritățile germane sunt relativ laxe cu copiii care nu vorbesc perfect germana, dar ceea ce se vede foarte clar este faptul că aceștia învață repede și foarte bine limba locului unde trăiesc. Copiii învață repede o limbă străină. Mai repede decât adulții. ­De aici apare o neînțelegere: mulți părinți nu le mai cer copiilor să vorbească româna, crezând că așa le va fi mai ușor cu limba străină. Ei se raportează la propriile dificultăți de a învăța o altă limbă. Copiii se descurcă altfel. Amuzant este faptul că, odată ajunși la pubertate, deci la vârsta rebelă, copiii le repro­șează părinților faptul că aceștia nu vorbesc cu ei românește, preferând un dialog stâlcit într-o limbă pe care cei mai în vârstă nu o stăpânesc. Am trăit episodul acesta când un puști de 12 ani i-a cerut tatălui să-i spună pe românește ce vrea, fiindcă nu-l înțelege. I-am spus acestuia că el e singurul vinovat pentru reproșurile făcute de copil. Din fericire, au trecut timpurile când părinții le ascundeau copiilor faptul că sunt români. Până la urmă aceștia aflau că nu sunt… eschimoși și se crea o situație penibilă. Am auzit o doamnă care trăiește în sudul Franței plângându-se că nu mai are energia și timpul pentru a-și învăța copiii românește. Nu, nu lucrează ca pilot pe Airbus A 380, este casnică. Este drept, francezii sunt mult mai șovini decât germanii și pretind elevilor să vorbească perfect franțuzește. Sunt prieten foarte bun cu o familie de doctori din Mulhouse, în Alsacia. Ei au cu adevărat puțin timp liber, deținând amândoi funcții solicitante și de mare răspundere într-un spital foarte important. Fata lor a câștigat toate olimpiadele școlare la nivel național și este acum la Paris, la o școală de elită. Vorbește perfect românește și mi-a spus că nu înțelege toată dezbaterea dintre români în privința limbii noastre materne. Este de la sine înțeles ca ea să vorbească românește. Copiii altor prieteni studiază medicina la Strasbourg. Ei s-au născut în Franța, dar nu au probleme cu limba română. Deci se poate! Contează doar atitudinea fiecăruia dintre noi. Și să renunțăm la un anumit complex de inferioritate. Nu știm cum am ajuns să-l avem. Nu există nici o explicație logică. E drept, se pare că acest complex nu mai este chiar atât de răspândit. Ne vindem încet-încet. În ceea ce mă privește, sunt fericit că trăiesc într-o dualitate intelectuală și spirituală. Acest binom româno-german mă îmbogățește sufletește și îmi permite o privire de ansamblu, indispensabilă unei anumite libertăți a spiritului. Sunt un român care trăiește în străinătate și înțeleg acest fapt ca o normalitate în contextul european actual.

Motivele pentru care după 1990 oamenii şi-au găsit o altă patrie au fost altele decât ale dumneavoastră. Populaţia ţării noastre este tot mai îmbătrânită, iar tinerii părăsesc în continuare România. Cum vedeţi această situaţie?

Începând din anii ‘60, românii au părăsit satele, plecând la oraș. Nu aveau altă soluție. Acum se găsește de lucru în străinătate. Evident că nici emigrarea către oraș și nici cea actuală nu este ideală pentru starea noastră spirituală. Poate că fenomenul se va stopa. Mă gândesc la turcii și italienii care emigrau în vestul Europei acum 50 de ani. Acum au destul de lucru la ei acasă. Nimic nu-i imposibil. Dar nu are rost acum să ne gândim la viitor. Suntem în mâna Domnului și știu că El va avea grijă de noi. Îmi pun mare încredere în integrarea europeană. Cred că lucrurile se pot schimba. Dar, repet, important este ca și noi să articulăm activ și responsabil orice opțiune care duce către o schimbare a destinului nostru colectiv. Trebuie să înțelegem că o schimbare în bine nu înseamnă a renunța la ceea ce ne este caracteristic duhovnicesc și ne definește esențial. Nu renun­țarea la credința noastră ortodoxă strămoșească ne va aduce bună­starea la care visăm. Nu vom fi cu toții bogați și fără griji dacă suntem atei. Avem nevoie de stăruință, de rigoare și de dorința de a trece peste ceea ce este greu. Toate acestea le învățăm din experiențele înain­tașilor noștri. Din acest motiv nu avem voie să-i negăm, ci să fim atât de înțelepți încât să învățăm din reușitele, dar și din greșelile lor.

Daniela Șontică

Sursa: ziarullumina.ro

PROGRAMUL LITURGIC PAROHIAL ÎN PERIOADA 8-14 FEBRUARIE 2021 Cum stăm la rugăciune în biserică?

Articole pe același subiect

IMG_5835

Atitudine

Comisia de dialog interconfesional a Spaniei a transmis un comunicat marți pentru a-și manifesta dezacordul față de abrogarea legii privind infracțiunea împotriva sentimentelor religioase.

638D4BEB-85F2-4AED-9404-40ACB057654B

Atitudine

Suntem liberi?

93B2D7AC-2D6C-4012-B079-222969BE4207

Atitudine

Cine ne iubește cu adevărat?

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • iunie 2025 (3)
  • mai 2025 (2)
  • aprilie 2025 (7)
  • martie 2025 (14)
  • februarie 2025 (17)
  • ianuarie 2025 (12)
  • decembrie 2024 (18)
  • noiembrie 2024 (14)
  • octombrie 2024 (2)
  • septembrie 2024 (14)
  • iulie 2024 (9)
  • iunie 2024 (5)
  • mai 2024 (6)
  • martie 2024 (1)
  • februarie 2024 (12)
  • ianuarie 2024 (15)
  • decembrie 2023 (9)
  • noiembrie 2023 (11)
  • octombrie 2023 (14)
  • septembrie 2023 (11)
  • august 2023 (2)
  • iulie 2023 (6)
  • iunie 2023 (14)
  • mai 2023 (3)
  • aprilie 2023 (15)
  • martie 2023 (28)
  • februarie 2023 (22)
  • ianuarie 2023 (14)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (4)
  • octombrie 2022 (18)
  • septembrie 2022 (8)
  • august 2022 (8)
  • iulie 2022 (11)
  • iunie 2022 (3)
  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236